Connect with us

EVENIMENT

Alocațiile copiilor, DUBLATE. Copiii sub 2 ani vor primi o alocație de 600 de lei, iar cei peste doi ani de 300 de lei

Publicat

Camera Deputaților a dat un vot final pentru dublarea alocațiilor pentru copii. Copiii sub 2 ani vor primi o alocație de 600 de lei, iar cei peste doi ani de 300 de lei, informează ziarul Alba24.ro.

În favoare legii au existat 179 de voturi pentru și au existat 29 de abțineri. Mai mulți parlamentari PNL nu au băgat cartela pentru a vota. Legea va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis, dar liberalii au anunțat că o vor ataca la CCR deoarece lipsește studiul de impact.

„Doresc să le mulțumesc colegilor mei care au susținut inițiativa PSD, noi am votat și în urmă cu un an dublarea alocațiilor, fără să ne plângem, ne-am descurcat. Scoaterea cartelei pentru a evita un vot contra este un gest rușinos, arată grija pe care o are PNL față de copiii României”, a explicat Alfred Simonis, liderul grupului PSD, votul acordat.

Victor Ponta și deputații ProRomânia au votat și ei alături de PSD. În momentul când un deputat liberal a încercat să își spună punctul de vedere, președintele Camerei, Marcel Ciolacu, l-a întrebat: „ați votat, ați avut cartela introdusă? Dacă nu ați avut cartelă, nu aveți ce spune”.

„În timp ce zâmbetul de iresponsabilitate se manifestă în plenul Camerei, vă aduc aminte că în ședința de Guvern, colegii mei miniștri au un scop: dezamorsarea bombelor pe care le-ați lăsat. Dacă vă imaginați că cineva în Parlament nu le va reaminti copiilor gaura pe care ați lăsat-o în deficitul României, furtul pe care l-ați făcut, vă înșelați. Vă vom aduce aminte în fiecare zi, pe fiecare televiziune, în fiecare ziar de ce ați făcut în ultimii trei ani, nu v-ați gândit deloc la bugetul de stat. Vă veți aduce aminte de aceste cuvinte, ipocrizia… „, a fost mesajul lui Pavel Popescu, moment în care Marcel Ciolacu i-a tăiat microfonul.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Alerte de vreme extremă pentru Cluj-Napoca și mai multe localități din județ. Furtuni violente

Publicat

grindina 3 e1651672321309.jpg






Clujenii au primit duminică după-amiază un mesaj prin sistemul RO-Alert, prin care sunt avertizați în legătură cu fenomene meteo extreme.

Potrivit avertizării, la Cluj-Napoca, Baciu, Bonțida, Iclod, Jucu, Borșa, Cornești și Dăbâca; pănă la ora 17. 20 se vor semnala averse torențiale ce vor acumula între 25 și 40 l/mp, descărcări electrice frecvente, intensificări ale vântului cu viteze de până la 70…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Festivalul Roman Apulum de la Alba Iulia se încheie cu Marea Bătălie

Publicat

video: festivalul roman apulum de la alba iulia se încheie

Festivalul Roman Apulum de la Alba Iulia se încheie duminică cu două evenimente așteptate de public.

Este vorba despre Marea Bătălie – Ad Portas! dintre romani și daci și despre parada trupelor de reenactori care au participal la festival.

Marea Bătălie s-a derulat după un scenariu gândit de organizatori, în care au încercat să respecte cât se poate de mult stilul real al modului în care lupta armata romană.






Citește mai departe

EVENIMENT

Pacienții vor putea semnala trimiterea abuzivă de la spitalele de stat, către cabinete private. Formular online de la 1 septembrie

Publicat

120 de milioane de euro din fonduri europene pentru dezvoltarea

Pacienții vor putea semnala trimiterea abuzivă de la spitalele de stat, către cabinete private, de la 1 septembrie. 

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, într-un mesaj pe Facebook, că se va introduce formular online pentru sesizarea acestor aspecte.

De la 1 septembrie, pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un instrument pentru raportarea cazurilor în care spitalele publice redirecționează pacienții către mediul privat

Rogobete a declarat că…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. UPDATE. Accident pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca. Trei mașini și un troleibuz implicate. Două persoane sunt rănite

Publicat

acc traianvuia1.jpg






Un accident de circulație a avut loc duminică, pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca.

Din primele informații, în evenimentul rutier au fost implicate mai multe autoturisme și un troleibuz.

La fața locului au intervenit două autospeciale de descarcerare, două ambulanțe SMURD, dar și echipaje ale ambulanței Clluj. Călătorii au fost evacuați din troleibuz.

Două persoane, cu vârste de 40 și 50 de ani,…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe