EVENIMENT
Alte două curse speciale TAROM vor aduce din Grecia peste 300 de români abandonați de Blue Air
TAROM va trimite, sâmbătă, încă două curse speciale pentru repatrierea cetăţenilor români abandonaţi de Blue Air pe aeroporturile din Europa. Anunțul a fost făcut vineri seara, de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit ministrului, prima cursă va pleca la ora 5:25 spre aeroportul Zakynthos, după care va continua zborul spre aeroportul Heraklion, pentru a repatria 160 de cetăţeni aflaţi în Grecia.
A doua cursă va pleca la ora 22:20 direct spre Heraklion, pentru a repatria alţi 189 de cetăţeni români.
"TAROM a mai trimis până acum o cursă specială la Heraklion (Grecia), dar şi la Tel Aviv (Israel), Larnaka (Cipru) şi Malaga (Spania), pentru aducerea în România a cetăţenilor români în condiţii de siguranţă. Mulţumim TAROM pentru răspunsul prompt şi pentru asumarea acestor misiuni speciale!", a mai notat şeful de la Transporturi.
Două curse speciale pentru peste 300 de români abandonați de Blue Air în Grecia. Cursele Blue Air, suspendate până în 10 octombrie
Blue Air Aviation a anunţat marţi, 6 septembrie, că suspendă până luni, 12 septembrie, toate cursele programate a pleca de pe aeroporturile din România, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, care pune compania în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice.
Deşi Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat miercuri, pe 7 septembrie, că a decis suspendarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti ale companiei Blue Air Aviation şi stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanţei, operatorul aerian low-cost a anunţat vineri că va relua zborurile abia din 10 octombrie.
Reprezentanții companiei au precizat că pentru moment nu dispune de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.
Totodată, operatorul aerian a transmis pasagerilor cu zboruri programate până în data de 10 octombrie 2022 să nu se mai prezinte la aeroporturile de plecare pentru că aceste zboruri nu pot fi operate.
Bani de la Guvern pentru aducerea în țară a tuturor românilor afectați de anulările Blue Air
În acest context, Executivul a aprobat alocarea sumei de 5 milioane de lei din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor în vederea aducerii românilor blocaţi pe aeroporturi din străinătate ca urmare a anulării zborurilor de către compania Blue Air, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
Call centerul MAE, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României au primit, în total, până pe 8 septembrie, 2.663 de solicitări de ajutor din partea românilor afectaţi de suspendarea zborurilor Blue Air, a informat Guvernul.
Ministerul Afacerilor Externe a pus la dispoziţia cetăţenilor români aflaţi în străinătate, afectaţi de anularea recentă a zborurilor companiei Blue Air, două numere de telefon la care aceştia îşi pot notifica situaţia, pentru a solicita sprijin în vederea repatrierii.
Astfel, românii blocaţi în străinătate din cauza situaţiei amintite pot solicita asistenţă la numărul 004 021 4311869, dar şi la numărul 004 0751084537. De asemenea, au la dispoziţie şi adresa de email callcenter@mae.ro.
Agerpres
EVENIMENT
Pârtia albastră de la Mărișel, de 2000 de m, se deschide sâmbătă. Vești bune pentru schiorii clujeni
Reprezentanții Mărișel Ski Bike Resort din comuna clujeană Mărișel anunță vești bune pentru schiori. Astfel, datorită ninsorilor din ultimele zile, începând de sâmbătă, 3 ianuarie, se deschide pârtia albastră, care are 2000 de m, până jos la Telescaun.
”Se lucreaza in continuare la partia rosie sa o putem deschide cat de curand”, arată aceștia.
Potrivit prognozei meteo, sâmbătă temperatura în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Când se întorc elevii la școală din vacanța de iarnă. Când au liber din nou, pentru vacanța de schi
Când se întorc elevii la școală: Vacanța de iarnă 2025-2026 se încheie pe 7 ianuarie, iar joi, 8 ianuarie este prima zi de școală din Modulul 3, așa cum prevede structura anului școlar 2025-2026.
ȘCoala începe joia pentru că marți și miercuri sunt sărbători, respectiv Boboteaza (pe 6 ianuarie) și Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie).
Urmează o perioadă de cursuri din 8 ianuarie 2026, până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026, sau vineri, 20...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Andrei Rațiu, interviu în care vorbește despre copilăria din Alba, acordat jurnaliștilor de la Fanatik
Andrei Rațiu a vorbit despre copilăria sa petrecută în Alba, mai precis la Aiud și Unirea, unde și-a petrecut primii ani din viață.
Fotbalistul echipei naționale a acordat un interviu la Fanatik, iar jurnaliștii nu au ocolit întrebările legate de locul nașterii și experiența sa timpurie în România.
Hai să stăm puțin de vorbă despre povestea ta. Din afară, pare foarte frumoasă, de succes, perfectă. Dar este presărată de luptă și sacrificii foarte multe. Te-ai...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cum se fac ușor banii la Cluj? Achiziție directă de servicii de pază: Anunț publicat în 1 ianuarie 2026, adjudecat în 15 minute
Școala gimnazială ”Octavian Goga” din Cluj-Napoca a încredințat printr-o achiziție directă servicii de pază pe o perioadă de 3 luni unei firme pentru suma de 35.910 lei, chiar în prima zi a noului an.
Potrivit SEAP, școala a publicat anunțul privind servicii de pază specializată în seara zilei de 1 ianuarie 2026 la ora 20,59, iar atribuirea a avut loc la ora 21,15, 16 minute mai târziu.
Firma...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
