EVENIMENT
Ambulanță aflată în misiune, implicată într-un accident în Târgu Neamț. Șase persoane au fost rănite

Un accident rutier soldat cu rănirea a șase persoane, a avut loc, luni dimineață în Târgu Neamț.
Potrivit IPJ Neamț, la data de 31 iulie, în jurul orei 10:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Mărășești, în Târgu-Neamț.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce o femeie, în vârstă de 49 de ani, din Răucești, conducea un autoturism pe strada Veterani, din direcția Oglinzi spre Târgu-Neamț, nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire, intrând în coliziune cu o ambulanță, ce se afla în misiune și se deplasa pe strada Mărășești, condusă de un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Răucești, aceasta fiind proiectată într-un TIR ce se deplasa pe sensul opus.
În urma impactului primul autoturism ar fi fost proiectat în gardul unui imobil.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorilor auto cu vârste de 49 și 52 de ani și a altor 4 persoane cu vârste cuprinse între 20 și 73 de ani.
Victimele sunt un pacient, asistent ambulanță, voluntar ambulanță, pasager TIR.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

EVENIMENT
FOTO. Fost comisar european, Doctor Honoris Causa al UTCN. Care este rețeta unei Europe puternice

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a conferit titlul de Doctor Honoris Causa Mariyei Gabriel, președinte al Institutului Robert Schuman și fost comisar european pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, în cadrul unei ceremonii festive, care a avut loc la UTCN.
Distincția academică, acordată cu prilejul reuniunii periodice a partenerilor EUT+ la Cluj-Napoca, subliniază rolul esențial al…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția de AUTOBASCULANTE – două bucăți

EVENIMENT
Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți 2025, la Cluj Arena. Sute de job-uri, dar și oferte de internship și de școlarizare

Srtudenții, absolvenții, dar și clujeni aflați în căutarea unui loc de muncă sau a unei noi direcții în carieră sunt așteptați joi, 16 octombrie, între orele 10:00 și 14:00, la Stadionul Cluj Arena, unde are loc Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți 2025.
Evenimentul reunește peste 20 de angajatori locali care pun la dispoziție sute de locuri de muncă, stagii de internship, programe de ucenicie și…
Citește mai mult pe Cluj24.ro