EVENIMENT
Ambulanţă implicată într-un accident rutier în Hunedoara. O şoferiţă a fost rănită
O ambulanţă care se deplasa la un caz urgent a fost implicată joi într-un accident de circulaţie, pe raza comunei Brănişca, după ce o şoferiţă de 54 de ani nu a acordat prioritate maşinii de salvare, care avea pornite semnalele acustice şi luminoase, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
În urma coliziunii dintre cele două autovehicule, conducătoarea auto a suferit mai multe traumatisme.
De asemenea, a rezultat şi avarierea unui autoturism parcat în afara părţii carosabile.
"Echipajul ambulanţei se deplasa, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, la un caz de cod roşu, persoană inconştientă. În urma evenimentului rutier a rezultat o victimă de sex feminin, de 54 ani, cu un traumatism cranian şi o contuzie de bazin. Echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) nu a suferit leziuni fizice, doar autosanitara fiind afectată în urma impactului", a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.
Pacientul care avea nevoie de intervenţia echipajului de pe ambulanţă a fost preluat de către o altă echipă de intervenţie. AGERPRES
Sursa foto: Observator
Un accident rutier s-a produs sâmbătă, între localitățile Jidvei și Feisa. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Alba, un autoturism a intrat într-un cap de pod.
La fața locului a intervenit Stația de pompieri Blaj, care a asigurat acordarea primului ajutor medical.
Potrivit informațiilor disponibile, nu au fost persoane încarcerate în urma impactului.
Pentru gestionarea situației au fost mobilizate un echipaj de prim ajutor medical, precum și SVSU Jidvei.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Chitaristul The Cure, Perry Bamonte, a murit la 65 de ani. Trupa, cap de afiș la Electric Castle în vara lui 2026
Perry Bamonte, chitaristul și clăparul trupei britanice The Cure, a murit la vârsta de 65 de ani, a anunțat formația pe site-ul său oficial.
Decesul artistului survine înainte ca The Cure să susțină un concert la festivalul Electric Castle, în Cluj la Bonțida, în vara anului 2026.

„O imensă tristețe”
Într-o declarație publicată pe...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Andrei Rațiu este cel mai rapid fotbalist din La Liga, în acest sezon. Ce viteză a atins fotbalistul originar din Alba
Andrei Rațiu este cel mai rapid fotbalist din La Liga, în acest sezon. Cotidianul Marca scrie că fundașul-dreapta de la Rayo Vallecano a atins în 2025 - 2026 o viteză de 35,77 km/h și a urcat astfel pe primul loc în acest clasament. Anul trecut a fost pe locul 2.
Pe poziția a doua în ierarhia viteziștilor din La Liga se află Cedric Bakambu. Jucătorul lui Betis a bifat doar 65 de minute în 7 meciuri de campionat, dar a reușit să atingă 35,56 km/h.
El se află în prezent la...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un atac informatic de tip ransomware, denumit „Gentlemen”, care a afectat infrastructura IT de business a Societății Complexul Energetic Oltenia, a fost identificat vineri, în jurul orei 01:40, au anunțat, sâmbătă, oficialii companiei.
Specialiștii DNSC analizează în prezent amploarea incidentului, au confirmat pentru Mediafax oficialii instituției.
„Am fost notificați de ieri, investigația și activități de remediere în urmă incidentului sunt în curs. În acest moment...
Citește mai mult pe Alba24.ro
