EVENIMENT
FOTO: Ambulanță răsturnată în Dâmbovița. Două persoane rănite

O ambulanță s-a răsturnat miercuri seara în județul Dâmbovița și două persoane au fost rănite.
Conform ISU, ambulanța SAJ a derapat și a ieșit de pe șosea, în comuna Buciumeni, sat Dealu Mare.
La locul accidentului, echipajele de pompieri au identificat două victime, asistentul medical și o gravidă de 16 ani, care prezentau diferite confuzii. Paramedicii SMURD au acordat primul ajutor victimelor, ulterior acestea fiind duse la UPU Târgoviște.
Poliția a anunțat, la rândul ei, accidentul, pe DN 71 Dealu Mare.
Primele date arată că un bărbat de 40 de ani care conducea un autovehicul a părăsit șoseaua și s-a răsturnat: „În urma producerii evenimentului, 2 persoane au fost rănite”.
EVENIMENT
Festivalul Cetăților Dacice 2025 a început la Cugir. Programul pentru weekend: lupte între daci și romani, gladiatori, concerte

Festivalul Cetăților Dacice 2025 a început vineri seară cu un preambul al bătăliei dintre daci și romani, desfășurat pe aleea pietonală din centrul orașului Cugir.
Evenimentul continuă în weekend, cu un program bogat atât sâmbătă, cât și duminică. Organizatorii au pregătit un program ce cuprinde reprezentații de reconstituire istorică, lupte între daci și romani, reprezentații cu gladiatori și concerte.
Festivalul Cetăților Dacice 2025, Cugir. Sâmbătă, 21…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Adolescentă de 18 ani dintr-o comună clujeană, dispărută de acasă. Dacă o vedeți, sunați la 112 sau la Poliție

Poliția municipiului Dej – Secția 5 Poliție Rurală a fost sesizată, vineri, despre faptul că tânăra Alexandra Lingurar, în vârstă de 18 de ani, a plecat voluntar din localitatea Panticeu la data de 19 iunie a.c., iar până în prezent nu a revenit.
Semnalmentele fetei suntt înălțime aproximativă 1.50 m, aproximativ 60 de kg, păr negru, ochi căprui. Semne particulare: tatuaj pe încheietura de la mâna stângă reprezentând semnul ,,infinit”
Îmbrăcăminte:…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Bacalaureat 2025: Cum pot fi depuse contestații și când se vizualizează lucrările corectate. Model de cerere

Bacalaureat 2025: după publicarea rezultatelor inițiale la Bacalaureat 2025, absolvenții nemulțumiți de note pot depune contestații. În acest an, aceștia au dreptul să-și vadă lucrările corectate, înainte de a depune contestațiile.
Vezi și
Zara Negură, absolventă a Colegiului Național ”Lucian Blaga” din Sebeș, MEDIA ZECE la BAC: A…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ce miniștri ar putea avea Guvernul Bolojan: numele vehiculate după ce partidele și-au împărțit ministerele

Ce miniștri ar putea avea Guvernul Bolojan: numele vehiculate după ce partidele și-au împărțit ministerele. Cele mai multe portofolii le are PSD, urmat de celelalte partide: PNL, USR și UDMR.
În prezent, în interiorul formațiunilor politice se discută numele celor care le vor ocupa. G4Media a publicat numele vehiculate pentru fiecare minister, pe baza surselor din partide.
PSD ar urma să ia următoarele ministere: Transporturi, Justiție, Sănătate, Muncă, Agricultura,…
Citește mai mult pe Alba24.ro