EVENIMENT
FOTO: Ambulanță SMURD răsturnată în Brăila, după ce a fost lovită de un autoturism. Doi paramedici, transportați la spital
Un accident rutier în care a fost implicată o ambulanță SMURD s-a produs, sâmbătă, pe raza municipiului Brăila. Doi paramedici au fost transpotați la spital.
Potrivit ISU Brăila, accidentul s-a produs la intesecția semaforizată de pe strada Grivița cu strada Școlilor.

Din primele informații, o șoferiță nu a acordat prioritate, iar autoturismul în care se afla a lovit ambulanța SMURD. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.
Doi paramedici din ambulanță au fost transportați la spital pentru investigații medicale.
În autoturism se aflau trei minori, care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit ISU Brăila, atât șoferița, cât și cele trei persoane din ambulanță au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul Serviciului de Ambulanță Județean ajuns la fața locului.

Autospeciala se afla în misiune, se îndrepta spre un caz.
Doi paramedici Doi paramedici au fost transportați la UPU pentru investigați suplimentare.
Poliția efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurărileăn care s-a produs evenimentul rutier.
EVENIMENT
Ziua Internațională a Cititului, la Sebeș: Ce activități pregătesc reprezentanții Bibliotecii Lucian Blaga
Ziua Internațională a Cititului va avea la Sebeș, la Biblioteca Municipală Lucian Blaga. Este vorba despre a zecea ediție națională. Potrivit unui comunicat de presă, și în anul 2026, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș se alătură cu emoție și entuziasm acestei sărbători globale a lecturii.
Activitățile vor avea loc în perioada 2-6 februarie 2026.
Sub tema inspiratoare a anului „Lecterra: Citim împreună în lumea reală. Ține-te de ZICI! Citim împreună acum,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Calendar Ortodox FEBRUARIE 2026: Sărbătorile importante din Făurar. Când începe Postului Paștelui și când sunt Moșii de Iarnă
Luna februarie 2026 are o semnificație aparte pentru credincioșii ortodocși, reunind sărbători cu cruce roșie, prăznuiri ale unor sfinți importanți, dar și evenimente bisericești majore care pregătesc intrarea în Postul Paștelui. Luna februarie 2026 este o perioadă a reflecției, a rugăciunii și a întoarcerii către valorile duhovnicești fundamentale.
Calendarul Ortodox 2026 evidențiază pentru luna februarie atât momente de lumină și bucurie, precum Întâmpinarea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Luni, 2 februarie, la Transylvania Open, tenisul devine spectacol total. De la ce oră joacă Emma Răducanu
Luni, la Transylvania Open, nu vii doar pentru tenis. Vii pentru meciurile despre care se va vorbi toată săptămâna. Trei nume mari urcă pe terenul din BTarena și schimbă instant energia competiției, Ana Bogdan, Sorana Cîrstea și Emma Răducanu.
Prezența lor transformă ziua de luni într-un adevărat punct de atracție al turneului. Ana Bogdan, una dintre cele mai constante și apreciate jucătoare din România,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
ACCIDENT RUTIER pe Autostrada A1, sensul Orăștie-Sebeș. Impact între un autoturism și un camion
Un accident rutier a avut loc duminică, 1 februarie, în jurul orei 13.10, pe Autostrada A1, la kilometrul 310, pe sensul de mers Orăștie Sebeș.
Din primele informații accidentul s-a petrecut la kilometrul 310. În accidentul rutier ar fi implicate un camion și un autoturism.
La fața locului intervin pompierii din Sebeș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță.
Misiunea pompierilor este în dinamică, știre în curs de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
