EVENIMENT
Amendă în Bistriţa-Năsăud după ce un tânăr a tras cu maşina o sanie pe care se aflau mai multe persoane
Un tânăr de 24 de ani din judeţul Bistriţa-Năsăud s-a ales cu o amendă de 1.305 lei după ce a tractat cu maşina pe care o conducea pe un drum judeţean o sanie pe care se aflau mai multe persoane, potrivit datelor transmise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).
Poliţiştii l-au identificat pe tânăr după ce întâmplarea a fost filmată şi postată pe o reţea de socializare.
"În urma verificărilor efectuate cu privire la imaginile apărute pe o reţea de socializare, poliţiştii au stabilit faptul că, în seara de 22 ianuarie a.c., un tânăr de 24 de ani, din Cociu, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Judeţean 172, pe raza localităţii Cociu, a tractat o sanie pe care se aflau mai multe persoane, încălcând regulile de circulaţie. Acesta a fost condus la sediul poliţiei, unde şi-a recunoscut fapta, fiind sancţionat contravenţional pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002, sancţiunea fiind în cuantum de 1.305 lei", a informat IPJ Bistriţa-Năsăud.
Potrivit imaginilor postate pe respectiva reţea de socializare, şoferul autoturismului ar fi accelerat până la 120-140 de kilometri pe oră, în timp ce tracta mai multe persoane aflate pe sanie.
Poliţiştii continuă verificările pentru analizarea situaţiei şi dispunerea altor măsuri legale. AGERPRES
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
HARTA: O nouă răcire accentuată a vremii. Ninsori și vânt puternic în mai multe regiuni începând de duminică noaptea
După câteva zile mai blânde în care s-a arătat puțin și soarele, meteorologii de la ANM anunță pentru următoarea perioadă o nouă răcire accentuată a vremii, ninsori în mai multe regiuni și vânt puternic cu cod galben. Începând din de duminică spre luni ( 15-16 februarie) vremea rea își va face simțită prezența, meteorologii avertizând că, până luni, se vor înregistra precipitații în aproape întreaga ţară, iar la munte acestea vor fi sub formă de ninsoare şi...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO: ACCIDENT rutier pe breteaua de intrare pe Autostrada A10, la Aiud. Impact între două mașini
Un accident rutier s-a produs sâmbătă, în jurul orei 12:35, pe breteaua de intrare pe Autostrada A10, la Aiud. În evenimentul rutier au fost implicate două mașini.
Potrivit ISU Alba, Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs pe breteaua de intrare pe autostrada A10 din municipiul Aiud.


În accident sunt două autoturisme implicate, fără persoane încarcerate.
Pompierii intervin cu o autospecială...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Un clujean și o argentiniancă, uniți de tango. O poveste de dragoste începută la Barcelona și continuată la Cluj
Pentru unii, tango-ul este doar un dans. Pentru Lehel Makara, din Cluj-Napoca, a fost începutul unei povești de dragoste care l-a purtat până în Argentina. Astăzi, el și soția sa, Alejandra, trăiesc la Cluj și își cresc copiii într-o familie în care se vorbesc trei limbi și se împletesc două culturi.
De la milonga la căsătorie, în doar câteva luni
Cei doi s-au cunoscut în Barcelona, la o...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
28 februarie-1 martie: Concursul de robotică Regionala Centru FIRST Tech Challenge, la Alba Iulia. 26 de echipe de elevi, la start
În perioada 28 februarie - 1 martie 2026, Alba Iulia găzduiește Regionala Centru FIRST Tech Challenge România 2026 DECODE un eveniment dedicat educației STEM, inovării și roboticii, care va reuni 26 de echipe de elevi la start.
Competiția este organizată la nivel național de Asociația Nație Prin Educație, iar implementarea evenimentului la Alba Iulia este realizată de echipele Team Xeo #14278 din Alba Iulia, IDeaL Electronics #19085 din Cugir si Star B1T0 #27846 din Sebeș.

Citește mai mult pe Alba24.ro

