Connect with us

EVENIMENT

Amendă usturătoare pentru o pensiune din Suceava. Mai mulți copii au ajuns la spital cu probleme digestive

Publicat

controale dsp ansvsa
fotografie cu caracter ilustrativ

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava a amendat cu 6.000 de lei o pensiune din localitatea Suceviţa, unde 13 copii cazaţi la începutul acestei luni au avut probleme digestive, fiind transportaţi la spital.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de DSP Suceava, inspectorii nu au putut stabili o legătură directă între mâncarea consumată la pensiune şi problemele digestive ale copiilor, unitatea de cazare fiind amendată pentru lipsa examenelor medicale şi lipsa efectuării cursurilor de igienă a personalului angajat.

Suspiciunea de toxiinfecţie alimentară apărută în cazul celor 13 copii cu vârste cuprinse între 11 şi 17 ani, care au ajuns pe 5 iulie la Spitalul Municipal Rădăuţi cu simptome de greaţă, dureri de cap şi abdominale, a fost infirmată în urma anchetei epidemiologice.

Amendă usturătoare pentru o pensiune din Suceava. Ce au descoperit inspectorii de la DSP

Inspectorii DSP au prelevat nouă probe din alimentele consumate de copii, cinci teste de sanitaţie şi o probă de apă şi toate probele recoltate s-au încadrat din punct de vedere chimic şi bacteriologic în parametri normali, cu excepţia probei de "mămăligă cu carne de porc", în care au fost prezente bacterii coliforme, E.Coli şi stafilococ coagulazo-pozitiv.

"Deoarece nu există normative privind limitele admise în alimentele preparate, nu putem aprecia dacă valorile depistate depăşesc sau nu pragul de normalitate. Tulpina E.coli izolată nu a aglutinat cu serul polivalent, astfel încât nu putem preciza dacă avea caracter enteropatogen sau nu. Valoarea mică a numărului de ufc/cmp de stafilococ coagulazo-pozitiv (netipat) nu constituie, în sine, un argument suficient, din punct de vedere epidemiologic, pentru a afirma că a fost cauza apariţiei episodului de îmbolnăvire", a explicat DSP Suceava.

Amendă usturătoare pentru o pensiune din Suceava. Ce înseamnă un focat de toxiinfecție alimentară

Sursa citată a mai precizat că focarul de toxiinfecţie alimentară înseamnă "grup de trei sau mai multe persoane care prezintă simptome clinice asemănătoare în urma consumului aceluiaşi aliment contaminat", însă definiţiile de caz utilizate conţin criterii clinice, de laborator şi epidemiologice care nu sunt respectate în apariţia cazurilor din episod de îmbolnăvire de la Suceviţa, iar în lipsa probelor biologice recoltate de la bolnavi nu au putut fi efectuate investigaţii de laborator.

Investigarea prin examen coprobacteriologic a celor doi angajaţi implicaţi în manevrarea/ prepararea alimentelor nu a depistat prezenţa unor purtători de germeni patogeni, iar cele cinci probe recoltate de pe suprafeţele de lucru nu au confirmat o contaminare a acestora, proba de apă fiind corespunzătoare.

Amendă usturătoare pentru o pensiune din Suceava. 13 copii din 40, cu probleme digestive

Inspectorii DSP au subliniat că deşi întregul grup, format din 40 de copii, a consumat acelaşi meniu preparat la pensiune, simptomologia a apărut la numai 13 copii, fiind posibil ca aceştia să fi consumat şi produse din surse externe.

"Din punct de vedere epidemiologic, considerăm că a fost vorba, probabil, de un episod de gastroenterită acută de etiologie neprecizată, exprimat clinic prin forme uşoare de îmbolnăvire, ameliorate rapid cu tratament simptomatic", a concluzionat DSP Suceava.

Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Femeie din Gârbova, prinsă de polițiști la volanul unei mașini radiate din circulație. S-a ales cu dosar penal

Publicat

femeie din gârbova, prinsă de polițiști la volanul unei mașini

O femeie de 27 de ani din Gârbova a fost prinsă de polițiști vineri seara, în timp ce conducea o mașină care era radiată din circulație. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, în jurul orei 21.00, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au oprit, pentru control, pe strada Horea, Cloșca și Crișan din localitatea Gârbova, un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 27 de ani, din localitatea Gârbova.

Din verificări a reieșit că autoturismul condus de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Suspiciune de crimă în Florești. Un româno-american cunoscut a fost găsit mort în casă

Publicat

crima floresti chindris.jpg






O moarte suspect în Florești, cel mai posibil o crimă oribilă. Iar victima este Gheorghe Chindriș, un româno-american cunoscut, cu funcții în Societatea Culturală Avram Iancu și Asociația Maramureșenilor din Cluj.

Ce spune poliția

 

„În data de 14 februarie a.c., în jurul orei 12:50, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil din...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Ziua porților deschise la primul spital privat din Alba Iulia, Spitalul Dr. Holhoș. Condiții la standarde internaționale

Publicat

video: ziua porților deschise la primul spital privat din alba

Primul spital privat din Alba Iulia, Spitalul Dr. Holhoș și-a deschis sâmbătă, 14 februarie, porțile pentru toată lumea. Este vorba despre singurul spital privat multidisciplinar din județul Alba cu secție de internare continuă. Timp de câteva ore bune, cei care au vrut să vadă cum arată primul spital privat din municipiu, dar și din județ au avut această ocazie. 

Mai mult de atât au avut ocazia să afle informații despre procedurile medicale care vor fi realizate în cadrul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Banto din Brazilia și Andreea din Cluj = love story: ”Ziua Îndrăgostiților este în fiecare zi”

Publicat

banto bun.png






Banto dos Santos este brazilian și locuiește în Cluj-Napoca de 17 ani, oraș în care s-a mutat pentru că și-a urmat dragostea, Andreea, la mii de kilometri departe de casă. Cei doi s-au căsătorit în orașul de pe Someș și spun că, pentru ei, ”Ziua Îndrăgostiților este în fiecare zi”. Povestea lor în cele ce urmează.

Banto s-a născut în orașul Salvador do Bahia, prima capitală a Braziliei, unde, la...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe