ACTUALITATE
Amenzi de peste 240.000 de lei, în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID
Un număr de 964 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 244.800 de lei, au fost aplicate în ultimele 24 de ore în cadrul acţiunilor de verificare a modului în care sunt respectate măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
"Peste 3.700 de poliţişti, împreună cu jandarmi, poliţişti de frontieră, cadre ISU, poliţişti locali, reprezentanţi ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor şi ai autorităţilor publice locale, au desfăşurat 669 acţiuni de verificare la nivel naţional", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, vineri, AGERPRES.
Au fost efectuate 47.245 de verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse.
"Recomandăm oamenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de COVID-19", arată sursa citată. AGERPRES
ACTUALITATE
Educația ecologică și învățarea în aer liber, promovate printr-un workshop Erasmus+ la Școala Gimnazială „Dan Iordăchescu” din Hlipiceni
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Ceață groasă și polei în zeci de localități din Botoșani: Vizibilitate sub 200 de metri până la miezul nopții, avertizează pompierii
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Botoșani, printre județele cu cea mai mare mortalitate infantilă din România: 9,8 decese la mia de nou-născuți în 2024
Citește mai mult pe Botosani24.ro
...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
