Connect with us

EVENIMENT

Amenzi de peste 52.000 de lei și 8 permise reținute, în urma unor acțiuni a polițiștilor din județul Brăila

Publicat

masina politia.jpg
fotografie cu caracter ilustrativ

În urma unei acțiuni desfășurate în județul Brăila, în data de 8 noiembrie 2022, polițiștii au aplicat amenzi în valoare de peste 52.000 de lei și au reținut 8 permise de conducere.

Potrivit IPJ Brăila, poliţiştii brăileni acţionează, permanent, în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, precum și pentru reducerea riscului rutier.

Marți, 8 noiembrie 2022, poliţiştii brăileni sprijiniți de jandarmi, au acţionat în municipiu şi pe raza județului pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite.

De asemenea, polițiștii rutieri au acționat, atât pentru conștientizarea de către cetățeni a riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, cât și pentru reducerea numărului accidentelor rutiere.

Astfel, au fost organizate și desfășurate 14 acțiuni și s-a intervenit la 39 de evenimente, 31 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 88 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 52.910 de lei.

Totodată, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 8 permise de conducere și au retras 5 certificate de înmatriculare.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Vremea în Alba în săptămâna 2 - 8 februarie: Când se încălzește. Prognoza meteo pe localități din județ

Publicat

vremea în alba în ajun și de crăciun. prognoza meteo

Vremea în Alba în săptămâna 2 - 8 februarie: Când se încălzește. Prognoza meteo pe localități din județ. În prima săptămână a lunii februarie, vremea în Alba va fi mai caldă decât normalul perioadei, însă va rămâne în mare parte mohorâtă. Intervalul 2–8 februarie aduce temperaturi relativ ridicate pentru data din calendar.

Chiar dacă în primele zile din săptămână frigul persistă, apoi se încălzește ușor, câte puțin ân fiecare zi. Cerul va fi predominant...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Premieră cinematografică la Sebeș: Va rula filmul ”Dobrogea” regizat de Mircea Bezergheanu. Ce spune videograful Eduard Schneider

Publicat

premieră cinematografică la sebeș: va rula filmul ”dobrogea” regizat de

Premieră cinematografică la Sebeș, în weekend-ul următor. Este vorba despre o proiecție a filmului Dobrogea, film în regia lui Mircea Bezegheru. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 7 februarie de la ora 17.00, la Centrul Cultural ”Lucian Blaga. Accesul la film este gratuit.

„După părerea mea, este cel mai ambițios și elaborat material de film documentar în materie de natură, peisaj, floră și faună pe care l-am văzut vreodată, realizat în România” transmite sebeșeanul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Dorin Cioabă profită și promite că se implică în găsirea copilului dispărut în Gherla. Romii din Cluj nu îl recunosc ca ”rege”

Publicat

copil romi gherla e1769953205119.jpeg






Autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă, care locuiește la Sibiu, profită de tragedia de la Gherla, unde un copil a căzut în râul Someș și este de negăsit după 10 zile, și a promis că se va implica, acuză romii din județul Cluj. 

”A intrat (Cioabă – n.a.) pe o rețea de socializare și a promis că se implică în căutările copilului dispărut. Noi nu îl recunoaștem ca rege al romilor, să își...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

INCENDIU la Alba Iulia: Acoperișul unei case, cuprins de flăcări

Publicat

incendiu la alba iulia: acoperișul unei case, cuprins de flăcări

Un incendiu a izbucnit duminică, 1 februarie, în jurul orei 15.40 pe strada Rândunelelor din Alba Iulia. Din primele informații incendiul se manifestă generalizat la acoperișul unei case. 

La fața locului intervin pompierii din Alba Iulia cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj de prim ajutor.

Misiunea pompierilor este în dinamică.

Știre în curs de actualizare.

UPDATE 16.15: Potrivit ISU Alba, la scurt timp de la intervenția pompierilor,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe