EVENIMENT
Amenzi de peste 80.000 de lei pentru cei care și-au parcat mașinile pe spațiile verzi în București
Polițiștii locali din Capitală au aplicat amenzi de peste 80.000 lei celor care și-au parcat mașinile pe spațiile verzi din parcuri, precum și celor care au încălcat Legea taximetriei sau au tulburat ordinea și liniștea publică.
„Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București a continuat, la sfârșitul săptămânii trecute, activitățile de sancționare a șoferilor care au parcat autoturismele pe spațiile verzi și pe aleile din marile parcuri ale Capitalei.
Acțiunile polițiștilor locali s-au desfășurat în parcurile Regele Mihai I, Cișmigiu sau Bordei, parcuri aflate în administrarea municipalității. În urma acțiunilor desfășurate, peste 25 de conducători auto au fost sancționați pentru încălcarea normelor de protecție a mediului și pentru distrugerea spațiului verde din parcuri. Valoarea totală a amenzilor a fost de 47.400 de lei”, anunță Primăria Capitalei.
Potrivit sursei citate, sancțiuni contravenționale au mai fost aplicate de poliţiştii locali și cu ocazia misiunilor de verificare a legalității activității de transport public în regim de taxi, precum și pentru încălcarea ordinii și liniștii publice în Capitală.
„Astfel, polițiștii locali au verificat 41 de autovehicule taxi, zece conducători auto fiind sancționați contravențional pentru nerespectarea legii – lipsa atestatului, neafișarea listei de tarife, lipsa asigurării de persoane și bagaje.
Valoarea totala a amenzilor a fost de aproximativ 20.000 lei. Ca măsuri complementare, polițiștii locali au dispus reținerea unei autorizații taxi, în alte șapte cazuri fiind sesizate alte autorități emitente. Sancțiuni contravenționale au mai fost aplicate de poliţiştii locali ai D.G.P.L.C.M.B și cu ocazia misiunilor de menținere a ordinii și liniștii publice.
Astfel, peste 50 de persoane care nu au respectat regulile de conviețuire socială și au tulburat ordinea și liniștea publică – în special în Centrul Capitalei - au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de peste 12.000 de lei, conform Legii 61/1991”, se arată în finalul comunicatului.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Rețea de spălare a banilor și trafic de droguri destructurată la Cluj. 300 de milioane de euro prin firme-fantomă
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Cluj-Napoca și procurorii DIICOT au destructurat o grupare suspectată că ar fi spălat sume uriașe provenite din traficul de droguri, într-o operațiune amplă desfășurată simultan în România și Franța.
Anchetatorii susțin că prin conturile firmelor controlate de rețea ar fi fost transferați peste 300 de milioane de euro.
Percheziții...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Poveștile copilăriei prind viață la teatrul de păpuși de la Iulius Mall Cluj. Sâmbătă, cei mici o întâlnesc pe „Cenușăreasa”
Weekend-urile devin mai vesele și magice la Iulius Mall Cluj, unde cei mici și părinții sunt invitați să descopere lumea poveștilor clasice, prin spectacolele de teatru de păpuși. Sâmbăta, de la ora 11:00, personaje simpatice, aventuri haioase și momente magice transformă fiecare activitate într-o amintire de neuitat.
Sâmbătă, 7 februarie, de la ora 11.00, copiii sunt așteptați la...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Bolojan avertizează CCR: „Amânarea deciziei pensiilor magistraților va costa România”. Reacție dură a șefei ÎCCJ, Lia Savonea
Premierul Ilie Bolojan a transmis vineri Curții Constituționale o informare oficială privind consecințele amânării decizii legate de pensiile magistraților, avertizând că România ar putea pierde fonduri importante din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) dacă procedurile se prelungesc. Decizia a fost amânată pentru a patra oară, miercuri, 11 februarie.
Șeful Executivului a susținut că este...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Conceptul „School Street” ar putea fi implementat la Cugir. Străzile din zona școlilor, închise pentru mașini în fiecare dimineață
O inițiativă îndrăzneață din Vancouver ar putea transforma diminețile elevilor din Cugir: o oră fără trafic auto pe străzile din zona școlilor, pentru siguranță, aer curat și mai puțin stres.
Conceptul „School Street” (strada școlară), în care străzile din jurul unităților de învățământ se deschid în fiecare dimineață, timp de o oră, pentru elevi și cetățeni, ar putea fi implementat și la Cugir.
În Vancouver, cel mai mare oraș din provincia Columbia...
Citește mai mult pe Alba24.ro
