Connect with us

EVENIMENT

Amenzi de peste 8,8 milioane de lei, în ultima săptămână, pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID

Publicat

Echipe mixte de control ale MAI şi celorlalte instituţiilor abilitate au aplicat, în perioada 2 - 8 aprilie, 160 de sancţiuni contravenţionale operatorilor economici, în valoare de peste 430.000 de lei, şi peste 42.000 de sancţiuni persoanelor fizice, în cuantum de aproximativ 8.400.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID.

"La nivel naţional, au fost verificaţi aproape 33.000 de operatori economici, peste 2.700 de operatori de transport persoane şi aproximativ 215.000 de obiective de interes, dintre care aproximativ 26.000 de restaurante, terase sau fast-food-uri. De asemenea, au fost verificate peste 476.000 de persoane", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), transmis, vineri, AGERPRES.

Cele mai multe dintre sancţiuni au vizat nepurtarea măştii de protecţie, nerespectarea restricţiilor privind deplasarea persoanelor sau participarea la activităţi pentru care au fost instituite restricţii.

29 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor

De asemenea, în perioada de referinţă, personalul structurilor MAI a întocmit 29 de dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.

În acest interval, la linia telefonică TELVERDE au fost primite 71 de apeluri, care au fost direcţionate pentru verificări în Bucureşti şi 18 judeţe, fiind semnalate în special nereguli privind purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţării fizice.

Acţiunile au fost desfăşurate de personalul MAI, alături de angajaţi de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi de reprezentanţi ai autorităţilor locale.

"Angajaţii MAI vor efectua activităţi de control şi în perioada următoare, pentru prevenirea şi combaterea faptelor care favorizează răspândirea virusului SARS-CoV-2", arată sursa citată. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Adriana Viliginschi, așteptată la Curtea de Apel Alba Iulia. Nu este de acord cu arestarea preventivă. Ședință cu ușile închise

Publicat

concubina lui adrian kreiner, reȚinutĂ în dosarul mamei ucise de

Fosta concubină a omului de afaceri Adrian Kreiner, ucis în urmă cu trei ani, va fi prezentă la Curtea de Apel Alba Iulia. Adriana Viliginschi va ajunge joi, 12 februarie, în fața judecătorului de drepturi și libertăți, din poziția de inculpată. 

Adriana Viliginschi a fost arestată preventiv în cazul crimei care a șocat opinia publică, cea în care o femeie și-a ucis mama. Anchetatorii susțin că Viliginschi iar fi oferit suport moral înainte și după comiterea crimei...
Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Sfântul Valentin 2026. Ce cadou să-i iei ca să-i cucerești inima, în funcție de zodie

Publicat

pexels rahulp9800 1884326.jpg






Pe 14 februarie, iubirea plutește în aer, iar astrele au mesaje speciale pentru fiecare semn zodiacal.

Dacă vrei să faci cadoul perfect persoanei dragi, iată ce sugerează astrologii în funcție de zodie.

Berbec (21 martie – 19 aprilie)

Berbecii sunt plini de energie și aventură. Cadoul ideal: o experiență inedită împreună, cum ar fi un curs de gătit exotic sau o excursie surpriză de o zi.

Taur (20...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

12 februarie: Ziua Internațională pentru Prevenirea Extremismului Violent care conduce la terorism

Publicat

12 februarie: ziua internațională pentru prevenirea extremismului violent care conduce

12 februarie: Ziua Internațională pentru Prevenirea Extremismului Violent care ar conduce la terorism este o inițiativă a Organizației Națiunilor Unite, menită să atragă atenția asupra pericolului radicalizării și asupra nevoii de măsuri preventive la nivel global.

Data subliniază importanța cooperării dintre state, instituții și comunități pentru a combate cauzele profunde ale extremismului și pentru a proteja valorile democratice.

Extremismul violent nu are o singură...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

UPDATE VIDEO. O barză a devenit „chiriașă” pe sediul poliției din Călățele. Autoritățile pregătesc mutarea cuibului în siguranță

Publicat

barza chiriasa.png






Un cuib de barză amplasat pe hornul sediului Postului de Poliție Călățele a atras atenția publicului, iar Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a intervenit rapid pentru soluționarea situației.

Update

Inspectoratul de Poliție Județean Cluj precizează că au fost întreprinse demersurile legale necesare în vederea soluționării situației cuibului, cu respectarea legislației în vigoare privind protecția...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe