Connect with us

ACTUALITATE

Amenzi uriașe pentru cluburile sportive care nu respectă regulile de distanțare în sălile de sport

Publicat

sala sport

Cluburile, federaţiile şi alte structuri sportive riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei dacă nu vor asigura o distanţă de minimum 2 metri între sportivi în sălile de sport, conform regulamentului privind reluarea începând cu 1 iunie a activităţilor de pregătire fizică organizate în spaţii închise şi diminuarea riscului de infecţie COVID-19, cuprins în ordinul comun emis de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului şi publicat, sâmbătă, în Monitorul Oficial.

„Nerespectarea prevederilor literei C din prezenta anexă, în ceea ce priveşte organizarea spaţiului de pregătire fizică, astfel încât să permită menţinerea distanţei de minimum 2 m între oricare două persoane şi un spaţiu pentru fiecare persoană de 7 mp, constituie contravenţie (n.r. – din partea persoanelor juridice în cauză) şi se sancţionează în conformitate cu prevederile art. 30 lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 857/2011 (n.r. – amenda de la 5.000 la 10.000 de lei) privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice, cu modificările şi completările ulterioare, de către personalul împuternicit din cadrul Inspecţiei Sanitare de Stat din cadrul Ministerului Sănătăţii şi al Serviciului control în sănătate publică din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti”, se arată în documentul citat.

Structurile sportive care organizează activitatea de pregătire sportivă îşi pot modifica normele şi regulamentele specifice ramurii de sport pentru a se adapta la situaţia creată de criză, cu condiţia ca acestea să nu vină în contradicţie cu normele legale în vigoare.

De la 1 iunie, pentru reluarea pregătirilor în sălile de sport de către sportivii de performanţă purtarea măştii (medicale/nonmedicale) este obligatorie. Pentru o protecţie eficace, aceasta trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul. Prin excepţie, activităţile fizice intense se pot face fără a purta masca pe figură. Îîn cazul în care o persoană prezintă simptomatologie de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată), aceasta se va izola la domiciliu. În cazul în care o persoană a venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecţie cu virusul SARS-CoV-2, se va izola la domiciliu şi va respecta măsurile în vigoare.

Măsuri care privesc organizarea activităţii de pregătire sportivă în spaţii închise:

– organizarea spaţiului de pregătire sportivă astfel încât să permită menţinerea distanţei de minimum 2 m între oricare două persoane şi un spaţiu pentru fiecare persoană de 7mp;

– triajul observaţional zilnic la intrarea în sală. Nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală alterată) şi febră mai mare de 37,3°C;

– plasarea recipientelor cu soluţii dezinfectante pentru mâini la intrarea în sală;

– în cazul încăperilor climatizate prin recircularea aerului, se efectuează nebulizarea o dată pe săptămână, în afara programului de lucru şi se efectuează dezinfecţia instalaţiei de climatizare conform instrucţiunilor producătorului;

– suprafeţele şi spaţiile comune vor fi dezinfectate frecvent (cel puţin o dată la 4 ore);

– asigurarea unei ventilaţii adecvate a tuturor încăperilor sau aerisirea lor periodică, cel puţin o dată la 4 ore.

Accesul sportivilor va fi permis doar în urma triajului epidemiologic şi termometrizării, iar acesta trebuie să se facă numai în baza unei programări prealabile. Numărul de sportivi care se antrenează la un moment dat va fi limitat, în funcţie de capacitatea sălii, pentru a se putea menţine distanţa fizică de minimum 2 m între oricare două persoane şi 7 mp/persoană.

Sportivii vor fi instruiţi să îşi spele mâinile înainte şi după terminarea antrenamentului. În cazul în care sala este prevăzută cu aparate sportive, se va evita utilizarea acestora în regim de circuit şi se va încuraja utilizarea unui singur tip de aparat în cadrul aceleiaşi sesiuni de antrenament. Se delimitează spaţiile de exerciţii, cu menţinerea distanţei fizice de minimum 1,5 m între oricare două persoane şi asigurarea unui spaţiu de minimum 7 mp/persoană. Se va asigura aceeaşi distanţă inclusiv între sportiv şi personalul tehnic (antrenor, medic etc.). Se limitează durata antrenamentelor, astfel încât să se poată stabili un orar clar pentru dezinfecţia şi aerisirea riguroasă a sălii. Aparatele sportive vor fi dezinfectate înainte şi după fiecare utilizator. Cu excepţia perioadei de desfăşurare a activităţilor fizice intense, purtarea măştii este obligatorie pe toată durata prezenţei în sală.

Regulamentul interzice folosirea în comun a duşurilor, saunei şi altor zone cu risc mare de transmitere a virusului. Vânzarea şi/sau oferirea de gustări/băuturi în regim de auto-servire nu este permisă; prin excepţie, se permite funcţionarea automatelor de băuturi răcoritoare şi mâncare ambalată, cu condiţia ca acestea să fie consumate în aer liber.

În cazul în care o persoană care participă la activitatea de antrenament este suspectă/confirmată cu COVID-19 se realizează operaţiuni de dezinfecţie a încăperilor respective de către unităţi de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare autorizate.

Începând cu data de 1 iunie se permite desfăşurarea, de către sportivii profesionişti, a activităţilor de pregătire fizică în spaţii închise (cu excepţia sporturilor de contact), cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi, astfel încât să se asigure minim 7 mp/persoană şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae

Publicat

calendar ortodox 2025: sfântul preot mărturisitor dumitru stăniloae

Publicitate

Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a fost o personalitate marcantă a Ortodoxiei – profesor de teologie, dogmatist, filosof, istoric, ziarist şi traducător. De-a lungul celor 90 ani de viață, renumele de cel mai mare teolog al secolului al XX-lea i-a fost confirmat cu prisosință prin opera sa, prin respectul și prin recunoașterea celor mai mari instituții academice ale lumii.

Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae s-a născut…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: „Educația – lumină pentru minte și suflet!” la Liceul „Demostene Botez” Trușești

Publicat

foto: „educația – lumină pentru minte și suflet!” la liceul

Publicitate

„Educația – lumină pentru suflet și minte!” a fost activitatea realizată în avans, cu prilejul Zilei Mondiale a Educației de către elevii Liceului „Demostene Botez” Trușești. În cadrul activității, pe lângă atelierele de lucru, elevii și cadrele didactice s-au bucurat de o întâlnire specială cu preotul paroh Dorin Onciuleanu de la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Ionășeni, într-un cadru interactiv și prietenos….

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

O tânără de 18 ani a intrat cu mașina în gardul Stadionului din Dorohoi

Publicat

o tânără de 18 ani a intrat cu mașina în

Publicitate

O tânără de 18 ani a ajuns la spital, în această seară, după ce mașina pe care o conducea a lovit gardul stadionului municipal din Dorohoi.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

Salvatorii au constatat faptul că niciuna dintre cele trei persoane aflate în mașină nu era încarcerată….

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Un bărbat de 47 de ani, care săpa o groapă în cimitirul din Hudești, a fost acoperit de pământ după ce un mal s-a surpat

Publicat

foto: un bărbat de 47 de ani, care săpa o

Publicitate

Un bărbat de 47 de ani a fost salvat de pompierii militari și voluntari după ce un mal de pământ s-a prăbușit peste el. Evenimentul a avut loc în această după amiază în localitatea Mlenăuți, comuna Hudești. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de intervenție, membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comună și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe