EVENIMENT
Amenzi URIAȘE pentru cei care parchează pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități
Amenzi cuprinse între 2.000 de lei și 10.000 de lei, dar și ridicarea automobilului de pe locul de parcare respectiv – asta îi așteaptă pe cei care vor parca de sâmbătă, 25 iulie, pe locurile special destinate persoanelor cu handicap, informează ziarul Alba24.ro.
Până acum, Legea nr. 448/2006 prevedea că o astfel de faptă se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei și cu ridicarea mijlocului de transport parcat necorespunzător.
Acum, prin noua lege, nr. 145/2020, amenzile pe care le vor da polițiștii din trafic s-au mărit considerabil.
Mai mult de atât, noua legea a adus mai multe modificări celei vechi, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Astfel, tot începând de sâmbătă, anagajatorii care au salariați cu handicap vor avea noi obligații față de aceștia (acces la locuri de parcare speciale, program de lucru adaptat etc), pe care dacă nu le vor respecta vor putea fi sancționați cu până la 50.000 de lei.
Apoi, persoanele cu dizabilități vor putea alege între gratuitatea pe transportul public și decontarea carburantului pentru mașina proprie, respectând însă niște limite anuale pentru decontare, de 1.500 de lei, respectiv 750 de lei, în funcție de gradul de handicap.
EVENIMENT
VIDEO. Inconștiență pe șosea. La un pas de tragedie la Iclod. Ce a făcut un șofer de camion
Momente extrem de periculoase au fost surprinse în comuna Iclod, unde un șofer de camion a efectuat o depășire riscantă, fiind la un pas de a provoca o tragedie.
Imaginile au fost transmise redacției Cluj24.ro de un cititor.
Depășire periculoasă pe șosea la Iclod
Incidentul a avut loc pe un drum cu doar două benzi. Din imaginile surprinsă de camera de bord se vede cum camionul intră în depășirea unui...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
UPDATE. Poliția Cluj: Un tânăr s-a urcat pe aparatul de aer condiționat din exterior
”În data de 12 februarie a.c., în jurul orei 15:35, polițiștii Secției 6 Poliție Cluj-Napoca au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un tânăr de 21 de ani, ar fi ieșit pe geamul unui imobil din municipiu, așezându-se pe aparatul de aer condiționat amplasat pe peretele exterior al clădirii, existând riscul ca...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Eurovision România 2026: Finaliștii Selecției Naționale. Artiștii care vor concura pentru a reprezenta România la Viena
Televiziunea Română (TVR) a dezvăluit joi seară cei zece artiști care s-au calificat în finala Selecției Naționale Eurovision 2026, competiția prin care va fi ales reprezentantul României la Eurovision Song Contest de la Viena. Anunțul a fost făcut în direct pe TVR 1 și TVR INFO.
Cum s-a desfășurat selecția
68 de concurenți au urcat pe scena studioului TVR între 9 și 11 februarie 2026, pentru a-și interpreta piesele live în fața juriului specializat. După audiții...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Patronul CFR Cluj, Ioan Varga, poate pierde hotelul Granata. Executare silită de 20 de milioane lei, cu 3 licitatori
Un executor judecătoresc scoate, vineri, 13 februarie, la licitație hotelul Granata al patronului CFR Cluj, Ioan Varga, suma de la care se pornește fiind de 19,9 milioane de lei (aprox. 4 milioane de euro).
Varga poate pierde hotelul în condițiile în care s-au înscris 3 licitatori.
Imobilul este compus din teren intravilan cu o suprafață de 4760 mp, două corpuri de cladire, dintre care unul cu patru etaje și 11...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
