ACTUALITATE
Analiştii se aşteaptă ca preţurile mondiale la zahăr să crească cu 20% în acest an
Potrivit rezultatelor unui sondaj efectuat de Reuters printre 12 traderi și analiști, se așteaptă ca prețurile la zahăr brut să înregistreze un salt anual de aproape 20% în 2024, pe măsură ce piața mondială va intra într-o situație de deficit în următorul sezon.
Livra (0,4536 kilograme) de zahăr ar urma să încheie anul la o cotaţie de 24,5 cenţi, în creştere cu 5% faţă de preţul înregistrat la închiderea şedinţei de marţi şi cu 19% peste nivelul înregistrat la finele anului trecut, estimează analiştii.
Producţia de zahăr în zona de centru-sud a Braziliei, principala regiune producătoare din ţară, este aşteptată să rămână solidă în pofida unei uşoare scăderi a producţiei de trestie de zahăr, în condiţiile în care facilităţile de procesare dau întâietate producţiei de zahăr în locul celei de etanol pentru biocombustibil.
În schimb, este aşteptată o scădere a producţiei de zahăr în India, al doilea mare producător mondial.
"Piaţa zahărului rămâne una stresată. Să te bazezi pe o singură sursă de aprovizionare nu este o situaţie sănătoasă iar zona de centru-sud a Braziliei nu poate salva piaţa de una singură. Fără o creştere în India, producţia mondială de zahăr este posibil să scadă în 2024/25", estimează traderul Czarnikow.
Estimarea medie a traderilor şi analiştilor intervievaţi de Reuters arată spre un surplus global de zahăr de 500.000 de tone în sezonul actual, octombrie 2023/ septembrie 2024, care se va transforma într-un deficit de 700.000 de tone în sezonul următor 2024/25.
Stocurile globale rămân limitate
Facilităţile de procesare din Brazilia direcţionează din ce în ce mai multă trestie de zahăr spre producţia de zahăr, în loc să producă etanol pentru biocombustibili, analiştii intervievaţi de Reuters mizând pentru următorul sezon pe un mix de producţie de 51,5% în favoarea zahărului.
"Stocurile globale rămân limitate în timp ce un surplus substanţial ar fi necesar pentru refacerea lor, lucru care acum pare puţin probabil", susţin analiştii de la Green Pool.
Preţurile la zahăr alb sunt prognozate să termine anul până la 700 de dolari pe tonă, în creştere cu 6% comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei de marţi şi cu până la 17% peste nivelul înregistrat la finele lui 2023.
India, al doilea mare cultivator de trestie de zahăr, este prognozat să producă 31,6 milioane de tone de zahăr în sezonul actual octombrie 2023/ septembrie 2024, pentru a scădea până la 29 de milioane de tone în următorul sezon 2024/25. Agerpres
Reforma administrației publice și pachetul de relansare economică au fost finalizate și vor fi adoptate prin ordonanță de urgență imediat după încheierea avizării, cu câteva amendamente care privesc instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranță națională, educație, sănătate și cultură, au stabilit luni liderii celor patru partide ale coaliției de guvernare și ai grupului minorităților naționale.
Potrivit unei...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Senatul a adoptat, luni, două propuneri legislative pentru modificarea OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu măsuri pentru protejarea tinerilor.
Primul proiect prevede majorarea de la 18 la 21 de ani a vârstei minime pe care trebuie să o aibă participanții la jocuri de noroc și interzicerea accesului în sălile dedicate pentru persoanele cu vârsta mai mică de 21 de ani.
Al doilea proiect stabilește interdicția de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
VIDEO: Tineri polițiști, instruiți prin scenarii operative la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani
În perioada 02–13 februarie 2026, agenții de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – promoția ianuarie 2026, repartizați la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani , au participat la un program intensiv de pregătire organizat sub coordonarea Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul instituției.
Programul a fost conceput pe baza unor strategii de instruire interactivă, care au inclus...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Cateheză despre familia creștină, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, în cadrul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”
Sâmbătă, 14 februarie, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, în cadrul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”, a avut loc cateheza cu tema „Familia creștină azi: valori, provocări și misiune”. Întâlnirea a reunit tineri din comunitate, într-un dialog deschis despre rolul și responsabilitatea familiei în societatea contemporană.
Discuțiile au pornit de la înțelegerea...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
