Connect with us

ACTUALITATE

ANALIZĂ. Restricţiile antipandemie sporesc în lume, în faţa valului 4. România se relaxează

Publicat

Campania de vaccinare este impulsionată la nivel european prin noi măsuri care ar putea creşte gradul de vaccinare al populaţiei. De asemenea, ar putea preveni răspândirea noii tulpini, lucru care se vede în ţări precum Franţa sau Italia.

În schimb, în România, ţară care deşi a avut un debut bun al campaniei de vaccinare, lucrurile par să se fi relaxat în ultima perioadă.

Până în 23 iulie, în România s-au administrat doar 9,27 mil. doze de vaccin. Reprezintă  24,5% la nivelul întregii ţări de la începutul campaniei de vaccinare.

Spre comparaţie, datele arată că în Franţa s-au administrat 67,2 mil. doze de vaccin (43,8% persoane complet vaccinate). În Italia sunt 63,9 mil. doze (46,6% persoane complet vaccinate).

 

Ce au făcut alte țări

 

Totodată, aceste ţări, dar şi altele din Uniunea Europeană, deşi au un grad de vaccinare mai ridicat, nu au relaxat campania de vaccinare. Dimpotrivă, au gândit noi măsuri pentru a o impulsiona.

În acest sens, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a impus să crească gradul de vaccinare prin măsuri care îi vizează în primul rând pe angajaţii din sistem. Astfel, dacă angajaţii spitalelor din Franţa şi ai căminelor de bătrâni nu se vor vaccina până la finalul verii, riscă să îşi piardă locul de muncă. În plus, Macron a punctat că persoanelor nevaccinate li se vor impune restricţii.

 

Cum rezolvă italienii problema

 

În Italia, restricţiile pentru persoanele nevac­cinate se vor vedea din ce în ce mai clar odată ce va exista obligativitatea cer­ti­ficatului verde pentru accesul în restaurante, mijloace de transport sau locurile aglomerate.

Acesta ar putea să devină obligatoriu începând cu luna august, pentru evenimente cu număr mare de oameni, în locuri aglomerate, precum piscine, săli de sport. Autorităţile din Italia îşi propun să limiteze răspândirea noii tulpini Delta.

Varianta Delta a reprezentat peste 80% din noile infectări în Anglia. Premierul Boris Johnson a făcut apel către populaţia Angliei pentru a fi mai precaută. Recent, a anunţat şi obligativitatea vaccinării personalului din căminele de bătrâni.

China, deşi este ţara cu cei mai mulţi oameni imunizaţi (peste 1,4 miliarde), va interzice accesul celor nevaccinaţi în şcoli, spitale, supermarketuri sau alte locuri aglomerate.

Circa 12 din cele 22 provincii din China au anunţat astfel de restricţii pentru persoanele nevaccinate. Mai mult, alte locuri în care acestora nu li se va permite accesul ar putea fi sălile de sport, băncile, hotelurile, cafenelele sau benzinăriile.

Ungaria a impus deja obligativitatea vaccinării pentru personalul medical, conform celor mai recente declaraţii ale premierului Viktor Orban.

Totodată, Ungaria este şi prima ţară, după spusele acestuia, care va începe vaccinarea populaţiei cu cea de-a treia doză din luna august.

 

Măsuri și în Grecia

 

Grecia ia şi ea măsuri cu privire la prevenirea noii tulpini şi la accelerarea campaniei de vaccinare. Astfel, potrivit premierului Kyriakos Mitsotakis, vaccinarea obligatorie va începe în căminele de bătrâni. Următorul pas în această direcţie vizează angajaţii din domeniul sănătăţii şi apoi, pe cei din cadrul Forţelor Armate.

În India, ţara unde a apărut varianta „Delta“ ce se răspândeşte cu 60% mai rapid ca tulpinile precedente, au fost administrate 418 mil. doze de vaccin. Numărul persoanelor complet vaccinate a ajuns la 87,6 mil, potrivit Our World Data.

În Germania, lucrurile stau diferit faţă de alte ţări în ceea ce priveşte vaccinarea anti-COVID-19. Angela Merkel a declarat că nu va deveni obligatorie vaccinarea anti-coronavirus. În Germania, dreptul la integritate corporală este garantat prin Constituţie.

 

Situația în România

 

În România, obligativitatea vaccinării nu este încă discutată la nivel oficial. Discuţiile se vor aprinde însă după sezonul de vară când, inevitabil va apărea cea de-a patra fază a pandemiei.

La ora actuală, doar 73 de oraşe şi localităţi din România au peste 30% populaţie vaccinată cu cel puţin o doză. Reprezintă 2% din totalul localităţilor din ţară, potrivit Comitetului Naţional de Vaccinare.

În ceea ce priveşte primul oraş din topul celor mai mari procente de persoane vaccinate, oraşul Borsec din Harghita are 43,8% din populaţie imunizată. Este urmat de Cluj-Napoca (43%). Bucureştiul are puţin peste 31% populaţie vaccinată.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Peste 140 de elevi din Darabani au spus „NU” drogurilor și alcoolului, prin proiectul TIN ACT

Publicat

peste 140 de elevi din darabani au spus „nu” drogurilor

Publicitate

Peste 140 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul „Dimitrie Cantemir” au participat astăzi la o amplă sesiune de informare desfășurată în cadrul proiectului TIN ACT, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în procesul de integrare pe piața muncii și în dezvoltarea personală armonioasă.

Activitatea face parte din proiectul TIN ACT, implementat de A.J.O.F.M Botoșani în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem

Publicat

doctor medic sanatate pixabay 1000x600.webp.webp

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Este COD GALBEN de ceață în judeţul Botoșani

Publicat

atenție la condițiile de trafic! este cod galben de ceață

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani până mâine dimineață, la ora 02:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenționare de călătorie MAE: Italia – grevă la nivel național în sectorul transportului aerian

Publicat

atenționare de călătorie mae: italia – grevă la nivel național

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, asupra faptului că, la data de 16 februarie, în intervalul orar 00:00 – 23:59, va fi organizată o grevă la nivel național care va afecta transportul aerian.

Activitatea personalului de zbor al companiilor aeriene, precum și serviciile de handling la sol în aeroporturi vor fi afectate pe întreg...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe