Connect with us

EVENIMENT

Dosar penal pentru trei infracţiuni în Arad, în cazul unei persoane nevaccinate dar cu certificat digital

Publicat

Arhivă foto

Poliţiştii de frontieră arădeni cercetează cazul românului întors în ţară care era nevaccinat dar care la frontieră a prezentat un certificat digital UE, ale cărui date se regăseau şi în Registrul Naţional de Vaccinare.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Alexandru Dincă, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că se fac cercetări pentru trei infracţiuni.

"În data de 31 iulie, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean român în vârstă de 34 de ani.

La controlul specific, pe lângă documentele de identitate, persoana a mai prezentat autorităţilor competente şi un certificat digital al UE pentru atestarea vaccinării anti-COVID-19.

Deoarece au existat suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului respectiv, au fost demarate verificări suplimentare. În cauză se derulează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de falsificarea unei înregistrări tehnice, folosirea unei înregistrări tehnice falsificate în vederea producerii unei consecinţe juridice şi complicitate la falsificarea unei înregistrări tehnice, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun", a declarat Dincă.

Anchetă după ce un bărbat a prezentat un certificat de vaccinare digital, deși aceste nu a fost vaccinat

Anterior, şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, Horea Timiş, declarase pentru AGERPRES că are loc o anchetă comună cu poliţiştii de frontieră, după ce un bărbat a prezentat, la intrarea în ţară, un certificat de vaccinare digital deşi nu a fost vaccinat anti-COVID-19, pentru care au fost găsite datele introduse în sistemul naţional, prin intermediul unui centru de vaccinare din Bacău.

"Este vorba de un bărbat care a venit în ţară din Olanda şi a prezentat un certificat digital valid. Totuşi, în urma discuţiilor cu bărbatul, el a spus că nu a mai fost în România de mai bine de două săptămâni, în timp ce conform certificatului primise a doua doză de vaccin anti-COVID-19 cu doar câteva zile în urmă.

Vaccinarea s-ar fi făcut în Bacău

Vaccinarea s-ar fi făcut în Bacău, unde au fost introduse în sistem datele. S-a ridicat suspiciunea de fraudă şi i-am anunţat pe colegii de la Poliţia de Frontieră, fiind o anchetă comună în desfăşurare. Din primele date, reiese că e un tip nou de fraudă cu certificate, având în vedere că datele se regăsesc şi în sistem", a spus şeful DSP Arad.

Instituţiile arădene urmează să colaboreze cu cele din Bacău, pentru a stabili cum de datele bărbatului au fost introduse în Registrul Naţional de Vaccinare, fără ca acesta să fi fost vaccinat.

DSP se mai confruntă şi cu teste PCR false, mai multe cazuri fiind în cercetare împreună cu poliţiştii.

AGERPRES

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

FOTO. Mașini îngropate în nămeții de pe marginea străzilor din Cluj-Napoca. O nouă provocare pentru șoferi

Publicat

whatsapp image 2026 01 08 at 17.20.40 e1767886755362.jpeg






Zăpada care a dat, joi, de furcă Primăriei și firmelor de deszăpezire din Cluj-Napoca a mai creat o problemă suplimentară, pentru care clujenii așteaptă o soluție din partea municipalității. Străzile principale au fost curățate, dar șoferii cu mașinile parcate pe marginea acestora reclamă acum că nu pot ieși din cauza nămeților.

Un cititor Cluj24 de pe strada Primăverii din cartierul Mănăștur se...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Vremea de weekend în Alba, 9-11 ianuarie: trei zile de ger, continuă ninsorile. Prognoza meteo pe zile în localități din județ

Publicat

vremea de weekend în alba, 9 11 ianuarie: trei zile de

Vremea de weekend în Alba, 9-11 ianuarie: temperaturile scad drastic în următoarele zile. Va fi foarte frig, minimele vor ajunge până la -15 grade Celsius. Temperaturile maxime vor fi preponderent negative.

Sunt anunțate și ninsori, ce se extind din zona montană spre majoritatea localităților, sâmbătă și duminică.

La munte este posibil să fie și perioade cu lapoviță și ploaie înghețată.

Vremea de weekend în Alba: Vineri, 9 ianuarie

Alba Iulia: minime de -8 grade...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Peste 300 de electricieni lucrează în condiții extreme în Alba, pentru restabilirea curentului. Câte gospodării sunt fără energie

Publicat

peste 300 de electricieni lucrează în condiții extreme în alba,

Peste 300 de electricieni lucrează la această oră în condiții extreme în județul Alba, pentru restabilirea curentului electric în zone din Munții Apuseni. La ora 16:00 nu aveau energie electrică un număr de 865 de gospodării, din trei comune. 

Potrivit reprezentanților Prefecturii Alba, un număr de 310 efective din partea DEER se află în teren organizate în 32 de echipe.

La momentul de față sunt dislocate pe raza județului Alba, 24 de generatoare (7 prin IGSU și 17 DEER.)...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Retrospectivă 2025. Ștefan Boldijar (SEMNAL M), la „Clujăreală”: Cu Iuliu nu era nevoie de repetiție, ne ghiceam gândurile

Publicat

boldijar 3.jpg






Atențiune! Atențiune! Disară, tătă lumea să șie prezentă la Căminul Cultural, unde să va întâmpla mare bal mare! Am adus ceterași de la Cluj! Mă rog, unu, da’ bun! Într-un dialog cald și plin de nostalgie cu realizatorul podcastului „Clujăreala”, Marius Aciu, Ștefan Boldijar, unul dintre marii rockeri ai Clujului, povestește viața lui de dinainte și după Semnal M – o călătorie de la copilul din centrul...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe