Connect with us

EVENIMENT

Anchetă internă la Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Sibiu. Conflict între angajații secției și asistenta şefă

Publicat

spital

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu a anunţat vineri, că a început o anchetă internă la Secţia Clinică ATI, unde a fost sancţionată asistenta şefă, în urma mai multor reclamaţii primite de la asistente, brancardieri şi infirmiere, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Decebal Todăriţă.

"Este vorba despre o situaţie conflictuală în cadrul Secţiei Clinice ATI între o parte dintre angajaţii acesteia (asistente, infirmiere, brancardieri) şi asistenta şefă a secţiei. Situaţia a fost generata de o serie de aspecte organizatorice care au provocat nemulţumiri

În urma sesizărilor, conform procedurilor a fost demarată o anchetă internă şi s-a întrunit Comisia de Etică, Deontologie medicală şi disciplină a spitalului care a cercetat toate aspectele cazului şi a propus sancţionarea cu avertisment scris a asistentei şefe a secţiei ATI, pentru problemele identificate. De asemenea, comisia a solicitat medicului şef al secţiei sa reevalueze activitatea asistentei şefe. În cursul zilei joi 11 aprilie a avut loc o şedinţă cu toţi angajaţii secţiei, medicul şef şi conducerea spitalului, mai exact dl. director medical, unde au fost rediscutate aceste probleme, astfel încât sa fie identificate soluţiile legale pentru dezamorsarea acestei situaţii conflictuale. În acest sens, va avea loc o noua întrunire a Comisiei de etică, după parcurgerea etapelor de convocare a membrilor", susţine Decebal Todăriţă.

Potrivit sursei citate, "aceasta situaţie nu a afectat calitatea actului medical iar pacienţii secţiei au fost trataţi corespunzător. Totodată, cazul este în atenţia conducerii care doreşte asigurarea unui climat profesional optim pentru derularea activităţii medicale în cele mai bune condiţii." AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO. Tânăr din Turda, urmărit internațional pentru trafic de droguri de mare risc, prins pe Aeroportul Cluj-Napoca

Publicat

traficant droguri.jpg






Un tânăr de 21 de ani, din Turda, urmărit internațional pentru infracțiuni grave, a fost depistat și încarcerat de polițiștii clujeni, după ce a fost identificat la controlul de frontieră pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj.

Bărbatu, care venea din Marea Britanie, este bănuit de comiterea mai multor fapte penale, printre care trafic de droguri de mare risc, constituirea unui grup infracțional...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Garda de Mediu Alba investighează o posibilă poluare a râului Arieș, la Albac. Probe de apă, prelevate din zona stației de epurare

Publicat

garda de mediu alba investighează o posibilă poluare a râului

Garda de Mediu Alba investighează o posibilă poluare a râului Arieș, la Albac. Comisarii s-au autosesizat în urma unei postări pe Facebook, s-au deplasat la fața locului și au luat probe de apă, din zona stației de epurare. 

„În urma unor postări pe rețeaua de socializare facebook, ne-am autosesizat în ceea ce privește posibilitatea deversării de ape uzate în râul Arieș.

În acest sens o echipă de comisari din cadrul CJ Alba al GNM ne-am deplasat impreună cu colegii...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Primăria Alba Iulia închiriază un spațiu comercial în Piața Centru. Care este prețul de pornire al licitației

Publicat

primăria alba iulia închiriază un spațiu comercial în piața centru.

Primăria Alba Iulia organizează licitație pentru închirierea unui spațiu destinat comercializării de produse alimentare, aflat în Piața Centru. 

Potrivit documentației, spațiul nr. 4 se află în Corpul A al Pieței Agroalimentare Centru, pe latura de sud. Acesta are o suprafață utilă de 31,83 mp și destinația de spațiu pentru comercializarea de produse agroalimentare.

Prețul minim de pornire al licitației este de 3 euro/mp/lună. Durata contractului este de 4 de ani de la...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Circulația feroviară, afectată în zona Clujului. CFR Călători anulează și modifică temporar mai multe trenuri

Publicat

tren 1 e1741958305957.jpg






Pasagerii CFR Călători trebuie să fie atenți. Mai multe trenuri vor fi anulate sau vor circula doar parțial în perioada 1 martie – 26 aprilie, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară efectuate de CFR SA.

Pe anumite segmente, transportul va fi asigurat cu autocare, pentru a nu lăsa călătorii „pe drumuri”.

Trenuri anulate sau cu rute modificate

  • trenul IR 406 Brașov – Valea lui Mihai –...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe