Connect with us

ACTUALITATE

ANCOM a aplicat amenzi de 2,857 milioane de lei în urma a peste 3.570 de controale, în 2023

Published

on

bani pixabay.jpg
sursa foto: pixabay.com fotografie cu caracter ilustrativ

În cursul anului trecut, Autoritatea Națională pentru Reglementare în Comunicații (ANCOM) a efectuat peste 3.570 de verificări și a impus amenzi în sumă totală de 2,857 milioane de lei pe piața de telecomunicații din România.

Potrivit unui comunicat de presă al arbitrului pieţei telecom, transmis vineri AGERPRES, pe piaţa comunicaţiilor electronice, în 2023, au fost efectuate 2.020 de acţiuni de control, iar contravenienţii au primit 171 de notificări, 248 de avertismente şi 177 de amenzi contravenţionale, în cuantum de 1,778 milioane de lei.

Din acest total, 132 de amenzi contravenţionale în valoare de 1,377 milioane de lei au fost aplicate furnizorilor de servicii de telefonie, cele mai multe pentru încălcarea obligaţiilor privind încheierea contractelor cu utilizatorii finali, nerespectarea regulamentului de roaming, desfăşurarea procesului de portare, modalitatea de transmitere a notificării unilaterale ca urmare a modificării contractelor încheiate cu utilizatorii finali.

Cea mai mare amendă, în valoare de 40.000 de lei, a fost aplicată pentru furnizarea de servicii de comunicaţii electronice fără a avea un contract încheiat cu abonatul în conformitate cu dispoziţiile legale.

În anul 2023, ANCOM a finalizat o campanie care a vizat respectarea de către furnizorii de servicii de telefonie mobilă prepaid/postpaid a prevederilor legale privind portabilitatea numerelor.

164 de controale la nivel naţional

În acest context, au fost realizate 164 de controale la nivel naţional, în urma finalizării acestora fiind aplicate 16 amenzi contravenţionale în cuantum total de 160.000 de lei, din care două amenzi contravenţionale, de 20.000 de lei, acordate furnizorilor de servicii de acces la internet pentru furnizarea de servicii de comunicaţii electronice fără a avea un contract încheiat cu abonatul în conformitate cu dispoziţiile legale.

De asemenea, zece amenzi contravenţionale, în valoare totală de 96.000 de lei, au vizat furnizorii de servicii de televiziune şi radiodifuziune sonoră (RTV), în principal pentru nerespectarea datelor tehnice, a parametrilor ori a condiţiilor cuprinse în autorizaţiile tehnice.

Potrivit sursei citate, furnizorii de reţele de tip CATV au fost sancţionaţi cu 23 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 211.000 de lei, majoritatea aplicate pentru nerespectarea condiţiilor prevăzute în regimul de autorizare generală, cea mai mare amendă, în valoare de 35.000 de lei, fiind pentru furnizarea de servicii de comunicaţii electronice fără a avea un contract încheiat cu abonatul în conformitate cu dispoziţiile legale.

Totodată, în domeniul radiocomunicaţiilor, au fost aplicate zece amenzi, în cuantum de 75.000 de lei pentru utilizarea unor frecvenţe fără a deţine licenţă sau nerespectarea parametrilor tehnici şi operaţionali ai staţiilor radio.

Cea mai mare amendă a fost de 30.000 de lei

Pe acest segment, cea mai mare amendă a fost de 30.000 de lei şi s-a transmis pentru nerespectarea condiţiilor din licenţă, respectiv nerespectarea obligaţiilor din licenţă cu privire la acoperirea cu servicii de comunicaţii electronice.

În ceea ce priveşte piaţa echipamentelor radio şi a compatibilităţii electromagnetice, datele ANCOM arată că, în 2023, au fost efectuate 1.046 de controale, în urma cărora au fost aplicate 428 de avertismente şi 220 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 807.000 de lei.

Cea mai mare sancţiunea a fost în valoare de 30.000 de lei pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor destinate să perturbe sau să împiedice funcţionarea normală a comunicaţiilor care utilizează frecvenţe radio (jammere).

În plus, cea mai mare amendă, în valoare de 20.000 de lei, pe compatibilitate electromagnetică, s-a aplicat unui producător pentru neaplicarea marcajului CE.

Nu în cele din urmă, pe piaţa serviciilor poştale, anul trecut, ANCOM a efectuat un număr de 513 acţiuni de control şi a aplicat 66 de avertismente şi 49 de amenzi contravenţionale, de 271.500 de lei, cea mai frecventă încălcare fiind nerespectarea obligaţiilor impuse prin regimul de autorizare generală.

Principalele nereguli au constat în furnizarea neautorizată a serviciilor poştale, nerespectarea modalităţilor de predare a trimiterilor poştale către destinatari, nerespectarea conţinutului avizelor poştale, neprestarea serviciilor poştale şi neinscripţionarea/marcarea trimiterilor poştale. Agerpres

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și în 2026. Termenul limită pe care trebuie să-l știe angajații

Published

on

zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și

Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi utilizate și în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 pot beneficia în continuare de aceste zile libere, conform prevederilor legale în vigoare, relatrează alba24.ro. Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.

Publicitate

Potrivit Legii 53/2003 – Codul muncii, salariații...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 15 februarie 2026

Published

on

rezultatele tragerilor la loto de duminică, 15 februarie 2026

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 15 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Publicitate

Numerele extrase, 15 februarie 2026:

Loto 6/49: 1, 23, 33, 48, 2, 35

Loto 5/40: 3, 9, 14, 15, 24, 33

Joker: 26, 43, 5, 18, 7 +18

Noroc: 5, 3, 8, 6, 5, 3, 5

Noroc Plus: 5, 0, 5, 5, 8, 3

Publicitate

Super Noroc: 8, 0, 2, 6,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Duhovnicul de la Botoșani care a slujit șapte decenii la Mănăstirea Curtea de Argeș a trecut la Domnul la 102 ani

Published

on

duhovnicul de la botoșani care a slujit șapte decenii la

Arhimandritul Climent Haralamb, unul dintre cei mai longevivi și respectați slujitori ai Bisericii, a trecut la Domnul duminică, puțin după miezul nopții, la vârsta de 102 ani, după o viață dedicată credinței și slujirii aproapelui.

Publicitate

Trupul neînsuflețit a fost depus în Paraclisul Arhiepiscopal de la Mănăstirea Curtea de Argeș, locul unde părintele a slujit neîntrerupt timp de șapte decenii și unde a devenit un reper duhovnicesc pentru mii de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (430)

Published

on

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (430)

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Publicitate

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Daniel Cristea-Enache, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 2 din 2021, scrie despre geneza volumelor „La Lilieci” ale lui Marin Sorescu. Scrie la un moment dat: „Mai aproape de adevăr pare a fi versiunea oferită  de George Sorescu, şi anume aceea că poetul s-a documentat pentru scrierea ciclului „La Lilieci” vorbind cu mama lui, aşa cum...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading