Connect with us

EVENIMENT

Andreea Moldovan, mesaj către populație: Vă rog mult să respectați cadrele medicale și pacienții

Publicat

Cu cât restricțiile vor fi mai puțin ferme, cu atât menținerea lor se va justifica pe o perioadă mai lungă de timp, spune Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii: „Vă rog mult să respectați cadrele medicale, pacienții, vă rog să respectați regulile”.

Andreea Moldovan a precizat că vine în fața presei în calitate de medic, pentru că cele două imagini pe care le-a văzut luni seara - una cu un pacient cu mască de oxigen care privea de la geamul spitalului spre curte unde personalul medical era hulit și alta în care personalul medical în combinezoanele „incomode și crunte” era, de asemenea, hulit - arată mai mult decât bine chinul pe de o parte și dorința exagerată de a huli pe de altă parte.

„Să nu uităm că personalul medical se străduiește de mult timp să facă față unei pandemii pe care nu a mai întâlnit-o niciodată, iar pacienții nu au nicio vină că s-au îmbolnăvit sau că au făcut forme grave. Valul 3 este deosebit față de celelalte două valuri pentru că vine cu o transmisibilitate mai mare și cu un număr mai mare al pacienților tineri cu afectări moderate sau severe, ceea ce este mai mult decât un efort pentru sistemul sanitar. Să nu uităm numărul mare de pacienți din terapie intensivă, să nu uităm faptul că aceștia au forme grave pe care de multe ori nu le mai poți întoarce înapoi, cu toate eforturile cadrelor medicale”, a spus Moldovan.

Ea a menționat și că nu poate uita mesajele pe care le primește, mesaje disperate de a găsi un loc pentru pacienții care fac forme severe.

Medicul a afirmat că este o situație mai mult decât serioasă, o perioadă grea pentru toți și trebuie să înțelegem că pandemia încă își arată adevărata față și că pericolul încă nu a trecut: „Ceea ce se contestă atât de mult - purtarea măștii - să nu uităm că este acel lucru care ne-a protejat de atâta timp să nu ne îmbolnăvim”.

„Măsurile de restricție trebuie să le trăim cu toții, să ne gândim și să le percepem în permanență ca fiind măsuri care de fapt ne ajută și vine în sprijinul nostru și nu au un rol punitiv, sunt pur și simplu măsuri care ne ajută. Le aplică și alte țări, le aplicăm și noi și cred că depinde de fiecare dintre noi să le înțelegem, să le acceptăm și să le aplicăm corect. Toate aceste măsuri pe care trebuie acum să le <îndurăm> - între ghilimele pentru că nu consider că este termenul potrivit - sunt măsuri care ne ajută să trecem peste acest val și să ajungem la un moment dat la acel liman pe care ni-l dorim cu toții. Cu cât măsurile acestea vor fi mai puțin ferme, cu atât menținerea lor se va justifica pe o perioadă mai lungă de timp”, a spus Andreea Moldovan.

Perioada grea ne va duce la un moment dat la un orizont de așteptare scurt în care să revenim la o viață normală: „cred că putem să le acceptăm mult mai ușor, să ne gândim cu toții că e un moment greu acum, dar pe care trebuie să-l trăim tocmai ca să putem ajunge la un moment dat la acea normalitate pe care o dorim”.

În ce privește nemuțumirile legate de orarul de închidere a magazinelor, medicul spune că problema este, de fapt, cu mobilitatea persoanelor, foarte important de limitat.

„E o problemă cu orarul de restricționare a circulației pe străzi. Alte țări sunt și mai stricte decât noi. Noi am încercat doar în perioada weekend-urilor tocmai ca să reducem acea mobilitate a persoanelor, acea dorință de a ne întâlni în grupuri mai mari sau mai mici. Este important să evităm acum acestei întâlniri. Cred că trebuie să fim conștienți că este o perioadă grea, că avem nevoie de aceste măsuri ca să trecem cât mai repede și cât mai ușor prin acest nou val și cred că depinde de fiecare dintre noi să ajungem la un moment dat să conștientizăm că acțiunile individuale contează la fel de mult ca cele în grup sau de colectivitate”.

La final, Moldovan a spus: „Vă rog mult să respectați cadrele medicale, pacienții, vă rog să respectați regulile”.

Sursa: Mediafax

Sursa foto: facebook/captura video

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Zodia care își schimbă destinul pe 4 februarie. O zi a deciziilor curajoase

Publicat

horoscop sursa pexels.jpg






Ziua de 4 februarie vine cu o energie aparte în zodiac, iar astrele par să se alinieze într-un mod rar pentru Vărsător, zodia care iese astăzi în prim-plan. Este momentul în care trecutul și viitorul se întâlnesc, iar o decizie aparent mică poate produce schimbări majore.

Pentru nativii Vărsător, această zi aduce claritate mentală, revelații neașteptate și curajul de a spune lucrurilor pe nume. Fie că...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

4 februarie: Ziua internațională de luptă împotriva cancerului, una dintre principalele cauze de deces la nivel mondial

Publicat

4 februarie: ziua internațională de luptă împotriva cancerului, una dintre

Ziua internațională de luptă împotriva cancerului este marcată anual pe 4 februarie și reprezintă o inițiativă globală menită să atragă atenția asupra impactului cancerului asupra societății și să promoveze eforturile de prevenire, diagnosticare și tratament ale acestei boli.

Organizații non-guvernamentale, organizații medicale, guverne și comunități desfășoară diverse evenimente și campanii în această zi.

Cu scopul de a educa oamenii cu privire la cancer, a...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Avertismentul Prefecturii Cluj: „Nu riscați. Apele înghețate nu sunt locuri de joacă”

Publicat

copil cazut apa gherla e1769200758106.jpeg






Prefectura Județului Cluj atrage atenția cetățenilor asupra pericolelor majore pe care le reprezintă apele înghețate, în contextul temperaturilor scăzute din această perioadă. Deși gheața poate părea solidă, autoritățile subliniază că aceasta se poate rupe în orice moment, punând vieți în pericol.

Reprezentanții instituției avertizează în mod special asupra riscurilor la care sunt expuși copiii și...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Excelența, premiată la UBB Cluj-Napoca. Lista celor peste 70 de profesori. Mesajul rectorului Daniel David

Publicat

excel 1.jpg






Universitatea ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca a premiat profesorii care s-au remarcat, pe parcursul anului trecut, prin activitatea de excelență în domeniile cercetării, didactic, relația cu societatea și administrativ. Premiile de excelență sunt recunoașterea simbolică a activității puse în slujba valorilor definesc instituția: tradiție și excelență.

„Regulile internaționale ale lumii noastre se...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe