Connect with us

EVENIMENT

Angajații din instituţiile publice de sănătate şi asistenţă socială, în grevă japoneză

Publicat

greva japoneza angajati sistemul sanitar
sursa foto: Federatia Sanitas din Romania

Sindicaliştii din sănătate vor declanşa miercuri o grevă japoneză în instituţiile publice de sănătate şi asistenţă socială, fără întreruperea activităţii, până la rezolvarea revendicărilor, a anunţat Federaţia Sanitas.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook, greviştii vor purta banderole sau ecusoane cu însemnele "SANITAS".

Greva japoneză se va desfăşura pe întreaga perioadă a negocierilor cu factorii de decizie, până la soluţionarea revendicărilor sindicaliştilor. Reprezentanţii Sanitas precizează că, în cazul eşuării negocierilor, Consiliul Naţional al Federaţiei va decide continuarea calendarului de acţiuni.

Revendicările sindicaliștilor

Revendicările sindicaliştilor sunt: deblocarea posturilor în sistemul sanitar public; punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de sănătate; acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaţilor; calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată; calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată; calcularea indemnizaţiei de hrană prin raportare la salariul minim brut pe ţară actual.

De asemenea, se solicită reluarea discuţiilor asupra proiectului de Lege a salarizării, cu respectarea principiilor stabilite în cadrul grupului de lucru de la nivelul Ministerului Sănătăţii, "acesta asigurând: predictibilitatea creşterii veniturilor fiecărui salariat din sistem, o ierarhie corectă şi echitabilă a salariaţilor din sistem".

În plus, conform organizaţiei sindicale, se doreşte finanţarea corectă şi suficientă a instituţiilor din sănătate, reluarea imediată a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar Sănătate, finanţarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanţă pentru acest domeniu, garantarea menţinerii locurilor de muncă pentru personalul angajat în unităţile medicale din reţeaua CFR şi după ce acestea vor fi transferate la alte autorităţi.

Alte solicitări vizează deblocarea posturilor în sistemul de asistenţă socială şi punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din acest sistem.

sursa: Agerpres

sursa foto: Federatia Sanitas din Romania

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Primăria Cluj-Napoca se află în termenul de preaviz în vederea denunțării unilaterale a contractului centurii metropolitane

Publicat

centura metropolitana 4.jpg






Primăria Cluj-Napoca a făcut noi precizări legate de problema centurii metropolitane, precizând că în 24 februarie expiră termenul de 10 zile lucrătoare acordat asocierii în vederea clarificării situației, după care va urma denunțarea unilaterală a contractului. 

”În data de 6 februarie 2026, Primăria Cluj-Napoca a notificat liderul asocierii DIMEX-2000 COMPANY / HYDROSTROY AD / INTEGRAL INŽENJERING A.D....

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Protestatarii AUR de la Turda, Dej și Cluj-Napoca au cerut demisia Guvernului și taxe mai mici

Publicat

protest aur.jpg






Protestatarii AUR din Turda, Dej și Cluj-Napoca au ieșit joi, 12 februarie, în stradă strigându-și nemulțumirea față de majorarea impozitelor și taxelor locale.

La manifestații au participat sute de persoane, care au afișat pancarte și au scandat lozinci împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan și a măsurilor fiscale adoptate recent.

Pe pancarde scria „Jos Guvernul”, „Vrem taxe corecte”,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. CJ Cluj vrea digitalizare totală. Toate primăriile din județ vor fi integrate în platforma online „Ghișeul Unic”

Publicat

dsc 3686.jpg






Consiliul Județean Cluj a anunțat joi înrolarea tuturor primăriilor din județ în platforma digitală „Ghișeul Unic”, un sistem destinat simplificării procedurilor administrative și uniformizării documentațiilor urbanistice.

Decizia a fost discutată joi, 12 februarie, în cadrul unei ședințe de lucru organizate la sediul instituției, la care au participat specialiști în urbanism din administrațiile...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Inconștiență pe șosea. La un pas de tragedie la Iclod. Ce a făcut un șofer de camion

Publicat

iclod incident sosea.jpg






Momente extrem de periculoase au fost surprinse în comuna Iclod, unde un șofer de camion a efectuat o depășire riscantă, fiind la un pas de a provoca o tragedie.

Imaginile au fost transmise redacției Cluj24.ro de un cititor.

Depășire periculoasă pe șosea la Iclod

Incidentul a avut loc pe un drum cu doar două benzi. Din imaginile surprinsă de camera de bord se vede cum camionul intră în depășirea unui...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe