Connect with us

EVENIMENT

Angel Tîlvăr, învestit oficial în funcţia de ministru al Apărării Naţionale

Publicat

anghel tîlvar sursa foto fb
Arhivă foto

Angel Tîlvăr a fost învestit marți în funcţia de ministru al Apărării Naţionale, la sediul MApN, în prezenţa prim-ministrului Nicolae Ciucă.

În alocuţiunea sa, noul ministru a evidenţiat importanţa misiunilor desfăşurate de personalul militar şi civil din Ministerul Apărării Naţionale pentru asigurarea securităţii României şi contribuţia la securitatea spaţiului euro-atlantic, arată un comunicat al MApN transmis AGERPRES.

„Trăim momente dificile şi de grele încercări pentru securitatea mondială, ca urmare a războiului ilegal şi ilegitim din Ucraina. Faptul că la acest moment România este o ţară sigură şi stabilă se datorează atât militarilor şi civililor din cadrul Armatei României, cât şi apartenenţei la NATO, Uniunea Europeană şi Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii", a declarat el.

Ministrul a subliniat nevoia de continuare a eforturilor de consolidare a capabilităţilor de apărare naţionale, în special a programelor de modernizare a armatei.

Angel Tîlvăr, învestit oficial în funcţia de ministru al Apărării Naţionale. Ce a spus premierul

În alocuţiunea sa, prim-ministrul Nicolae Ciucă a scos în evidenţă importanţa deciziei politice de a ridica nivelul alocărilor bugetare pentru Armata României, începând de anul viitor, la 2,5% din PIB.

„O parte semnificativă a bugetului apărării, peste 30%, va fi alocată achiziţiilor de tehnică modernă, ceea ce va crea posibilitatea accelerării unor programe de înzestrare esenţiale pentru creşterea rezilienţei la nivelul Sistemului Naţional de Securitate al României. Aveţi, domnule ministru, toată susţinerea mea şi a Guvernului României pentru îndeplinirea acestor obiective," a arătat Ciucă.

Prim-ministrul a vorbit, de asemenea, despre importanţa dimensiunii de cooperare civili-militari atât la nivelul personalului MApN, cât şi în relaţia ministerului cu celelalte instituţii şi cu societatea civilă în ansamblul său.

„Ministerul Apărării Naţionale dispune de o resursă umană foarte valoroasă, oameni competenţi, motivaţi şi dedicaţi misiunilor lor, fie că vorbim despre militari sau civili. Ei sunt cei care vă vor da, domnule ministru, încrederea, vă vor stimula entuziasmul şi vă vor ajuta permanent să vă îndepliniţi obiectivele asumate de minister, atât în plan naţional, cât şi cele angajate de România în cadrul NATO şi Uniunii Europene", a declarat şeful Guvernului. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Portalul Medical al Pacienților. Un nou pas spre digitalizarea serviciilor oferite de Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj

Publicat

spitalul clinic e1598975591957.jpg






Portalul medical al pacienților este cel mai nou serviciu online implementat de SCJU Cluj, care vine în sprijinul pacienților și al profesioniștilor din sănătate prin crearea unei platforme integrate care cuprinde dosarul electronic al pacientului, posibilitatea efectuării programărilor în sistem online și rezultatele analizelor medicale.

Portalul pacienților face parte dintr-un proiect de investiții cu fonduri...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

MESAJE deosebite, frumoase și haioase de Ziua Îndrăgostiților. SMS-uri pentru persoana iubită, de trimis pe 14 februarie

Publicat

mesaje deosebite, frumoase și haioase de ziua Îndrăgostiților. sms uri pentru

Mesaje de Ziua Îndrăgostiților. Declararea sentimentelor pentru persoana iubită este binevenită în orice zi a anului. Însă un mesaj mai special pe 14 februarie este încă o dovadă a prețuirii pentru omul ales.

Ziua de 14 februarie este una dintre cele mai speciale din an, atât pentru îndrăgostiți, cât și pentru cei singuri, care văd în această zi o oportunitate de a-și găsi perechea.

Vă prezentăm o selecție de mesaje de Valentine`s Day, pe care le puteți trimite...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Fugar din Cluj, încătușat și dus direct la Aiud. Condamnare grea pentru infracțiuni cu arme

Publicat

arestat.webp.webp






Final pentru un bărbat din județul Cluj care a încercat să se sustragă executării pedepsei. Polițiștii din Aiud l-au depistat pe 12 februarie 2026 pe bărbatul de 49 de ani din Viișoara, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Condamnarea, pronunțată de Judecătoria Turda, este una severă, 4 ani și 5 luni de detenție pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Atac cibernetic la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj. Site-ul FSEGA, compromis de hackeri

Publicat

site fsega compromis sursa economedia.ro .png






Website-ul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai a fost vineri ținta unui atac informatic de tip defacement, care a dus la compromiterea interfeței publice și la întreruperea temporară a funcționării platformei online.

Potrivit primelor informații, atacatorii au reușit să încarce pe server un script malițios de tip WebShell, obținând astfel...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe