EVENIMENT
Anglia: Spitalizările asociate gripei, pentru prima dată mai numeroase decât internările din cauza COVID-19

Numărul internărilor asociate gripei în spitalele din Anglia l-a depăşit pentru prima dată de la debutul pandemiei pe cel al spitalizărilor din cauza COVID-19, relatează joi DPA/PA Media.
Rata de internare ca urmare a gripei a fost de 6,8 la 100.000 de persoane în săptămâna precedentă datei de 11 decembrie, comparativ cu 6,6 la 100.000 de persoane în cazul COVID-19.
Ambele niveluri sunt în prezent în creştere, însă rata de spitalizare ca urmare a gripei a crescut brusc de la o săptămână la alta – aproape dublându-se de la 3,9 la 100.000 de persoane – în timp ce numărul cazurilor de internare pentru COVID-19 creşte mai lent.
Cifrele reprezintă cel mai recent indicator conform căruia gripa devine din ce în ce mai prevalentă în rândul populaţiei.
Numărul cazurilor de spitalizare al persoanelor cu gripă este în prezent la cel mai înalt nivel comparativ cu oricare săptămână din ultimele patru ierni, conform datelor Agenţiei britanice de securitate sanitară (UKHSA).
Cifra cazurilor de spitalizare este cea mai mare în rândul persoanelor de 85 de ani şi peste această vârstă, cu 23,1 la 100.000 de persoane, o creştere de la 10,7 în săptămâna precedentă.
O creştere similară a fost înregistrată în rândul copiilor de 4 ani şi sub această vârstă, de la 8,4 la 20,7.
Copiii de doi şi trei ani sunt eligibili pentru un vaccin antigripal cu spray nazal.
În total, aproximativ 33 de milioane de persoane din Anglia pot beneficia de un vaccin antigripal gratuit în acest an.
Agerpres
EVENIMENT
Tișe, supărat pe Bolojan: Mă voi întâlni cu premierul când va înțelege că spitalul de copii din Cluj este înaintea altor spitale

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a absentat, vineri, de la Congresul UDMR, unde nu a fost invitat, dar și de la întâlnirea de la Primăria Cluj-Napoca, unde premierul Ilie Bolojan a avut o întâlnire cu liderii PNL Cluj și primarul Emil Boc.
Alin Tișe a refuzat să participe la întâlnire și a explicat pentru Cluj24 de ce.
“Când va finanța Spitalul de Copii al regiunii, al României și al…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Grevă spontană la Uzina Mecanică din Cugir. Circa 450 de angajați au întrerupt lucrul, nemulțumiți de salariile mici

Circa 450 de angajați ai Uzinei Mecanice din Cugir au intrat vineri după-amiaza într-o grevă spontană, fiind nemulțumiți de salariile mici.
Liderul de sindicat din cadrul UM Cugir, Sorin Tomescu, a declarat petnru Alba24 că singura nemulțumire a angajaților este legată de partea de salarizare, care este foarte mică.
„Sunt nemulțumiți, am avut discuții împreună cu administrația în care s-a explicat faptul că depindem de bugetul de venituri și cheltuieli, care momentan se…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Studenții de la Mate-Info UBB ies din nou în stradă. Protest la Cluj, în timpul vizitei ministrului Daniel David

Un nou protest al studenților de la Facultatea de Matematică-Informatică a Universității Babeș-Bolyai este anunțat pentru ziua de sâmbătă, 11 octombrie, când Daniel David, ministrul Educației, este așteptat la Cluj-Napoca.
Studenții nu mai vor să facă cursuri la CREIC și au organizat proteste și în zilele de miercuri și joi, cerând suspendarea orelor care, din acest an universitar, au loc pe dealul Lomb,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Start competițional pentru Volei Alba Blaj. Meci în Supercupa României: Adversarele vor fi vicecampioanele de la CSO Voluntari

Start competițional la Blaj, pentru echipa Volei Alba Blaj, în Supercupa României. Meciul va avea loc sâmbătă, 11 octombrie, iar adversarele vor fi CSO Voluntari.
Sâmbătă, 11 octombrie, dăm startul noului sezon competițional, chiar la Blaj, cu Supercupa României – un meci de gală între cele mai bune echipe feminine de volei din țară: Volei Alba Blaj (campioana și deținătoarea Cupei României) și CSO Voluntari (vicecampioana și finalista Cupei României)!
Ca de fiecare…
Citește mai mult pe Alba24.ro