EVENIMENT
ANI: 16 iunie, termenul limită pentru depunerea declarațiilor de avere. În ce condiții se trec bunurile soților

Agenția Națională de Integritate (ANI) atrage atenția că luni, 16 iunie, este termenul limită pentru depunerea declarațiilor de avere și interese de către persoanele care au această obligație.
Potrivit ANI, dacă până la acea dată nu se publică decizia CCR în Monitorul Oficial, atunci declarațiile de avere trebuie să cuprindă veniturile și bunurile soților și copiilor.
Pe 29 mai, Curtea Constituțională a decis că declarațiile de avere și interese nu mai pot fi…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO: OCDE, vizită strategică în România, la Alba Iulia și în județul Alba. Studiu privind rolul orașelor în dezvoltarea regională

În perioada 2–6 iunie 2025, o delegație a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a efectuat o vizită oficială în România. Obiectivul a fost de a analiza rolul orașelor intermediare în dezvoltarea regională și în consolidarea legăturilor urban-rural.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, autorități publice centrale și locale, precum și alte ministere implicate.
Vizita s-a…
Citește mai mult pe Alba24.ro

Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca anunță că mijloacele de transport în comun vor avea program special în periada 7-9 iunie, în minivacanța de Rusalii.
Cu ocazia minivacanței de Rusalii mijloacele de transport în comun vor circula după următorul program:
- 7.06.2025 – circulația se va desfășura între orele 5:30–23:00, conform programului de transport pentru ziua de sâmbătă;
- 8.06. – 9.06.2025 – circulația se va desfășura între orele…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Un accident rutier s-a produs vineri după-amiaza la Alba Iulia. Din primele date, coliziunea s-a produs la intersecția străzilor Lalelelor cu Brândușei.
Din imagini de la fața locului, două mașini s-au lovit. Este vorba despre o Skoda și un BMW.
Ar fi vorba despre o neacordare de prioritate.
Revenim cu amănunte.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
O categorie de români ar putea avea facturi mai mici la energie, din iulie. Anunțul ministrului Sebastian Burduja

O categorie de români ar putea avea facturi mai mici la energie, din iulie. Ministrul Sebastian Burduja a făcut precizări.
Aproximativ 1,45 milioane locuri de consum, 17% din total, au un consum mediu lunar mai mare de 255 kWh, unde prețul final facturat al energiei electrice nu poate depăși 1,3 lei/kWh. Pentru aceștia, după 1 iulie, facturile ar putea să scadă cu 20%, a precizat ministrul.
”Din 8,7 milioane de locuri de consum casnic, peste 4 milioane, adică 46% din total,…
Citește mai mult pe Alba24.ro