EVENIMENT
Circa 32 de milioane de măști, oprite temporar de la comercializare de către Protecția Consumatorului
ANPC a oprit temporar de la comercializare a circa 32 milioane măști, în valoare de 12 milioane lei, până la remedierea neconformităţilor constatate, iar 725.448 de măști au fost oprite definitiv şi scoase de la comercializare, anunță autoritatea.
Au fost aplicate 668 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2,9 miioane lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor și au fost emise 29 de decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte.
În ceea ce privește Sistemul de schimb rapid de informații privind produsele nealimentare periculoase - RAPEX , România a transmis un număr de 41 notificări de produse periculoase și de 82 reacţii la notificările realizate de alte țări membre UE, cele mai notificate produse find cele din categoria echipamentelor de protecție, autovehiculelor, cosmeticelor, textilelor, aparaturii electrice, jucăriilor.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, pe 15 martie 2021, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a organizat o conferință online, sub titlul ”Protejarea consumatorului român în contextul pandemiei! Un consumator european informat este un consumator protejat!”, la care au participat Ludovic Orban, Președintele Camerei Deputaților, Dan Barna, Vicepremierul României, Niculae Havrileț, Secretar de Stat, Ministerul Energiei, Annamaria Bogya, Secretar de Stat, Cabinetul Vicepremierului Kelemen Hunor.
Vicepreședinții ANPC Valentina Veronica Mitran Piticu și Claudiu Mădălin Giurcău au prezentat participanților principalele rezultate înregistrate de autoritate anul trecut. Astfel, au fost întreprinse 83.644 acțiuni de control, la nivelul întregii țări, iar 40.000 dintre operatorii economici controlați au prezentat nereguli, ocazie cu care au fost aplicate tot atâtea sancţiuni contravenţionale, cuantumul amenzilor ridicându-se la 96,20 milioane lei.
Au fost desfăşurate 43 de tematici de control naționale, în cadrul cărora, au fost verificați aproximativ 23.000 de operatori economici, la 58 % din aceștia înregistrându-se diverse abateri. Valoarea amenzilor aplicate de comisarii ANPC a fost de 39,66 milioane lei, iar valoarea produselor neconforme pentru care a fost dispusă măsura de oprire de la comercializare a fost de 63,72 milioane lei.
Referitor a tematica de control cu privire la măști, derulată în 2020, au fost controlaţi 599 operatori economici, la 396 dintre aceştia (66%) constatându-se nerespectarea prevederilor legale în vigoare. Au fost verificate peste 35 mil. măşti, în valoare aproximativ 20 mil. lei, din care peste 32 mil. măşti nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.
În timpul Comandamentului Litoral, au fost verificați 1.225 operatori economici, pentru deficienţele constatate aplicându-se 1.512 sancțiuni contravenţionale, constând în 688 de amenzi, în valoare de 4,7 milioane de lei, şi 824 de avertismente.
În cadrul Comandamentului de iarnă 2020, ANPC a desfăşurat controale la 205 operatori economici, pentru deficienţele constatate aplicând 61 sancțiuni contravenţionale constând în 23 amenzi, în valoare de 96.500 lei, şi 38 de avertismente.
În ceea ce privește regimul metalelor și pietrelor prețioase, anul trecut s-au analizat şi marcat 4,2 milioane de obiecte din metale preţioase în greutate totală de peste 13 milioane grame, au avut loc 217 de activităţi de înregistrare poansoane pentru marcă de responsabilitate ale operatorilor economici autorizaţi și au fost eliberate 2.500 de buletine de expertiză pentru obiectele prezentate la ghișeu şi s-au întocmit rapoarte de expertiză tehnică. Direcția de Metale Pretioase a avut încasări în valoare de peste 11 mil. lei.
sursa: mediafax.ro
EVENIMENT
Afacerea din Alba a unui mare grup agricol olandez se închide. Fabrica şi 800 hectare de teren din zona Sebeș, scoase la vânzare
Afacerea din Alba a unui mare grup agricol olandez se închide. Grupul olandez HempFlax, unul dintre cei mai mari cultivatorii și procesatorii de cânepă, a scos la vânzare portofoliul agricol din România. Compania deține un teren de aproape 800 de hectare și o fabrică modernă de procesare în județul Alba, în zona Sebeș - Pianu de Jos.
Pe lângă teren, vânzarea include toate echipamentele și utilajele de suport. „Decizia HempFlax de a ieși de pe piața românească urmează...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Sorana Cîrstea, surpriza serii la Transylvania Open. A câștigat meciul contra deținătoarei trofeului din 2025
Într‑una dintre cele mai spectaculoase confruntări din ediția 2026 a Transylvania Open WTA 250, românca Sorana Cîrstea a obținut o victorie impresionantă în fața campioanei en‑titre, Anastasia Potapova. Sorana s-a calificat în semifinale.
Sorana, cap de serie numărul 3 la turneu și cu o susținere puternică din partea publicului, a dominat schimburile și a găsit soluții eficiente împotriva serviciului și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Un bărbat din Alba a confecționat o armă de foc după instrucțiuni văzute pe YouTube și s-a ales cu o condamnare. Pedeapsa primită
Un bărbat din Alba a fost condamnat recent de magistrații Judecătoriei Blaj, după ce în urmă cu mai mulți ani și-a confecționat o armă de foc. Apoi acesta a deținut mai mlte cartușe, fiind muniție cu letală.
Drept urmare a fost cercetat și recent, în data de 4 februarie 2026, condamnat pentru nerespectarea regimului armelor și muniției.
Din câte se pare bărbatul și-a confecționat o armă de foc după ce a văzut un video pe YouTube.
Potrivit motivării instanței,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Atac în miez de noapte pe o stradă din Cluj-Napoca. Tânăr de 19 ani, reținut după ce i-a furat telefonul unei tinere
Polițiștii din Cluj-Napoca au reținut un tânăr de 19 ani, cercetat pentru tâlhărie calificată, după ce, la sfârșitul lunii ianuarie, ar fi agresat o femeie de 23 de ani pentru a-i sustrage telefonul mobil.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de 24 ianuarie, în jurul orei 23.00, pe o stradă din municipiu. Conform polițiștilor, suspectul a abordat victima sub pretextul de a afla cât este ceasul. În momentul în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
