EVENIMENT
Antonina Radu, unul dintre pompierii condamnaţi în dosarul Colectiv, prinsă în Republica Moldova
 
																								
												
												
											Antonina Radu, unul dintre pompierii condamnaţi în dosarul Colectiv, a fost localizată în Republica Moldova, în urma cooperării poliţieneşti internaţionale între Poliţia Română şi autorităţile din ţara vecină, informează Poliţia Română.
„Femeia, de 43 de ani, condamnată prin hotărârea definitivă a Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul Colectiv, a fost localizată în Republica Moldova. În acest caz, au fost demarate procedurile legale”, arată sursa citată.
Antonina Radu, prinsă în Republica Moldova: Ce pedeapsă trebuie să execute
Antonina Radu, alături de colegul său de la ISU, George Matei, a fost condamnată la 8 ani şi 8 luni închisoare, deoarece au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI. Agerpres
 
														Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a prefaţat şedinţa Consiliului Local Cluj-Napoca de miercuri, în care urmează să fie dezbătute patru proiecte pe care le consideră importante pentru Cluj, în valoare totală de 84 de milioane de euro.
Proiecte de 84 de milioane de euro
„Proiectele astea patru au o valoare de 84 de milioane de euro. Miercuri, am încredere în înţelepciunea şi maturitatea…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
 
														Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, s-a referit, la Ziua Live, la modul cum funcţionează coaliţia de guvernare, despre care a spus că este una grea, mai grea decât pe vremea când el era premier.
E o coaliţie grea la guvernare
„E o coaliţie grea, pentru că e formată din partide cu opţiuni politice şi ideologice diferite. E mai grea coaliţia aceasta decât cea pe care am avut-o eu în 2010, când…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO. Clujul respiră prin artă. Primul mural eco-activ din oraș prinde viață în Mănăștur. Un zid pictat devine un filtru natural
 
														Proiectul-pilot URBAN SKIN, lansat de Comunitatea 156, transformă un zid din Cluj-Napoca într-un „plămân” urban care curăță aerul.
Practic, în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie 2025, Clujul devine scena unei premiere artistice și ecologice, prin primul mural eco-activ din oraș, realizat cu vopsea care purifică aerul.
Un mural care respiră. La Terenuri, în Mănăștur
Lucrarea va fi realizată cu…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
U-BT Cluj-Napoca câștigă în deplasare împotriva echipei Veolia Towers Hamburg în a cincea etapă din BKT EuroCup
 
														Victorie pentru U-Banca Transilvania împotriva echipei Veolia Towers Hamburg în a cincea etapă din BKT EuroCup, scor de 76–95. Partida a avut loc marți, 28 octombrie, de la ora 20:30 pe terenul nemților, Inselpark Arena, în Germania.
În primul sfert, echipa U-BT Cluj-Napoca a preluat inițiativa și a încheiat cu un avantaj, 21–23. În actul secund, formația clujeană și-a consolidat superioritatea, ducând…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

 
																	
																															 
									 
																	 
									 
																	 
									 
																	 
									 
																	 
									 
																	 
									 
																	 
									 
																	 
									 
																	 
									 
																	 
									 
																	 
									 
																	 
									 
																	
 
											 
											 
											 
											 
											 
											 
											 
											