Connect with us

EVENIMENT

Apă cu rația în mai multe localități din județul Dolj. Explicațiile Companiei de Apă ”Oltenia”

Publicat

apa fara apa robinet 1000x600.jpg

Compania de Apă "Oltenia" (CAO) a restricţionat, începând de vineri, furnizarea apei potabile către populaţie în mai multe localităţi din judeţul Dolj.

Potrivit reprezentanţilor companiei, restricţiile se impun din cauza secetei şi a faptului că a crescut mult consumul de apă al utilizatorilor din localităţile Breasta, Cârcea, Şimnicu de Sus (satele Albeşti, Floreşti, Dudoviceşti, Jieni, Româneşti, Izvor).

Apă cu rația în mai multe localități din Dolj. Explicațiile Companiei de Apă

"Apa potabilă devine din ce în ce mai preţioasă în multe localităţi şi sunt luate măsuri de restricţionare a consumului, pentru protejarea acestei resurse, nu numai în România, ci în toată lumea.

Nici judeţul Dolj nu face excepţie, mai ales că seceta s-a instalat de o bună perioadă, fiind grav afectată pânza freatică.

Este motivul pentru care Compania de Apă 'Oltenia' face apel la toţi utilizatorii, atât din Craiova, cât şi din celelalte localităţi ale judeţului, să folosească apa numai pentru consum casnic, nu pentru udarea culturilor agricole, a gazonului, umplerea bazinelor şi a diverselor recipiente folosite în alte scopuri decât cele prevăzute în contract, deoarece orice consum peste medie va fi resimţit de toţi utilizatorii branşaţi la reţeaua respectivă. F

olosirea raţională a resurselor de apă este o responsabilitate comună!", informează Compania de Apă "Oltenia".

Pe lângă temperaturile ridicate din ultima perioadă, utilizarea excesivă a apei din reţelele de distribuţie a dus la scăderea debitului şi a afectat funcţionarea serviciilor în condiţii optime.

Apă cu rația în mai multe localități din Dolj. Apel către consumatori: Utilizați cu măsură apa din reţeaua publică

"Din motive tehnice, Compania de Apă 'Oltenia' nu poate asigura un debit mai mare decât cel proiectat la data executării reţelelor de apă.

În aceste condiţii, facem apel la consumatori să utilizeze cu măsură apa din reţeaua publică. Pentru udarea grădinilor sau a spaţiilor verzi există posibilitatea forajelor proprii.

În numeroase localităţi din judeţul Dolj, Compania de Apă 'Oltenia' a preluat reţele de alimentare cu apă insuficient dimensionate pentru necesarul local şi a făcut investiţii pentru a suplini aceste lipsuri. Se caută soluţii, derulăm în acest moment lucrări în multe zone din judeţ în cadrul Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dolj, dar avem nevoie de cooperarea utilizatorilor serviciilor Companiei de Apă 'Oltenia'", mai informează reprezentanţii CAO.

În acest moment, este instituit program de furnizare a apei potabile în mai multe localităţi din judeţ: Călăraşi, Dăbuleni, Cârcea, Şimnicu de Sus şi Breasta.

Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Horoscop 19-25 ianuarie. Săptămâna marilor răsturnări. Cine iubește, cine câștigă și cine trebuie să fie atent la spatele lui

Publicat

horoscop sursa pexels.jpg






Săptămâna 19–25 ianuarie vine cu energie intensă, revelații neașteptate și o explozie de emoții. Universul pare hotărât să dea totul peste cap, doar ca fiecare zodie să se trezească exact acolo unde are nevoie. Unii au noroc cu carul, alții cu nervii. 

Vezi ce ți-au rezervat astrele în funcție de zodia în care te-ai născut.

Berbec (21 martie – 19 aprilie)

Săptămâna îți activează impulsurile,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Luni, 19 ianuarie: Blue Monday, considerată cea mai tristă zi din 2026. Cum poți gestiona această zi și cum a apărut conceptul

Publicat

luni, 19 ianuarie: blue monday, considerată cea mai tristă zi

"Blue Monday" sau "Lunea cea tristă" este marcată pe 19 ianuarie în 2026, a treia zi de luni din prima lună a anului. Este considerată cea mai tristă și dificilă zi din punct de vedere emoțională.

Această zi este asociată cu o stare de spirit proastă și motivație scăzută după sărbătorile de iarnă.

Eticheta de „cea mai deprimantă zi” nu are vreo bază clinică, însă „Blue Monday” pică într-o perioadă în care factorii sezonieri pot afecta în mod semnificativ...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Fumătorii plătesc tot mai mult. Unul dintre cei mai mari distribuitori din România scumpește de luni toate țigările

Publicat

fumat.jpg






De luni, JTI, al doilea mare distribuitor de țigări din România, a majorat prețurile tuturor mărcilor pe care le comercializează, inclusiv cel mai popular brand, Winston, cu 1 leu per pachet. Aceasta vine la scurt timp după ce liderul pieței, BAT, aplicase deja o scumpire similară.

Specialiștii estimează că și Philip Morris, al treilea jucător important de pe piață, va urma exemplul concurenților în perioada...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Tânăr din Gherla, reținut după ce și-a agresat concubina și a ignorat ordinul de protecție

Publicat

violenta domestica.jpg






Polițiștii din Gherla au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 21 de ani, cercetat pentru violență în familie și nerespectarea măsurilor impuse printr-un ordin de protecție provizoriu.

Incidentul s-a produs în noaptea de 18 ianuarie, în jurul orei 04.30, într-un imobil de pe strada Trandafirilor. Conform polițiștilor, tânărul și-ar fi agresat fizic concubina, o tânără de 29 de ani, aplicându-i o...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe