Connect with us

ACTUALITATE

Aparatură şi instrumentar chirurgical de 80.000 de lei, donate Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare

Publicat

Sursa foto: Spitalul Judetean de Urgenta "Dr Constantin Opris" Baia -Mare / Facebook

Asociaţia Prietenii Spitalului „Dr. Constantin Opriş” a donat, miercuri, Spitalului Judeţean de Urgenţa din municipiul Baia Mare, în cadrul proiectului de înfiinţare a Compartimentului de Chirurgie Cardio-Vasculară, instrumentar chirurgical şi aparatură medicală în valoare de 80.000 de lei, informează pagina de Facebook a unităţii medicale.

Conform aceleiaşi surse, aparatura a fost predată de către reprezentantul asociaţiei, prof. univ. dr. Călin Herţeg, în prezenţa managerului interimar, dr. Pop Vasile-Ioan, a medicului coordonator al Compartimentului de Chirurgie Cardio-Vasculară, dr. Hânsa Tiberiu, şi a medicului-şef al Secţiei de cardiologie, dr. Pop Calin.

„Aceasta este a doua donaţie făcută pentru înfiinţarea acestui departament şi a fost posibilă datorită susţinerii consistente a firmei Sifa Internaţional. Până în prezent, doar pentru acest departament, asociaţia, împreună cu firma anterior menţionată, a donat aparatură medicală în valoare de 50.000 de euro”, a menţionat Călin Herţeg.

În total, de-a lungul existenţei sale, asociaţia a donat Spitalului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare opt aparate medicale în valoare de aproximativ 180.000 de euro.

Asociaţia Prietenii Spitalului „Dr. Constantin Opriş” derulează anual campanii de strângere de fonduri pentru a susţine cea mai importantă unitate medicală din judeţul Maramureş. Aparatura este achiziţionată în funcţie de nevoile unor secţii medicale, la înţelegere cu administraţia spitalului, care stabileşte o parte din necesarul de aparatură sau instrumentar. Campania anuală se desfăşoară sub logoul „Ajută pentru a fi ajutat!”. AGERPRES /(AS-autor: Leontin Cupar, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

VIDEO: O zi de bucurie pentru Miruna, o fetiță din Iurești apreciată pentru delicatețea și bunătatea ei. A fost sărbătorită în cadrul unui proiect educațional special

Publicat

video: o zi de bucurie pentru miruna, o fetiță din

Publicitate

Astăzi, în cadrul proiectului educațional „O zi de bucurie pentru fiecare copil”, derulat în parteneriat cu ONG-ul „Nectarie & Prietenii”, elevii și cadrele didactice de la Liceul Tehnologic Todireni au marcat un moment plin de emoție și sensibilitate. Protagonista zilei a fost Miruna, o fetiță apreciată pentru delicatețea și bunătatea ei, care a avut parte de o sărbătoare cu totul deosebită.

Evenimentul a fost posibil datorită implicării…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Șofer de 57 de ani din Prăjeni, plasat sub control judiciar

Publicat

razie e dac documente 3 1000x600.jpeg

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 282B, în afara localității Prăjeni, un autoturism condus de bărbat de 57 de ani, din aceeași localitate.

 În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că autorizația de circulație provizorie era expirată, iar autovehiculul nu avea poliță de asigurare obligatorie.

 Mai mult decât atât, conducătorul auto se afla sub influența alcoolului,…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Un bărbat de 49 de ani, din Săveni, a condus cu 1,13 mg/l alcool pur „la bord”. A fost plasat sub control judiciar

Publicat

un bărbat de 49 de ani, din săveni, a condus

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control pe drumul județean DJ 292, în orașul Săveni, un autoturism condus de un bărbat, de 49 de ani, din aceeași localitate.

 Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani – în topul județelor din Moldova la finanțările PNRR

Publicat

botoșani – în topul județelor din moldova la finanțările pnrr

Publicitate

Județul Botoșani se află în topul Regiunii de Nord-Est la atragerea fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu investiții de 237,72 milioane euro, demonstrând atât potențialul județului, cât și eficiența administrativă a conducerii locale. Cu 562 de proiecte contractate, Botoșani confirmă că poate concura cu centre regionale puternice și că are capacitatea de a valorifica oportunitățile europene.

La nivel regional,…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe