EVENIMENT
APIA începe campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2021
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat, începând cu 1 martie, campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2021, care vor putea fi completate online, potrivit unui comunicat remis, marţi, AGERPRES
"Având în vedere că siguranţa în contextul pandemiei Covid-19 este extrem de importantă pentru instituţia noastră, fermierii vor putea să-şi înregistreze cererile unice de plată în anul 2021 fără a se prezenta la centrele judeţene/locale APIA şi/sau al municipiului Bucureşti, până la data de 15 mai 2021. Se va completa o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe. Ca în fiecare an, APIA va fi alături de fermieri pe tot parcursul campaniei şi va acorda tot sprijinul necesar pentru parcurgerea cu succes a etapelor necesare pentru accesarea fondurilor europene", spun reprezentanţii instituţiei.
Fermierii îşi vor actualiza parcelele agricole, elementele ZIE (zone de interes ecologic) şi toate informaţiile din cerere, prin accesarea aplicaţiei IPA-Online din versiunea internet, conform Manualului de utilizare IPA-Online (accesibil în aplicaţie).
De asemenea, fermierii trebuie să verifice împreună cu primăria pe raza căreia deţin terenul situaţia înscrierii în Registrul agricol a terenului şi să permită primăriei să transmită la APIA adeverinţa.
Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii Cererii unice de plată şi să fie valabile la data depunerii cererii.
Astfel, toate documente care dovedesc că terenul utilizat se află la dispoziţia fermierului se transmit electronic pe adresele de e-mail ale centrelor APIA ce se regăsesc la link-ul: http://www.apia.org.ro/ro/centre-judetene-apia).
Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz.
În cazul în care fermierii deţin animale în exploataţie, au obligaţia să se asigure că datele acestora sunt actualizate în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE) (medic veterinar concesionar/asociaţie/propriile evidenţe, dacă sunteţi utilizator SNIIA) şi să se adreseze centrului judeţean/local al APIA şi/sau al municipiului Bucureşti în vederea completării declaraţiei sector zootehnic în aplicaţia dedicată sectorului zootehnic, înainte de accesarea IPA Online.
Funcţionarii APIA vor contacta fermierii în vederea închiderii electronice a cererii şi pentru programarea acestora în vederea semnării cererii şi declaraţiilor ataşate acesteia.
''Atragem atenţia ca, înainte de semnarea Cererii unice de plată sector vegetal şi zootehnic, să se verifice încă o dată datele înscrise şi documentaţia depusă!", menţionează APIA.
În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naţionale tranzitorii, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal şi zootehnic, măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 - Agro-mediu şi climă, Măsura 11 - Agricultura ecologică, Măsura 13 - Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020), precum şi ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic.
Potrivit prevederilor legislaţiei europene şi naţionale, orice fermier care solicită plăţi în cadrul schemelor de plată/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naţionale tranzitorii aferente Campaniei 2021 are obligaţia să respecte normele de eco-condiţionalitate, care cuprind Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe tot parcursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, indiferent de mărimea lor (inclusiv pe cele neeligibile şi pe cele care nu mai sunt folosite în scopul producţiei).
Informaţiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărţile şi listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, dar şi ghidurile adresate fermierilor, pot fi consultate la Centrele APIA şi pe site-urile: www.apia.org.ro, www.madr.ro şi www.pndr.ro. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
EVENIMENT
Amenzi pentru șoferii care conduc mașini cu numerele de înmatriculare murdare. Sancțiunile prevăzute de Codul rutier
Amenzi pentru șoferii care conduc mașini cu numerele de înmatriculare murdare. Șoferii care conduc autovehicule ale căror plăcuțe de înmatriculare sunt murdare sau acoperite de noroi, gheață sau zăpadă, astfel încât numerele nu pot fi citite, riscă amenzi de sute de lei.
Menținerea plăcuțelor de înmatriculare curate nu este doar o obligație legală, ci și o măsură esențială pentru siguranța rutieră și identificarea corectă a vehiculelor în trafic.
Amenzi pentru...
Citește mai mult pe Alba24.ro
În crima oribilă care a avut loc sâmbătă în comuna Florești, apar noi detalii interesante. Victima, Gheorghe Chindriș, un româno-american foarte cunoscut cel puțin în zona Transilvaniei, cu funcții în Societatea Culturală Avram Iancu și Asociația Maramureșenilor din Cluj, ar fi fost omorât cu un calorifer electric, de către un tânăr de 26 de ani.
Omorât cu un calorifer
„Localitatea Luna de Sus/CJ –...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Duminică, 15 februarie 2026, au loc noi trageri organizate de Loteria Română pentru jocurile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.
Evenimentul vine după ce, la extragerile de joi, 12 februarie, au fost acordate peste 36.400 de câștiguri, în valoare totală de peste 25,07 milioane de lei.
Numerele câștigătoare vor fi publicate după ora 18,30.
Report uriaș la Joker: peste 10,24 milioane de euro
La jocul Joker, la categoria I, se înregistrează un report...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO Acțiune a polițiștilor din Alba: Peste 480 de șoferi, testați pentru alcool și droguri. Câți au rămas fără permis
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 14/15 februarie 2026, polițiștii rutieri și cei de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au acționat, pe principalele artere rutiere din județ, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Potrivit IPJ Alba, activitățile au vizat reducerea riscului rutier și creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice.

În cadrul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
