Connect with us

ECONOMIE

APIA plăteşte 89,5 milioane de lei pentru motorina utilizată în agricultură, pentru trimestrul I 2023

Publicat

tractor drum volan.jpg
fotografie cu caracter ilustrativ

Instituția de plăți, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), a anunțat joi că va efectua plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură pentru trimestrul I al anului 2023. Valoarea plății se ridică la peste 89,5 milioane de lei.

Plata ajutorului de stat vizează cantităţile utilizate în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2023 (trimestrul I/2023), în conformitate cu prevederile HG 1174/2014 şi OMADR 1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

„Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare care urmează a fi plătită este de 89.515.233,00 lei pentru un număr de 10.729 beneficiari cu cantităţile de motorină determinate cu acciza redusă de 58.540.501,001 litri”, se arată într-un comunicat al APIA transmis AGERPRES.

Astfel, în sectorul vegetal valoarea ajutorului de stat va fi de peste 79,243 milioane de lei, pentru 51.822.684,098 litri, în sectorul zootehnic de 10,248 milioane de lei, pentru 6.702.842,403 litri iar în sectorul de îmbunătăţiri funciare de peste 22.896 lei pentru 14.974,500 litri.

Pentru anul 2023, subvenţia care se acordă fermierilor ca ajutor de stat, sub formă de rambursare, este de 1,529 lei/litru şi reprezintă diferenţa dintre nivelul de 1.632,81 lei/1.000 litri al accizei standard pentru motorină şi rata accizei reduse de 103,9059 lei/1.000 litri. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ECONOMIE

FOTO: RETTER lucrează în ritm alert pe primul lot al Autostrăzii Moldovei A7. S-au produs primele grinzi în șantier

Publicat

lucrari autostrada 2

Grupul Retter lucrează în ritm alert pe primul lot al Autostrăzii Moldovei A7. La sfârșitul lunii septembrie au fost turnate primele grinzi în șantier, producția acestora fiind îcepută în data de 15 septembrie.

Grinzile sunt destinate segmentului Ploiești (Dumbrava) – Mizil, care măsoară 21 de kilometri și se intersectează cu Autostrada A3 București – Ploiești.

În imaginea de mai jos se observă că s-au efectuat lucrări de betonare riglă, structura 8, pe același lot din Autostrada A7, pe Lotul 1, Ploiești-Buzau.

Lucrari Autostrada Moldovei A7

Lucrările au început în data de 15 septembrie iar această măsură a fost luată de Grupul Retter pentru a evita dependența de furnizorii externi.

Potrivit Economedia, care îl citează pe directorul adjunct de proiect, Efthymios Anagnostou, pe lotul 1 al A7 asocierea Pizzarotti – Retter este antreprenor general, iar alte cel puțin 12 firme lucrează cu statut de subcontractant.

Constructorul lucrează în ritm alert, chiar și noaptea, dar și în weekend.

Lotul 1 Dumbrava-Mizil are o lungime de 21 de kilometri și include construcția a 14 poduri și a unui pasaj de o complexitate tehnică ridicată, în lungime de 550 de metri.

Durata de execuție a contractului de 20 de luni este completată de perioada de garanție a lucrărilor de 10 ani.

Potrivit Retter Grup, contractul incheiat intre CNAIR  și Asocierea Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. – Pizzarotti S.A. – RETTER Projectmanagement S.R.L. are o valoare de 1.468.550.055,22 Lei fără TVA, finanțare prin PNRR și o durată de execuție de 20 de luni.

Citește mai departe

ECONOMIE

Creștere a prețurilor gazelor naturale în Europa, pe fondul temerilor privind declinul exporturilor Norvegiei

Publicat

aragaz gaz.jpg

Pe piața europeană a gazelor naturale, prețurile de referință au înregistrat o creștere în a doua sesiune consecutivă a zilei de luni. Această evoluție vine pe fondul scăderii exporturilor din Norvegia și a îngrijorărilor generate de posibile întreruperi la facilitățile cruciale de export din Australia. Informația a fost transmisă de către Bloomberg.

Luni dimineaţa, la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale cu livrare în luna următoare au urcat cu 4,1%, ulterior înregistrând un avans de 2%, la 35,48 euro pentru un Megawatt-oră. La finalul săptămânii trecute se înregistrase o creştere de aproape 9%.

Piaţa este sub presiune săptămâna aceasta, din cauza disputelor salariale din Australia, unul din principalii producători mondiali de gaze naturale lichefiate (GNL).

Aceste dispute ar putea duce la greve şi la limitarea aprovizionării globale, în timpul unei perioade cruciale, în condiţiile în care Europa se pregăteşte de iarnă.

Deşi nu fost informaţii noi în privinţa negocierilor din Australia în weekend, fluxurile spre Europa ale principalului său furnizor, Norvegia, au scăzut la cel mai redus nivel din mai mult de un an, activitatea la masivul zăcământ Troll fiind oprită sâmbătă, din cauza unor planificate lucrări de mentenanţă.

Creștere a prețurilor gazelor naturale în Europa, pe fondul temerilor privind declinul exporturilor Norvegiei. Anunțul Comisiei Europene

Traderii urmăresc cu atenţie livrările de gaze din Norvegia, cel mai important furnizor al Europei, după ce opririle repetate ale producţiei au contribuit la creşterile bruşte de preţuri din ultimele luni.

O creştere de aproximativ 25% a preţului gazelor luna aceasta, în pofida stocurilor ridicate şi a cererii reduse, reflectă continuarea turbulenţelor, în urma crizei energetice provocate războiul din Ucraina.

Anxietatea pe piaţa energiei a crescut, deşi capacităţile de stocare a gazelor naturale din UE sunt deja pline în proporţie de 90%, cu mult înaintea termenului limită stabilit pentru a se ajunge la acest nivel – 1 noiembrie – a anunţat recent Comisia Europeană. Agerpres

Citește mai departe

ECONOMIE

Peste 16.000 de persoane incluse în programele de formare profesională ANOFM în șapte luni

Publicat

oameni locuri munca.jpg
fotografie cu caracter ilustrativ

În cursul primelor șapte luni ale anului, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a inclus 16.240 de indivizi în programele de formare profesională, desfășurate prin intermediul centrelor regionale de instruire a adulților și propriilor centre, în cadrul agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă.

Dintre acestea, 14.837 sunt şomeri, iar 1.057 de persoane participante la cursuri de formare profesională fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare, 241 de persoane sunt beneficiare de servicii gratuite, altele decât şomerii, 28 de persoane sunt beneficiare de servicii gratuite de evaluare a competenţelor, iar alte 77 de persoane beneficiază de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie.

În perioada de referinţă, au fost organizate 952 de programe de formare profesională gratuite, dintre care 647 de programe de calificare/recalificare, 208 programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare, precum şi 97 de programe de competenţe cheie/transversale.

Peste 16.000 de persoane incluse în programele de formare profesională ANOFM în șapte luni. Structura participanților pe niveluri de studii şi categorii de vârstă

Pe niveluri de studii şi categorii de vârstă, structura participanţilor la cursuri arată astfel: din totalul de 14.837, sub 25 de ani au fost 4.658 de cursanţi (31,39%), între 25 şi 30 de ani au fost 2.212 (14,91%), între 30 şi 35 ani – 1.089 (7,34%), între 35 şi 45 ani – 2.550 (17,19%), iar peste 45 de ani – 4.328 (29,17%).

Structura pe nivel de studii a şomerilor participanţi la cursuri arată că 8.628 de cursanţi (58,15%) au studii profesionale, liceale sau postliceale, 4.118 (27,76%) – studii gimnaziale, 1.190 (8,02%) studii superioare, în timp ce 901 persoane (6,07%) au mai puţin de 8 clase.

Principalele meserii/ocupaţii, în funcţie de numărul de participanţi, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în perioada ianuarie – iulie 2023, sunt: lucrător comercial – 2.415; agent de securitate – 946; ajutor bucătar – 822; competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere – 818; operator introducere, prelucrare, validare date – 687; îngrijitor spaţii verzi – 629; bucătar – 519; competenţe de comunicare în limba română – 487; frizer – 470; patiser – 416. Agerpres

Citește mai departe

ECONOMIE

Republica Moldova va beneficia de peste 4,2 milioane de lei din Planul Anual de Cooperare Internațională 2023

Publicat

bani lei pixabay e1663503847879.jpg
fotografie cu caracter ilustrativ

Republica Moldova va primi o sumă de 4,285 milioane de lei din suma totală alocată în cadrul Planului anual de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară pentru anul 2023.

Potrivit unui comunicat al Executivului, Guvernul a luat act, în şedinţa de vineri, de o notă de informare privind actualizarea Planului anual de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară aferent anului 2023.

” Planul aferent anului 2023 a fost aprobat în cadrul şedinţei de Guvern din 9 martie 2023. Republica Moldova continuă să rămână beneficiarul prioritar al politicii României de cooperare internaţională pentru dezvoltare pe palier bilateral.

Urmare actualizării, Republica Moldova va beneficia de o finanţare de 4,285 milioane lei, ceea ce reprezintă 29,68% din bugetul total alocat Planului aferent anului 2023″, se arată în comunicat.

Planul anual de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară constituie documentul de planificare a activităţilor în cadrul politic de cooperare internaţional pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară pentru anul aferent exerciţiului financiar.

Implementarea Planului este realizat de către Agenţia de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare (RoAid), instituţie subordonată M.A.E. Agerpres

Citește mai departe