Connect with us

ACTUALITATE

Aplicaţia Apel 112, disponibilă în şase limbi, inclusiv ucraineană

Publicat

apel 112 590x354

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) anunţă că a adăugat noi traduceri în aplicaţia Apel 112, iar în prezent aceasta poate fi folosită atât în limba română, cât şi în limbile engleză, franceză, germană, maghiară şi ucraineană.

STS arată că pentru a beneficia de noile funcţionalităţi este necesară actualizarea aplicaţiei la ultima versiune, din Google Play sau App Store.

De asemenea, în urma demersurilor întreprinse de STS pe lângă operatorii de telefonie mobilă, în mesajul privind serviciul de roaming pe care cetăţenii îl primesc odată cu intrarea pe teritoriul României, a fost introdusă şi informaţia referitoare la posibilitatea folosirii, în caz de urgenţă, a aplicaţiei mobile Apel 112 în cele şase limbi.

"Actualizările vin în sprijinul persoanelor care nu sunt vorbitoare de limba română şi se află într-o situaţie de urgenţă, oferindu-le, astfel, un meniu intuitiv, uşor de folosit într-o limbă pe care o cunosc. Odată cu setarea altei limbi decât cea predefinită la instalare, respectiv limba în care este setat telefonul, meniul şi informaţiile de localizare sunt afişate conform opţiunii alese", precizează STS într-un comunicat de presă.

Pentru selectarea uneia din cele şase limbi, sunt necesari următorii paşi: 1. accesarea meniului "Setări" şi selectarea funcţiei "Limbă"; 2. alegerea limbii dorite pentru afişarea informaţiilor de navigare. Ulterior, meniul se va configura automat.

STS reaminteşte că aplicaţia Apel 112 permite transmiterea către sistemul informatic al Serviciului de urgenţă 112 a informaţiilor de localizare în format AML (Advanced Mobile Location) ale dispozitivului de pe care este iniţiat apelul de urgenţă. Aplicaţia foloseşte conexiunea de date şi serviciul de localizare ale telefonului mobil (GPS), doar pe timpul apelului de urgenţă.

Totodată, operatorii STS ai Serviciului de urgenţă 112 preiau şi procesează apelurile cetăţenilor în mai multe limbi de circulaţie internaţională şi în limbile minorităţilor naţionale.

Până în prezent, aplicaţia Apel 112 care poate salva viaţa într-o situaţie critică a fost descărcată de peste 600.000 de ori. Aceasta poate fi descărcată gratuit pe orice telefon inteligent, din magazinele de aplicaţii: Google Play şi App Store. AGERPRES

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Acțiune a polițiștilor la Darabani. Zeci de șoferi au fost amendați

Publicat

acțiune a polițiștilor la darabani. ce au vizat oamenii legii

Publicitate

Vineri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani și Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru verificarea respectării legislației privind circulația pe drumurile publice, pe raza localității Darabani și a comunelor limitrofe.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate peste 30 de persoane și au fost oprite pentru control, 27 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate de către...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Premierul Ilie Bolojan, astăzi la Botoșani: Intâlnire cu primarii, de la ora 12.30, la Casa Lux

Publicat

premierul ilie bolojan, astăzi la botoșani: intâlnire cu primarii, de

Publicitate

Premierul României, Ilie Bolojan, eate prezent astăzi la Botoșani, după periplul de ieri din județul Iași. Potrivit informațiilor disponibile, șeful Guvernului va avea o întâlnire cu primarii din județul Botoșani la pensiunea Casa Lux, eveniment programat să înceapă în jurul orei 12:30.

Vizita are loc într-un context politic interesant, după episodul tensionat de ieri din Iași, unde mai mulți primari PSD ar fi refuzat să se întâlnească cu...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Cinci familii, din mai multe localități din județul Botoșani, au fost la un pas să rămână fără casă în ultimele ore. Pompierii avertizează

Publicat

o gospodină din sârbi a vrut să folosească cuptorul pentru

Publicitate

Curățați coșurile de fum: pericol de incendiu!

 

În ultimele ore, cinci familii din localitățile Mîndrești (comuna Ungureni), Dângeni, Știubieni, Flămânzi și Boroșoaia (comuna Plugari) au fost la un pas să rămână fără acoperiș deasupra capului din cauza unor incendii generate de coșurile de fum pentru necurățate de funingine.

 

Pompierii militari din Săveni, Trușești, Flămânzi, Botoșani și Iași au intervenit prompt și au stins...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Antonie cel Mare

Publicat

calendar ortodox 2026: sfântul cuvios antonie cel mare

Publicitate

Sfântul Antonie era egiptean de neam, din satul Coma, de lângă vestita cetate Heracleopolis, din Egiptul de Sus. S-a născut către anul 250, învăţând de la părinţii şi de la bunicii săi credinţa în Hristos, şi a trăit pe vremea lui Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305), ajungând până în vremea binecredinciosului împărat Constantin (306-337) şi a fiilor lui.

Văzând el viaţa cea pătimaşă a tinerilor care învăţau carte în...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe