EVENIMENT
Aproape 12.800 de cazuri de abuz, neglijare şi exploatare comise asupra copiilor în perioada ianuarie-septembrie 2022
Organizaţia Salvaţi Copiii atrage atenţia că aproape 12.800 de cazuri de abuz, neglijare şi exploatare au fost comise asupra copiilor în intervalul 1 ianuarie - 30 septembrie 2022, potrivit datelor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).
Dintre cele 12.761 de cazuri de abuz, neglijare şi exploatare, în 1.143 de situaţii a fost vorba de abuz sexual, iar în 34 - de exploatare sexuală a copiilor.
Dacă în ceea ce priveşte cazurile de abuz fizic şi emoţional, repartiţia pe sexe este comparabilă, situaţiile de abuz sexual s-au înregistrat preponderent la fete. Astfel, dintre cele 1.143 de cazuri, 1.001 au reprezentat abuz sexual asupra fetelor, iar în ceea ce priveşte exploatarea sexuală, în 30 de situaţii dintre cele 34 victimele au fost fete.
Studiul naţional lansat de Salvaţi Copiii România în 2021 arată că aproximativ 3% dintre părinţi afirmă că, în ultimul an, copilul lor a fost victimă a abuzului sexual, în aproape două treimi dintre cazuri agresorul fiind o persoană necunoscută, iar 2,9% dintre adolescenţi au declarat că au fost obligaţi să întreţină relaţii sexuale împotriva voinţei lor, situaţie care confirmă nivelul de subraportare a abuzurilor sexuale comise asupra copiilor.
Prin comparaţie cu rezultatele studiului similar din 2013, se remarcă o creştere semnificativă a procentului părinţilor care recunosc incidenţa abuzului sexual asupra copilului lor (de la 0,5% la 3,2%).
Aproape 12.800 de cazuri de abuz, neglijare şi exploatare comise asupra copiilor în perioada ianuarie-septembrie 2022. Ce a declarat psihologul de la Salvaţi Copiii România
Totuşi, Consiliul Europei estima, în 2020, în Raportul referitor la punerea în aplicare a Directivei 2011/36/UE privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, că, în Europa, 90% dintre cazurile de agresiune sexuală asupra copiilor nu ajung în atenţia poliţiei ori a instanţelor judecătoreşti.
Psihologul Mihaela Dinu de la Salvaţi Copiii România a explicat mecanismele prin care copiii, cu predilecţie fetele, sunt vulnerabilizaţi şi devin victime ale abuzului sexual.
Ea a declarat că manipulatorul emoţional subminează încrederea în propria judecată a victimei şi că agresorul îşi caută cu grijă victimele, creionându-şi un profil pe care îl urmăreşte.
Ea a semnalat că abuzatorul se prezintă drept o persoană înţelegătoare şi empatică faţă de victimă, îi promite că o va proteja şi o va ajuta, dacă aceasta rămâne apropiată, fidelă.
Potrivit Mihaelei Dinu, atunci când lucrurile nu funcţionează astfel, abuzatorul induce frica, teroarea, recurge la ameninţări şi violenţă fizică, pentru a putea manipula şi abuza victima. Agerpres
sursa foto: Facebook / Salvati Copiii Romania
EVENIMENT
31 ianuarie: Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan, tămăduitori ai trupului și sufletului
31 ianuarie: Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan, tămăduitori ai trupului și al sufeltului sunt prăznuiți la această dată și reprezintă, simbolic, îndrumarea bisericii spre fapte bune fără a aștepta răsplată.
Doctorii fără arginți sunt sfinții care i-au vindecat pe cei bolnavi și nu au perceput vreo taxă pentru binele făcut. Cei mai cunoscuți sunt pomeniți câte doi în cultul liturgic, potrivit Basilica, agenția de presă a Patriarhiei.
În rândul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Echipele clujene U Cluj și CFR Cluj au ajuns atât de aproape de locurile din play-off, încât îi simt respirația. U Cluj este pe locul 7, iar CFR Cluj, imediat în spate, pe locul 8.
Rezultatele etapei a 24-a
FC CFR 1907 Cluj – FC Metaloglobus Bucureşti 4-2 (1-1), Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu” – Cluj-Napoca
Au marcat: Alibek Aliev (14), Andrei Cordea (70 – penalty, 88), Meriton Korenica...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Radare de weekend în Alba, în perioada 31 ianuarie-1 februarie. Polițiștii vor acționa cu sistemul e-SIGUR. Locații
Radare de weekend. Polițiștii din Alba monitorizează traficul rutier în acest weekend, în mai multe localități din județ. Șoferii sunt atenționați să conducă responsabil.
Potrivit IPJ Alba, polițiștii rutieri vor acționa sâmbătă, 31 ianuarie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba.
Sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Ultimul weekend al lunii ianuarie vine cu energii amestecate, dorință de retragere, dar și impulsuri puternice de schimbare. Este un interval bun pentru clarificări, decizii personale și timp de calitate petrecut cu cei dragi.
Iată ce rezervă astrele fiecărei zodii.
Berbec
Weekendul aduce nevoie de liniște și reflecție. Evită conflictele inutile și concentrează-te pe planurile tale personale. O veste legată...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
