EVENIMENT
Aproape 2.000 de ordine de protecţie provizorii, emise în primele două luni ale anului 2023
Polițiștii au emis 1.977 de ordine de protecție provizorii în primele două luni ale acestui an. Din acestea, 824 au fost transformate în ordine de protecție definitive de către instanțele de judecată.
"În aceeaşi perioadă, poliţiştii au intervenit la 15.093 de cazuri de violenţă domestică, dintre care 7.248 în mediul urban şi 7.845 în mediul rural", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, miercuri, AGERPRES.
La nivel naţional, în primele două luni ale anului 2023, numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut cu 3,9%, faţă de primele două luni ale anului 2022, de la 8.390 la 8.719 de fapte.
Au fost înregistrate creşteri, comparativ cu perioada similară din anul 2022, pentru loviri sau alte violenţe (de la 5.064 la 5.309 fapte) şi ameninţare (de la 982 la 992 de fapte).
"De asemenea, au fost înregistrate scăderi ale infracţiunilor de tentativă la omor (de la 14 la 8 fapte), omor (de la 14 la 6 fapte) şi lipsire de libertate în mod ilegal (de la 44 la 25 de fapte)", arată sursa citată.
Cea mai mare pondere în cadrul infracţiunilor o au "lovirea sau alte violenţe" - 62% (5.309 fapte), ,,ameninţarea" - 12% (992 de fapte), "abandonul de familie" - 10% (858 de fapte), "nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinele de protecţie" - 7% (641 de fapte) şi "nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului" - 4% (341 de fapte), acestea împreună reprezentând 95% din totalul infracţiunilor
După locul comiterii, 4.618 infracţiuni au fost comise în mediul urban, 4.099 în mediul rural, 7.108 la domiciliu şi 1.611 în spaţiul public.
Aproape 2.000 de ordine de protecţie provizorii, emise în primele două luni ale anului 2023. Au fost sesizate 641 de infracţiuni, cu 27% mai multe faţă de perioada similară a anului 2022
"În primele două luni ale anului 2023, s-a înregistrat o creştere atât a numărului autorilor (8.844) care comit astfel de fapte, cât şi a victimelor acestora (9.094). Din totalul victimelor infracţiunilor de violenţă domestică, 1.652 sunt bărbaţi, 6.041 sunt femei, iar 1.401 sunt minori", precizează IGPR.
În aceeaşi perioadă, instanţele judecătoreşti au emis 1.799 de ordine de protecţie, 824 fiind provenite din ordine de protecţie provizorii.
1.603 ordine de protecţie au fost emise la solicitarea victimelor, 137 la solicitarea procurorului şi 59 la solicitarea altor instituţii abilitate în acest sens.
Referitor la nerespectarea ordinului de protecţie, au fost sesizate 641 de infracţiuni, cu 27% mai multe faţă de perioada similară a anului 2022, dintre care 393 în mediul urban şi 248 în mediul rural.
La nivel naţional, au fost emise 1.977 de ordine de protecţie provizorii, 824 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie.
"Numărul mai mare de infracţiuni de violenţă în familie indică faptul că victimele acestor fapte au din ce în ce mai multă încredere să se adreseze Poliţiei Române, pentru ajutor", se mai arată în comunicat.
Aproape 2.000 de ordine de protecţie provizorii, emise în primele două luni ale anului 2023. Peste 500 de instrumente de protecţie pentru victimele violenţei domestice
În perioada ianuarie - februarie 2023, la nivelul DGPMB şi al inspectoratelor de poliţie judeţene Iaşi, Mureş şi Vrancea, unităţi care au intrat în etapa I a Proiectului Pilot pentru implementarea SIME, au fost emise 588 de instrumente de protecţie pentru victimele violenţei domestice, dintre care 405 ordine de protecţie provizorii şi 183 de ordine de protecţie (emise de instanţele judecătoreşti).
În 73 de situaţii, a fost pusă în aplicare măsura "obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere", reprezentând 12,4% din totalul ordinelor de protecţie provizorii emise şi ordinelor de protecţie emise de instanţele judecătoreşti.
"În 339 dintre situaţii, victima a refuzat monitorizarea electronică în cadrul măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu, reprezentând 57,6% dintre ordinele de protecţie provizorii emise", informează IGPR. Agerpres
EVENIMENT
Luni: Ședință a coaliției de guvernare, în urma tensiunilor generate de recesiunea tehnică
Premierul Ilie Bolojan a convocat o ședință a coaliției de guvernare, luni, de la ora 13:00, la Palatul Victoria, în urma tensiunilor generate de recesiunea tehnică în care a intrat România.
Ședința coaliției are loc luni, la ora 13:00, la Palatul Victoria. Aceasta are loc la trei zile după confirmarea intrării României în recesiune tehnică și cu câteva zile înainte de termenul la care ar trebui să fie adoptat bugetul pentru 2026, scrie Mediafax.
De asemenea, ședința...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Pachetul trei de măsuri fiscale urmează să fie aprobat în ședința de guvern din această săptămână. Potrivit informațiilor care vin dinspre executiv, va fi adoptat prin ordonanță de urgență nu printr-o nouă angajare a răspunderii.
Este vorba despre două decizii majore din pachetul de reforme: proiectul de reformă în administrația publică și pachetul de relansare a economiei.
Executivul intenționează să le promoveze prin ordonanță de urgență, nu prin angajarea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Accident cu 3 mașini în Mănăștur. Trafic rutier blocat, inclusiv transportul în comun
Un accident rutier a avut loc luni dimineață pe strada Primăverii din cartierul clujean Mănăștur, fiind implicate trei autoturisme.
Din primele informații, în urma tamponării a rezultat o singură victimă, o femeie de aproximativ 60 de ani care a fost transportată la spital, după ce a primit, inițial, îngtijiri medicale din partea echipajului de ambulanță de la SAJ.
La intervenție a mai participat și o...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Andrei Rațiu, pasă de gol pentru Rayo Vallecano. Ce notă a primit fotbalistul din Alba după meciul cu Atletico Madrid
Andrei Rațiu, pasă de gol pentru Rayo Vallecano. Echipa pentru care evoluează fotbalistul din Alba, Andrei Rațiu, s-a impus pe teren propriu în partida disputată în compania celor de la Atletico Madrid cu scorul de 3-0.
Fundașul naționalei a oferit pasa în urma căreia coechipierul său, Fran Perez a deschis scorul.
Revenit recent după o accidentare care l-a ținut departe de teren timp de trei săptămâni, Andrei Rațiu revine la forma cu care i-a obișnuit pe suporterii echipei...
Citește mai mult pe Alba24.ro
