EVENIMENT
Aproape 20.000 de amenzi în valoare de peste 6,6 milioane de lei, aplicate de polițiști în doar două zile
Poliţiştii au aplicat, la nivel naţional, aproximativ 20.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 6,6 milioane de lei, în urma unor acţiuni desfăşurate pe parcursul a două zile, a informat, vineri, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Potrivit unui comunicat al IGPR transmis, vineri, AGERPRES, miercuri şi joi, Poliţia Română, prin poliţişti ai structurilor de rutieră, ordine publică şi transporturi, a desfăşurat acţiuni pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
"Aproape 10.000 de poliţişti au acţionat, în intervalele orare 07.00 - 09.00 şi 17.00 - 19.00, fiind aplicate 19.817 sancţiuni contravenţionale. 16.162 de sancţiuni contravenţionale sunt prevăzute de OUG 195/2002R, privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 5.537 au fost aplicate pentru viteză, 496 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 423 pentru nerespectarea regulilor la trecerile la nivel cu calea ferată şi 149 pentru neacordarea de prioritate vehiculelor. Valoarea sancţiunilor aplicate este de 6.671.461 de lei", se precizează în comunicat.
Peste 1.400 de permise au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce
Pe perioada acţiunilor, spun oamenii legii, au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 1.438 de permise de conducere, dintre care 539 pentru depăşirea vitezei cu mai mult de 50 km/h, 169 pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, 73 pentru neacordarea de prioritate vehiculelor, 107 pentru neacordarea de prioritate pietonilor, precum şi alte 550 de permise de conducere reţinute pentru alte abateri.
De asemenea, poliţiştii au retras 643 de certificate de înmatriculare.
Sursa citată menţionează că au fost constate 64 de infracţiuni la regimul circulaţiei, 59 privind conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, patru pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis şi o infracţiune pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Totodată, au mai fost constatate 201 infracţiuni, 102 de natură judiciară, 14 pe linie economică şi 85 de altă natură.
Aproape 550 de metri cubi de material lemnos fără documente, confiscat
Poliţiştii au acţionat şi pentru protejarea fondului forestier, fiind confiscaţi 548 de metri cubi material lemnos, în valoare de 112.989 de lei, şi indisponibilizate 3 mijloace de transport, în valoare de 98.680 de lei.
Pentru protejarea fondului piscicol au fost desfăşurate activităţi în urma cărora au fost indisponibilizate 25 de mijloace folosite pentru săvârşirea unor contravenţii, în valoare de 4.800 de lei.
În cadrul acţiunilor, precizează IGPR, au fost controlate 703 obiective, pentru verificarea respectării normelor ce reglementează sistemele de securitate private.
În cele două zile, poliţiştii au acţionat şi pentru prevenirea actelor de violenţă în mediul stradal şi asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică.
Mai mult, au fost identificate 11 persoane urmărite.
De altfel, au fost sancţionate contravenţional 57 de persoane care apelau la mila publică, iar 26 de copii lipsiţi de supraveghere au fost predaţi familiei şi 5 au fost internaţi în centre de ocrotire. Agerpres
EVENIMENT
Dat afară din tren în gara din Aiud, un bărbat beat s-a gândit să fure un microbuz. Cum s-a terminat aventura cu iz penal
Un bărbat în vârstă de 64 de ani a fost condamnat la închisoare cu executare după ce a comis un furt, în Aiud. Fapta s-a petrecut în data de 25 noiembrie 2025, iar o primă decizie în instanță a fost dată relativ recent, în data de 6 februarie 2026.
Bărbatul la momentul aflării pedepsei se afla arestat în Spitalul Penitenciar Dej.
Acesta a fost condamnat după ce s-a îmbătat și a furat un microbuz, pe care l-a condus aproape un kilometru pe o stradă din oraș. Mai mult...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Directorul general al Robert Bosch SRL şi reprezentantul Grupului Bosch în România, Dan Lăzărescu, a preluat şi funcţia de director al Centrului de Inginerie Bosch din Cluj, începând din luna ianuarie 2026, informează compania într-un comunicat.
Prioritatea mea e să consolidez poziția României
Lăzărescu îi succede lui Tobias Matter, care, după un mandat de patru ani în care a condus cu succes centrul, va...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
EduMetrix, platformă digitală de evaluare instituțională a școlii, lansată de Asociația pentru Valori în Educație
Asociația pentru Valori în Educație (AVE) lansează EduMetrix, o platformă digitală de evaluare instituțională 360°, a școlii și a comunității din jurul acesteia.
Platforma oferă o radiografie a funcționării școlii, utilă pentru planuri de dezvoltare, rapoarte anuale, proiecte manageriale și aplicații pentru finanțări.
EduMetrix se adresează tuturor școlilor din România, atât din mediul urban, cât și rural, transmit cei de la AVE.
În faza de pilotare a platformei,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Apel video la 112, în premieră în Europa: Nou sistem de localizare a apelantului, implementat de STS
Apel video la 112, în premieră în Europa: Serviciul de Telecomunicații Speciale a prezentat un nou sistem de localizare a apelantului la numărul 112, dar și o opțiune pentru persoanele cu deficiențe de auz de a solicita serviciile de urgență.
În acest moment, în România sunt implementate cinci metode de localizare a apelurilor de urgență: două prin rețeaua de telefonie mobilă și trei la nivelul aparatului de comunicații mobile, potrivit Radio România Actualități.
Iar în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
