Connect with us

EVENIMENT

Aproape 20.000 de consumatori din zona orașului Deta - județul Timiș, inclusiv spitalul, au rămas fără alimentarea cu gaze

Publicat

gaz

Aproape 20.000 de consumatori din oraşul Deta şi alte patru comune din zonă, dar şi spitalul orăşenesc şi alte instituţii au rămas, marţi, fără gaze naturale, după ce Transgaz a oprit alimentarea.

Prefectul de Timiş, Liliana Oneţ, a declarat că sunt afectate gospodăriile şi instituţiile publice, respectiv spitalul cu 70 de paturi, dar şi grădiniţe, un liceu şi şcoli şi dispensare din oraşul Deta şi comunele Denta, Moraviţa, Voiteg şi Banloc şi că a luat legătura cu directorul OMV Petrom care răspunde de zona de vest, Vlad Octavian Vărzaru.

Acesta a precizat că doreşte o discuţie cu reprezentanţii tuturor părţilor implicate, respectiv furnizorii din zonă, SNT Transgaz şi reprezentanţii Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

"L-am contactat şi pe secretarul de stat în cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Niculae Havrileţ, şi am transmis informări şi către Ministerul Afacerilor Interne pe acest subiect. În cursul zilei de astăzi va avea loc o întâlnire la nivelul ministerului cu reprezentanţii OMV pe aceasta temă. Tot astăzi, va avea loc şi o întâlnire online, pe care am convocat-o, cu reprezentanţii OMV Petrom, cei doi furnizori Delgaz şi Premiere Energy, ai SNT Transgaz, cu primarii din localităţile afectate şi cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Timiş", a anunţat prefectul Oneţ.

În acest an au fost întreprinse mai multe demersuri de către Instituţia Prefectului, după apariţia în primăvară a avariei la conducta care alimentează cu gaze naturale din SNT Transgaz oraşul Deta şi comunele Denta, Moraviţa, Voiteg şi Banloc. La acel moment, consumatorii casnici nu erau afectaţi, deoarece necesarul de consum al zonei era acoperit din zăcământul OMV Petrom de la Partoş. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Bărbat din Alba dispărut în Frankfurt, Germania. Familia nu a mai primit nici un semn din partea sa. Unde a fost văzut ultima dată

Publicat

bărbat din alba dispărut în frankfurt, germania. familia nu a

Polițiștii din Alba caută un bărbat care a dispărut din Germania, orașul Frankfurt. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

Astăzi, 6 februarie 2026, polițiștii din Aiud au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiul său, FARCAȘ FELICIAN- DANIEL, în vârstă de 32 de ani, a plecat, de la locul de muncă din orașul Frankfurt, în data de 4 februarie 2026, într-o direcție...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Primăria Cluj-Napoca vrea să repună pe șine licitația ramelor trenului metropolitan. La prima încercare, nicio ofertă

Publicat

tren cluj licitatie afr.jpg






Primăria Cluj-Napoca va relua procedura de licitație pentru achiziționarea a 7  rame electrice pentru trenul metropolitan, după ce la prima tentativă nu a fost depusă nicio ofertă. 

”După aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți proiectului <<Trenul Metropolitan Cluj>>, a fost derulată procedura de achiziție publică având ca obiect <<Achiziția de 7 rame electrice pentru transportul metropolitan de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

LIVE VIDEO: Ședință de Consiliu Local la Alba Iulia. Intră la vot finanțarea pentru baza de autobuze și centura de Sud-Vest

Publicat

bani mai puțini pentru transportul public din alba iulia, bugetați

O ședință extraordinară al Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia are loc vineri, 6 februarie, de la ora 12.00, în regim de videoconferință. Pe ordinea de zi a ședinței se află trei proiecte de hotărâri.

Este vorba despre aplicarea pentru finanțarea din fonduri europene a construcției unei autobaze pentru transportul public, dar și pentru centura de sud-vest a orașului.

De asemenea, la vot va intra și constituirea Asociației ”Grupul de acțiune Locală pentru Tinerii...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

LIVE: Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț, canonizată de BOR alături de alte 15 femei. Ceremonie la Catedrala Patriarhală

Publicat

noi hotărâri ale sfântului sinod al bisericii ortodoxe române: „dojană

Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț este canonizată de Patriarhia Română, alături de alte 15 femei. Ceremonia se desfășoară vineri la Catedrala Patriarhală din București.

Anul trecut, monahia Filotimia Manolache de la Mănăstirea Râmeț, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, alături de alte 15 femei, a fost canonizată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Titulatura este de Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț. 

Programul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe