Connect with us

EVENIMENT

Aproape 200 de aeroporturi din întreaga Europă ar putea intra în insolvență în următoarele luni

Publicat

Aproape 200 de aeroporturi din Europa se vor confrunta cu posibilitatea intrării în insolvenţă în următoarele luni, dacă traficul de pasageri nu începe să îşi revină până la finele anului, a anunţat marţi Consiliul Internaţional al Aeroporturilor din regiunea Europa (ACI Europe).

Un număr estimat de 193 de hub-uri europene sunt considerate "aeroporturi în pericol de insolvenţă", susţine ACI Europe, adăugând că acestea contribuie la o activitate economică care creează 277.000 de locuri de muncă şi 12,4 miliarde de euro din PIB-ul european.

Aeroporturile în pericol de insolvenţă sunt în principal mici aeroporturi regionale, cu mai puţin de cinci milioane de călători pe an, a căror închidere ar avea un impact mult mai mare asupra locurilor de muncă locale, a precizat un purtător de cuvânt de la ACI Europe pentru Reuters.

În paralel, marile aeroporturi europene consumă şi ele lichidităţi într-un ritm nesustenabil, în condiţiile în care primele 20 de aeroporturi europene au acumulat datorii de 16 miliarde de euro, echivalentul a aproape 60% din veniturile lor dintr-un an normal, subliniază ACI.

"Cifrele publicate astăzi oferă o imagine deosebit de sumbră. La opt luni de la începutul crizei, aeroporturile europene îşi consumă lichidităţile pentru a rămâne deschise, iar veniturile sunt departe să acopere costul operaţiunilor, ca să nu mai vorbim de costurile de capital", a declarat directorul general de la ACI Europe, Olivier Jankovec.

Datele ACI arată că traficul de pasageri la aeroporturile europene a scăzut cu 73% în ritm anual în septembrie, cu 172,5 milioane de pasageri pierduţi. Numărul total de pasageri pierduţi începând din luna ianuarie 2020 a ajuns în prezent la 1,29 miliarde.

"La mijlocul lunii octombrie, traficul de pasageri era cu 75% sub nivelul din aceiaşi perioadă a anului trecut, ajungând la o scădere de 80% în cazul aeroporturilor din UE, EEA. Elveţia. Marea Britanie, o traiectorie descrescătoare clară", a spus Jankovec.

ACI Europe reprezintă peste 500 de aeroporturi din numărul total de 740 de aeroporturi din Europa care au pasageri plătitori. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Bărbat din Șibot, prins de polițiști băut la volan. Ce alcoolemie avea

Publicat

bărbat din Șibot, prins de polițiști băut la volan. ce

Un bărbat din Șibot este cercetat de polițiști după ce a fost prins vineri după-amiaza în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, în jurul orei 14:00, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au oprit, pentru control, pe strada Principală din localitatea Șibot, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din localitatea Șibot.

Bărbatul a fost testat cu aparatul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Dragoste și gusturi mexicane la Cluj. Povestea Patriciei și lui Daniel, cuplul care aduce Mexicul în inima Transilvaniei

Publicat

patricia crisan si daniel bodega del taco.jpg






De Sfântul Valentin, Clujul sărbătorește iubirea prin povești care inspiră. Una dintre ele este cea a Patriciei, o tânără născută la Cluj, și a lui Daniel, originar din Morelia, Mexic.

Împreună au transformat o poveste de dragoste internațională într-un proiect culinar care aduce Mexicul în inima Transilvaniei, Bodega del Taco, un loc primitor, colorat și plin de savoare.

Dansul care a schimbat...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Două săptămâni până la reluarea competițiilor județene de fotbal. Care sunt favoritele pentru promovarea în eșaloanele superioare

Publicat

două săptămâni până la reluarea competițiilor județene de fotbal. care

Pauza competițională în fotbalul județean se apropie de sfârșit iar cele 44 de formații de seniori înscrise în competițiile organizate de Asociația Județeană de Fotbal Alba se pregătesc de reluarea cursei pentru afirmarea în sportul județean.

Alba24.ro vă prezintă situația la zi competițiilor județene de fotbal înainte de începerea returului.

Cupa României și Cupa Județeană

Returul sezonului competițional 2025/26 va debuta în prima zi a lunii martie cu faza...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

HARTA: O nouă răcire accentuată a vremii. Ninsori și vânt puternic în mai multe regiuni începând de duminică noaptea

Publicat

harta: o nouă răcire accentuată a vremii. ninsori și vânt

După câteva zile mai blânde în care s-a arătat puțin și soarele, meteorologii de la ANM anunță pentru următoarea perioadă o nouă răcire accentuată a vremii, ninsori în mai multe regiuni și vânt puternic cu cod galben. Începând din de duminică spre luni ( 15-16 februarie) vremea rea își va face simțită prezența, meteorologii avertizând că, până luni, se vor înregistra precipitații în aproape întreaga ţară, iar la munte acestea vor fi sub formă de ninsoare şi...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe