Connect with us

ACTUALITATE

Aproape 200 de incendii înregistrate în 9 luni, în judeţul Alba. O persoană şi-a pierdut viaţa. Atenţionări de la ISU

Publicat

foc

La nivelul județului Alba, în cele nouă luni ale anului 2018, s-au produs peste 198 de incendii și arderi necontrolate, în urma cărora o persoană și-a pierdut viața și alte 10 au fost rănite. Acest tip de evenimente soldate cu pagube materiale și, din nefericire, în unele cazuri, cu pierderi de vieți omenești, pot fi evitate prin respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor, transmite ISU Alba.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al județului Alba continuă acțiunile de informare și educație preventivă în cadrul campaniilor R.I.S.C. “Renunţă. Improvizaţiile sunt catastrofale!”, lansată în luna noiembrie 2012, R.I.S.C. “Siguranţa NU e un joc de noroc!”, lansată în luna decembrie 2013 și “Mai bine previi, decât să nu fii”, lansată în luna septembrie 2016, campanii derulate la nivel național, de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și E.ON România în cadrul parteneriatului “Împreună pentru siguranță”.

Scopul acestor campanii de informare şi educaţie preventivă, vizează reducerea numărului de victime și al pagubelor materiale prin conștientizarea cetățenilor cu privire la riscurile majore la care se expun atunci când exploatează coşuri de fum neprotejate faţă de elementele combustibile, neetanşate sau necurăţate, aparate electrice defecte sau improvizate, în cazul utilizării necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire care funcţionează pe bază de gaz sau alte tipuri de combustibil, precum și în cazul neutilizării detectoarelor de fum și de incendiu.

Potrivit statisticilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (I.G.S.U.), în ultimii cinci ani, în România, s-au produs în medie 6.200 de incendii la locuințe, în urma cărora circa 350 de persoane au fost rănite, iar alte 190 și-au pierdut viața. Dintre cele 17 incendii înregistrate zilnic la nivel național, 6 sunt cauzate de coșurile de fum defecte sau necurățate. Mai grav este că, în urma acestor evenimente nefericite, zilnic o persoană este rănită, iar la fiecare două zile o altă persoană își pierde viața.

Măsuri de respectat:

- apelați la personal specializat – coșari, pentru curățarea coșurilor de fum, întrucât obturarea coșurilor de fum continuă să fie cea mai des întâlnită cauză a incendiilor produse în locuințele românilor;

- verificați și reparați coșurile de fum, deoarece, în multe cazuri, neetanșeitatea sistemului de evacuare a gazelor arse generează intoxicații cu monoxid de carbon și, anual, zeci de persoane au de suferit;

- aparatele de gătit nu trebuie folosite pentru încălzirea locuinței. Acestea trebuie utilizate potrivit destinației de bază și supravegheate permanent, pe parcursul folosirii lor;

- lucrările de verificare și reparare a instalațiilor electrice se execută doar cu personal autorizat. Totodată, este absolut necesar ca toate componentele ce prezintă defecțiuni (contacte slăbite, comutatoare, prize, tablouri uzate) să fie înlocuite imediat, iar remedierea acestora să se facă fără improvizații;

- pentru evitarea oricăror potențiale pericole, este recomandată montarea detectoarelor de gaz în instalațiile interioare de utilizare, precum și a detectoarelor de incendiu.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „UNIREA” al judeţului Alba reamintește faptul că, respectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor şi adoptarea unei atitudini preventive de către populaţie pot să asigure evitarea unor evenimente negative în urma cărora pot apărea victime omeneşti şi pagube materiale însemnate.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Botoșani: Un fost magistrat dă în judecată Universitatea București pentru a obține actele de studii ale președintelui

Publicat

tânăr din municipiul botoșani, arestat la domiciliu pentru încălcarea ordinului

Publicitate

O fostă judecătoare din Botoșani a dat în judecată Universitatea București pentru a obține informații despre studiile președintelui Nicușor Dan.

Lăcrămioara Axinte, aflată acum la pensie, a depus, în această săptămână, la Tribunalul Botoșani, instanță la care a activat, o solicitare de comunicare de informații de interes public în baza Legii 544/2001.

Acțiunea în instanță a fost declanșată după ce fostul judecător a fost nemulțumit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfinții Cuvioși Auxentie, Maron şi Avraam

Publicat

calendar ortodox 2025: sfinții cuvioși auxentie, maron şi avraam

Publicitate

Pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450) trăia în Constantinopol un bărbat cinstit în rânduiala ostăşească, fiind vestit în palatele împărăteşti, cu numele Auxentie, fiul lui Ada persul. Şi era acesta pe cât de înţelept şi viteaz în viaţa cea din afară, pe atât de credincios şi de râvnitor în faptele credinţei, menționează Ziarul LUMINA.

Acesta, cunoscând pe Cuviosul Marcian, iconomul Bisericii celei mari, pe Ioan monahul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

COD GALBEN de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru județul Botoșani

Publicat

cod galben de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru

Publicitate

Meteorologii au emis o atenționare tip cod galben de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru județul Botoșani.

 

Avertizarea este valabilă începând de mâine, de la ora 14:00, până pe luni, la ora 08:00.

Temporar va ninge viscolit, se va depune strat de zăpadă în medie de 5…15 cm și vizibilitatea va fi redusă. Vântul va avea viteze la rafală de
50…60 km/h și izolat de 70…80 km/h.

Dacă sunteți nevoiți să porniți la drum,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit un nou COD GALBEN de ceață pentru judeţul Botoșani

Publicat

ceata 1.jpg

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit un nou Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani, valabil până la ora 08:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe