Connect with us

ACTUALITATE

Aproape 200 de minori români, sunt în atenția autorităţilor de protecţie a copilului din Spania

Publicat

copii

Aproximativ 200 de minori români sunt în atenţia autorităţilor de protecţie a copilului din Spania, majoritatea fiind abandonaţi, orfani de ambii părinţi sau cu probleme de comportament, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE) într-un răspuns transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, cele mai frecvente situaţii care au dus la luarea unor măsuri de către autorităţile de protecţie a copilului din această ţară sunt: situaţia de abandon de către părinţi sau reprezentanţii legali, minori cu ambii părinţi decedaţi, minori cu probleme de comportament pentru care s-a considerat necesară instituirea unor măsuri de protecţie, minori ai căror părinţi sau reprezentanţi legali au fost reţinuţi sau arestaţi sau minori faţă de care a fost dispusă măsura stabilirii tutelei la membrii din familia extinsă care locuiesc în Spania.

Tema minorilor români din Spania, faţă de care au fost luate asemenea măsuri, a fost subiectul unei întâlniri, la Bucureşti, în urmă cu o săptămână.

Cu această ocazie, au fost discutate aspecte privind eliberarea documentelor de stare civilă şi a paşapoartelor pentru cetăţeni români minori faţă de care autorităţile spaniole au dispus măsuri de protecţie, arată un comunicat MAE.

Ministerul Afacerilor Externe român "a exprimat întreaga disponibilitate a autorităţilor române de a răspunde fiecărui caz sesizat de partea spaniolă, cu soluţii concrete, adaptate situaţiei minorilor, stabilite la nivelul unui grup de experţi constituit din reprezentanţi ai MAE, ambasada şi consulatele României în Spania, precum şi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie", arată sursa citată.

Grupurile de experţi români şi spanioli urmează să se întâlnească pentru punerea de acord a evidenţelor şi priorităţilor de soluţionare, în funcţie de urgenţă şi gradul de vulnerabilitate, precizează MAE.

Reuniunea s-a desfăşurat la sediul MAE, sub coordonarea secretarului general al Ministerului Afacerilor Externe, Laura Elena Chiorean. Delegaţia Regatului Spaniei a fost condusă de Ana Gallego Torres - director general în cadrul Direcţiei Generale pentru Cooperare Juridica Internaţională, Relaţia cu Cultele şi Drepturile Omului, Ministerul Justiţiei.

De asemenea, delegaţia spaniolă a fost compusă din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Consumului şi Bunăstării Sociale, respectiv Ángel Parreńo Lizcano- director general al Departamentului pentru Protecţia Familiei şi Copilului. Discuţiile s-au desfăşurat în prezenţa ambasadorului Regatului Spaniei la Bucureşti, Manuel Larrotcha Parada. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Codul Galben de ger, prelungit în județul Botoșani. Temperaturile pot coborî până la –20 de grade

Publicat

codul galben de ger, prelungit în județul botoșani. temperaturile pot

Publicitate

Meteorologii au actualizat prognoza și au decis prelungirea Codului Galben de ger pentru județul Botoșani, avertizarea fiind valabilă până marți, la ora 10:00. Potrivit specialiștilor, temperaturile minime vor coborî până la –20 de grade Celsius, iar maximele diurne se vor menține negative, cu valori cuprinse între –8 și –10 grade, menținând gerul persistent inclusiv pe timpul zilei.

În acest context, pentru a gestiona operativ eventualele...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Intervenție de urgență pe DN 29A, între Darabani și Păltiniș. Drumarii acționează din cauza ghețușului și a zloatei

Publicat

intervenție de urgență pe dn 29a, între darabani și păltiniș.

Publicitate

Lucrătorii Secția Drumuri Naționale Botoșani intervin în aceste momente pentru asigurarea circulației rutiere pe DN 29A, la kilometrul 79–80, pe sectorul de drum dintre Darabani și Păltiniș.

Intervenția a fost necesară după ce, pe fondul temperaturilor extrem de scăzute, dispozitivul de scurgere a apelor și canalul podețului din zonă s-au colmatat. În urma acestui fenomen, pe partea carosabilă s-au acumulat cantități semnificative de zloată...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Autostrăzile A7 și A8, contra cronometru: Finanțarea SAFE impune termene-limită clare pentru lucrările din Moldova

Publicat

autostrăzile a7 și a8, contra cronometru: finanțarea safe impune termene limită

Publicitate

Finalizarea unor tronsoane esențiale din Autostrada Moldovei (A7) și Autostrada Unirii (A8) este condiționată strict de respectarea termenelor impuse de finanțarea europeană SAFE – Security Action for Europe. Potrivit deciziei Comisia Europeană, acest program se va încheia la data de 31 decembrie 2030, ceea ce înseamnă că lucrările finanțate prin SAFE trebuie să fie finalizate până la acel termen-limită.

Finanțarea SAFE reprezintă un împrumut...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Expoziția „Omagiu Ștefan Luchian”, ediția a XIX-a, reunește la Botoșani lucrări realizate de elevi din 44 de școli din întreaga țară

Publicat

expoziția „omagiu Ștefan luchian”, ediția a xix a, reunește la botoșani

Publicitate

În perioada 30 ianuarie – 8 februarie 2026, Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în spațiul Galeriile de Artă Ștefan Luchian, expoziția Concursului Interjudețean de Arte Plastice „Omagiu Ștefan Luchian”, ajunsă la ediția a XIX-a.

Expoziția-concurs este parte a manifestărilor dedicate Zilelor Liceul de Artă Ștefan Luchian și reprezintă un eveniment cultural de tradiție pentru comunitatea artistică locală și regională.

Evenimentul este...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe