Connect with us

ACTUALITATE

Aproape 250.000 de autoturisme noi şi rulate, înmatriculate în România în primele cinci luni ale anului. Ce mașini preferă românii

Publicat

masini

Înmatriculările de autoturismelor noi şi second hand înregistrate în România, în primele cinci luni din 2019, au ajuns la 241.629 de unităţi, din care peste 184.000 sunt din categoria "rulate", relevă statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), consultată de AGERPRES.

Conform statisticii, în intervalul ianuarie - mai 2019, înmatriculările de autoturisme au scăzut cu 1,31% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior.

În cadrul acestei diminuări, numărul total de înmatriculări de autoturisme noi a fost de 57.538 de unităţi, în creştere cu 20,30%, faţă de primele cinci luni din 2018, când s-au consemnat 47.827 de exemplare.

De asemenea, din totalul de înmatriculări de autovehicule noi înregistrat din ianuarie şi până în mai 2019, cele mai multe au fost Dacia - cu 17.604 unităţi, în creştere cu 39,81% faţă de acelaşi interval din anul anterior.

Raportat la nivelul lunii mai din acest an, cele mai multe solicitări au vizat mărcile: Dacia, cu 3.286 de exemplare (+5,52% faţă de luna mai 2018), Volkswagen (1.168 de unităţi, +45,45%), Skoda (1.151 unităţi, +4,07%), Renault (1.039 de unităţi, +35,99%) şi Ford (855 de unităţi, -12,67%).

În acelaşi timp, cele mai puţine înmatriculări de maşini noi, înregistrate în cea de-a 5-a lună a anului în curs, au fost consemnate în cazul: Alfa Romeo (10 exemplare), Lada, Lamborghini şi Subaru (câte 3 unităţi) şi Ferrari (2).

La nivel de autoturisme rulate, cifrele arată o scădere de 6,56% a înregistrărilor, în perioada de referinţă, până la 184.091 unităţi faţă de 197.010 exemplare în intervalul ianuarie - mai 2018.

Cele mai multe înmatriculări din această categorie au fost consemnate pentru: Volkswagen - cu 45.089 unităţi (-9,45%, comparativ cu perioada similară din 2018), BMW (18.521 unităţi, +0,29%), Audi (17.336 unităţi, -5,35%), Opel (16.915 unităţi, -21,30%), Ford (15.391 unităţi, -15,77%) şi Mercedes-Benz (10.261 de unităţi, +1,33%).

Datele DPRCIV, publicate la jumătatea lunii martie 2019, arătau că parcul auto naţional din România ajunsese, la finele anului 2018, la aproape 8,20 de milioane de unităţi, în creştere cu 7,30% faţă de anul anterior, când erau consemnate peste 7,635 milioane de unităţi.

În acest sens, dintre autovehiculele înregistrate la nivel naţional, 1.381.620 erau înmatriculate în Bucureşti, acestea din urmă înregistrând un salt de 4,64%, comparativ cu anul 2017. În acelaşi timp, în Capitală, numărul autoturismelor înregistrate la 31 decembrie 2018 a ajuns la peste 1,106 milioane de unităţi, majoritatea (610.765 unităţi) fiind pe benzină. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Premierul Ilie Bolojan: Recesiunea tehnică este prețul tranziției către o economie solidă, nu o criză

Publicat

premierul ilie bolojan: recesiunea tehnică este prețul tranziției către o

Publicitate

Premierul Ilie Bolojan transmite că recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat al tranziției către o economie solidă.

România nu traversează ‘o criză’, ci o perioadă de corecție economică ‘necesară pentru a avea o economie mai stabilă și mai puternică’, a scris prim-ministrul, vineri, pe Facebook.

Precizările vin în contextul în care, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, economia României a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (429)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (429)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

ÎNTÂMPLĂRI ADEVĂRATE

(DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI)

 

NIETZSCHE LA TURIN: Alexandru Nemoianu în „Lumina de duminică” nr. 28 din 14 iulie 2024: „În 3 ianuarie 1889, Nietzsche, care locuia la un prieten în Turin, ieşind în stradă, a fost martor la o întâmplare care i-a schimbat existenţa complet. Pe stradă era o căruţă foarte încărcată, trasă de un cal. Povara era...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Controale la restaurante din Botoșani. Polițiștii au vizat muncitorii străini și prevenirea migrației ilegale

Publicat

controale la restaurante din botoșani. polițiștii au vizat muncitorii străini

Publicitate

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat o acțiune de verificare pe raza municipiului, în scopul prevenirii și combaterii migrației ilegale și al respectării legislației în domeniul muncii.

 

La data de 12 februarie a.c., echipele mixte au verificat o societate comercială cu domeniul de activitate „restaurante”, de pe raza municipiului Botoșani.

 

În...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Bărbat de 38 de ani, din Hlipiceni, condamnat la închisoare cu executare pentru furt. Polițiștii l-au luat de acasă

Publicat

mandate europene executate de către polițiștii botoșăneni. doi bărbați din

Publicitate

Vineri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au identificat, un bărbat de 38 de ani, din comuna Hlipiceni, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

Acesta a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

 

Bărbatul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior, escortat către Penitenciarul Botoșani, în...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe