Connect with us

ECONOMIE

Aproape 30.000 de locuinţe au fost date în folosinţă în primele 6 luni

Publicat

Un număr de 29.765 de locuinţe au fost date în folosinţă în prima jumătate a anului în curs, în creştere cu 2.561 de unităţi faţă de semestrul I din 2019, relevă datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În trimestrul II 2020, au fost date în folosinţă 14.846 locuinţe, cu 356 de locuinţe mai multe comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Potrivit INS, pe medii de rezidenţă, în semestrul I 2020, cele mai multe locuinţe au fost date în folosinţă în mediul urban, ca pondere reprezentând 65,2% din total. Repartiţia pe surse de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în semestrul I 2020, faţă de semestrul I 2019, a crescut numărul locuinţelor realizate din fonduri private (+2711 locuinţe), în schimb a scăzut numărul locuinţelor realizate din fonduri publice (- 150 locuinţe).

Distribuţia în profil regional în semestrul I 2020 faţă de semestrul I 2019 pune în evidenţă o creştere a numărului de locuinţe terminate, în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+2753 locuinţe), Centru (+691), Vest (+361), Sud-Est (+316) şi Sud-Vest Oltenia (+29).

Scăderi ale numărului de locuinţe terminate s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Est (-678 locuinţe), Sud-Muntenia (-658) şi Nord-Vest (-253).

Pe medii de rezidenţă, în trimestrul II 2020, faţă de perioada similară a anului trecut, cele mai multe locuinţe au fost construite de asemenea în mediul urban (65%).

Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în trimestrul II 2020, faţă de trimestrul II 2019, a crescut numărul locuinţelor realizate din fonduri private cu 543 de locuinţe, în schimb au scăzut cele din fonduri publice cu 187 de locuinţe.

Distribuţia în profil regional în trimestrul II 2020, raportat la trimestrul II 2019, evidenţiază o creştere a numărului locuinţelor terminate în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+1070 locuinţe), Vest (+141), Sud-Vest Oltenia (+38) şi Centru (+33).

Scăderi au avut loc în regiunile de dezvoltare Sud-Muntenia (-372 locuinţe), Nord-Vest (-275), Nord-Est (-203) şi Sud-Est (-76). AGERPRES/


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ACTUALITATE

România, în primele cinci ţări din UE cu cea mai mare inflaţie

Publicat

România se află pe locul 5 în topul Uniunii Europene în ceea ce priveşte inflaţia, cu o creştere a preţurilor de 5,2% în septembrie 2021 faţă de septembrie 2020, pe indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC), potrivit datelor Eurostat, biroul european de statistică.

Cele mai mici rate anuale s-au înregistrat în Malta (0,7%), Portugalia (1,3%) şi Grecia (1,9%). Cele mai mari rate anuale ale inflaţiei au fost înregistrate în Estonia, Lituania (ambele 6,4%) şi Polonia (5,6%).

Ungaria a înregistrat, pe indicele armonizat al Uniunii Europene, o inflaţie de 5,5%, în vreme ce în România inflaţia anuală în septembrie a fost de 5,2%, pe metodologia Eurostat. Prin comparaţie cu luna august, inflaţia anuală a scăzut într-un stat mem­bru, a rămas stabilă într-unul şi a crescut în douăzeci şi cinci.

Cea mai mare contribuţie la rata anuală a inflaţiei din zona euro a provenit din energie, în luna septembrie

În septembrie, cea mai mare contribuţie la rata anuală a inflaţiei din zona euro a provenit din energie (+1,63 puncte procentuale – pp), urmată de servicii (+0,72 pp), bunuri industriale neenergetice (+0,57 pp) şi produse alimentare, alcool şi tutun (+0,44 pp).

Rata anuală a inflaţiei în zona euro, care ani la rând s-a luptat fie cu deflaţia, fie cu o inflaţie foarte mică, a fost de 3,4% în septembrie 2021, în creştere de la 3% în august. Cu un an mai devreme, zo­na euro înregistra deflaţie (-0,3%). Inflaţia anuală medie a Uniunii Euro­pene a fost de 3,6% în septembrie 2021, în creştere de la 3,2% în august. Cu un an mai devreme, rata a fost de 0,3%.

(sursa: Mediafax)

Citește mai departe

ECONOMIE

ANAF anunță CONTROALE pentru verificarea caselor de marcat

Publicat

anaf piata

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală îi verifică pe marii contribuabili. Reprezentanții instituției vor să afle dacă firmele respectă noile reguli privind conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale la serverul ANAF.

ANAF anunță că a început 100 de acțiuni de control la operatorii economici, pentru a verifica modul de conformare în ceea ce privește conectarea tuturor aparatelor de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic, achiziționate și utilizate de către aceștia.

Citește și ANAF anunță controale pentru verificarea caselor de marcat. Care este valoarea amenzilor

87% dintre operatorii economici au respectat noile reguli

„La operatorii economici unde au fost finalizate verificările, inspectorii ANAF au constatat că 87% dintre aceștia s-au conformat, iar pentru ceilalți, care nu au realizat conectarea, au fost aplicate sancțiuni contraventionale, conform legislației în vigoare”, au anunțat cei de la ANAF.

Termenul limită pentru conectarea caselor de marcat la serverul ANAF este data de 30 noiembrie 2021. Acest termen nu va fi prelungit, anunță ANAF.

(sursa: Mediafax)

Citește mai departe

ACTUALITATE

Avertisment: În România sunt peste 7 milioane de locuinţe neasigurate

Publicat

În România sunt peste 7 milioane de locuinţe neasigurate ceea ce înseamnă că gradul de acoperire în acest domeniu este de doar 20%, potrivit unei analize a Ziarului Financiar.

Asigurările obligatorii şi facultative de locuinţă au ajuns în primul semestru (S1) din 2021 la subscrieri de 275,9 mil. lei, cu 10,6% mai mult comparativ cu S1/2020, potrivit raportului ASF. Astfel, gradul de cuprindere a asigurărilor de locuinţă se află în continuare la un nivel scăzut, respectiv 20%.

Preţul unei poliţe PAD are un preţ standard bazat pe două tipuri de locuinţe. Pentru locuinţele de tip A, preţul este de 10 euro pe an, în timp ce pentru locuinţele de tip B tariful este de 20 de euro. Pentru poliţele facultaltive de locuinţă, preţul mediu la nivelul pieţei este de 50 de euro pe an.

Având în vedere un număr al locuinţelor de 9,15 mi­lioane în România în 2021 şi un număr de contracte al asigurărilor obligatorii de 1,8 milioane în S1/2021, mai bine de 7 milioane de locuinţe sunt neasigurate în România.

Din volumul primelor subscrise pe tot segmentul asigurărilor de locuinţă, circa 70% sunt subscrieri pe zona asigurărilor facultative de locuinţă, însemnând o valoare de 191,5 mil. lei, cu 11% mai mult faţă de S1/2020, în timp ce avansul asigurărilor obligatorii de locuinţă a fost de 9,6%, până la subscrieri de 84,3 mil. lei. MEDIAFAX

Citește mai departe

ACTUALITATE

Asigurările de sănătate s-au scumpit

Publicat

Asigurările de sănătate s-au scumpit într-un singur an cu aproximativ 25%. Piaţa asigurărilor de sănătate a crescut cu doar 8% în primul semestru al anului 2021, arată o analiză realizată de Ziarul Financiar.

Poliţa medie anualizată la asigurările de sănătate a ajuns la 858 lei, în creştere cu mai mult de 25% faţă de 2020, conform unor estimări din piaţa asigurărilor.

Pe de altă parte, ritmul de creştere a subscrierilor pentru asigurări de sănătate a încetinit la 8%. Concret, piaţa asigurărilor de sănătate a ajuns la finalul primului semestru (S1) din 2021 la prime brute subscrise de 285 mil. lei, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Comparativ cu primul semestru al anului 2020, când volumul primelor brute subscrise pe zona asigurărilor de sănătate înregistra o dinamică de circa 30% faţă de S1/2019, se observă că primele şase luni din 2021 au adus o creştere modestă, de doar 8%, faţă de S1/2020.

Numărul contractelor noi de asigurări de sănătate din toată piaţa a scăzut în S1/2021 cu 20,5% faţă de S1/2020, la 269.106 de poliţe.

Cei mai mari asigurători pe asigurări de sănătate în S1/2021 au fost Allianz-Ţiriac, care a preluat conducerea topului, urmat de Signal Iduna şi Groupama. MEDIAFAX

Citește mai departe