Connect with us

ACTUALITATE

Aproape 30.000 de persoane au căutat un loc de muncă la Bursa Generală. Circa 900 au fost angajate pe loc

Publicat

locuri de munca

Aproape 30.000 de persoane au venit vineri la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, unde au găsit peste 44.600 de oferte, iar 911 persoane au fost angajate pe loc, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), organizatorul evenimentului.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă au fost prezenţi 2.562 de agenţi economici, dintre care 27 de angajatori de inserţie şi au fost oferite 44.606 locuri de muncă. La acest eveniment organizat la nivel naţional au fost prezente 29.896 de persoane, dintre care 282 de tineri cu risc de marginalizare socială.

Un număr de 11.923 de persoane au fost selectate în vederea încadrării, dintre care 44 de tineri cu risc de marginalizare socială. Au fost angajate pe loc 911 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, 27 dintre acestea având studii superioare şi 884 studii medii.

Principalele ramuri de activitate cărora le corespund meseriile în care au fost încadrate pe loc cele 911 persoane sunt următoarele: hoteluri şi alte facilităţi de cazare (260), construcţii de clădiri (84), fabricarea autovehiculelor de transport rutier (70).

Ucenic în diverse meserii (82), cameristă hotel (60), ajutor ospătar (34), lucrător bucătărie (31), lucrător comercial (30), muncitor necalificat în diferite ramuri de activitate (160) sunt principalele meserii în care au fost încadrate pe loc cele 882 de persoane fără studii superioare.

Dintre persoanele cu studii superioare încadrate pe loc, cele mai multe au fost angajate ca inginer (8), şef recepţie hotel (3), consultant vânzări (3), funcţionar administrativ (2) etc.

Judeţele cu cele mai multe locuri de muncă ocupate pe loc sunt: Constanţa - 250 persoane, Dolj - 106 persoane, Botoşani - 96 persoane, Suceava - 72 persoane, Neamţ - 72 persoane. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Programul „Eminescu fără frontiere”: 25 de ani de dialog cultural, marcați de Ziua Culturii Naționale și în Republica Turcia

Publicat

programul „eminescu fără frontiere”: 25 de ani de dialog cultural,

Publicitate

Programul cultural-educativ Eminescu fără frontiere marchează, în anul 2026, o nouă etapă de dezvoltare prin extinderea sa în Republica Turcia, consolidându-și statutul de platformă internațională de cooperare culturală și educațională. Demersul deschide noi perspective de dialog intercultural și diplomație culturală, aducând opera lui Mihai Eminescu mai aproape de publicuri diverse, dincolo de granițe.

Inițiat în anul 2014, programul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

„Fraților… un strigăt de durere și de rugăciune”: Patru copii, Xenia, Iustin, Alexe și Filoftea și mama lor, Diana, au nevoie de rugăciunile noastre

Publicat

lângă noi: mașină răsturnată în albia râului bistrița, la suceava.

Publicitate

„Fraților… un strigăt de durere și de rugăciune
Fraților, nu este un anunț.
Este un strigăt.
Este un plâns.
Este o rană deschisă.
În ziua Epifaniei, în ziua în care cerul s-a deschis peste Iordan, peste o familie de preot s-a prăbușit un cer întunecat. Un accident cumplit. Fără avertisment. Fără milă. Soția părintelui Ioan Cosma și copiii lui – zdrobiți într-o clipă care a schimbat totul.
Matei, un adolescent… nu un prunc,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (419)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (419)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

„România literară” nr. 50 din 28 noiembrie 2025. Carmen Brăgaru publică articolul „Renașterea Miorcanilor”. Rețin: 1. „De curând, în prezența autorităților locale și județene, Conacul Pillăteștilor din Miorcani și-a redeschis porțile. Domeniul, cumpărat de botoșăneanul Nicolae Pillat (bunicul poetului) pe la 1850 de la un membru al familiei Suțu, a fost moștenit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO&VIDEO: Credincioșii din municipiul Botoșani, uniți în rugăciune la hramul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul”

Publicat

foto&video: credincioșii din municipiul botoșani, uniți în rugăciune la hramul

Publicitate

A doua zi după Botezul Domnului, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, cel care L-a botezat pe Mântuitorul Iisus Hristos în apele Iordanului. Este o sărbătoare veche, rânduită încă din primele veacuri creștine, ca semn de cinstire față de cel care a avut misiunea unică de a pregăti venirea Domnului.

Sărbătoarea a fost trăită cu intensitate și la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe