Aproape unu din trei angajaţi din România (29%), adică 1,6 milioane dintr-un total de 5,5 mi­lioane de contracte de muncă, este remunerat cu salariul minim pe economie, scrie ZF.

În 2011, primul an în care contractele de muncă s-au introdus în softul Revisal al Inspecţiei Muncii, doar 400.000 de contracte de muncă dintr-un total de 5,5 milioane erau la nivelul minim, arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Confederaţia Sindicală „Cartel Alfa“ şi de la Inspecţia Muncii.

Lipsa contractelor colective de muncă

Creşterea semnificativă a salariului minim din ultimul deceniu a fost cel mai puternic instrument de politică economică. Din cauza politicii fiscale şi a faptului că angajaţii nu mai beneficiază de efectele contractelor colective de muncă, ponderea angajaţilor prost plătiţi din economie a crescut.

„Lipsa contractelor colective de muncă (în special a contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional), dar şi a contractelor colective de muncă la nivel de sector de activitate, fapt datorat modificării legii dialogului social în 2011, a creat această situaţie, a creşterii numărului de contracte individuale de muncă înregistrate la nivelul salariului minim“, a explicat Bogdan Iuliu Hossu, preşedintele Confederaţiei Sindicale „Cartel Alfa“.

Salariul minim pe economie a ajuns la valoarea de 1.386 de lei net în 2021 (283 de euro). E în creştere de 2,7 ori în lei faţă de anul 2011, când salariul minim net era de 518 lei net pe lună (122 de euro net). Liderul „Cartel Alfa“ spune că, din cauza lipsei contractelor colective abuzurile împotriva angajaţilor şi frauda fiscală au crescut.

Consecinţele pe termen mediu sunt multiple

„Consecinţele pe termen mediu sunt multiple: plecarea masivă a lucrătorilor în străinătate, care nu îşi găsesc în ţară posibilitatea unei vieţi decente şi care să nu îi culpabilizeze; frauda fiscală, care face ca veniturile bugetare să scadă (scăzând ca­pacitatea guver­nului de a realiza obli­gaţiile sale faţă de cetăţeni, în special în servicii publice de interes general, cum sunt învă­ţă­mântul şi să­nă­tatea), cu tendinţa clară de a cul­pabiliza lucră­torul“, a mai spus Hossu.