Connect with us

ACTUALITATE

Aproape 5.400 de persoane au vizitat, în luna ianuarie, Castelul Corvinilor din Hunedoara

Publicat

Aproape 5.400 de persoane au vizitat, în luna ianuarie, Castelul Corvinilor din municipiul Hunedoara, autorităţile locale apreciind, luni, că este un început de an "promiţător" în contextul situaţiei generate în turism de pandemia de coronavirus.

Astfel, în primele 31 de zile ale acestui an, monumentul medieval din Hunedoara a fost văzut de 5.385 de turişti, mai mult cu 1.036 faţă de luna ianuarie din 2019, considerată ca perioadă de referinţă în ceea ce priveşte vizitarea castelului.

Potrivit primarului municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, situaţia de la Castelul Corvinilor este rezultatul eforturilor depuse în ultimii ani atât de administraţia obiectivului istoric, cât şi de autorităţile locale.

"Mă bucură faptul că avem, în ianuarie 2021, cu peste 1.000 de turişti mai mulţi decât în ianuarie 2019. În condiţiile în care, peste tot în lume, turismul este grav afectat de pandemia de COVID-19, aş putea spune că bilanţul Castelului Corvinilor pe ianuarie, anul acesta, este chiar mai bun decât cel din ianuarie anul trecut", a declarat edilul.

În ceea ce priveşte încasările, reprezentantul autorităţii locale a precizat că diferenţele sunt mici comparând situaţiile din lunile ianuarie 2020 şi ianuarie 2021, în condiţiile în care, de anul trecut, în preţul biletului de intrare au fost incluse şi vizitarea "Casei Breslelor" şi a expoziţiei permanente de arheologie.

"Diferenţa de încasări între ianuarie 2020 şi ianuarie 2021 este foarte mică: au fost 186.991 de lei încasaţi în primele 31 de zile ale anului trecut, respectiv 180.633 de lei în perioada similară a acestui an. Se dovedeşte astfel că s-a luat decizia corectă, anul trecut, când entităţile muzeale de la Castel au fost reunificate, astfel încât, în preţul de vizitare a castelului să fie incluse Casa Breslelor şi expoziţia permanentă de arheologie din clădirea administrativă situată în curtea exterioară", a apreciat Bobouţanu.

El a menţionat că administraţia locală se concentrează, în continuare, pe buna derulare a lucrărilor de restaurare a Castelului Corvinilor, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană în valoare de 5 milioane de euro, dar şi pe acţiunile de promovare a obiectivului istoric. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Peste 140 de elevi din Darabani au spus „NU” drogurilor și alcoolului, prin proiectul TIN ACT

Publicat

peste 140 de elevi din darabani au spus „nu” drogurilor

Publicitate

Peste 140 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul „Dimitrie Cantemir” au participat astăzi la o amplă sesiune de informare desfășurată în cadrul proiectului TIN ACT, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în procesul de integrare pe piața muncii și în dezvoltarea personală armonioasă.

Activitatea face parte din proiectul TIN ACT, implementat de A.J.O.F.M Botoșani în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem

Publicat

doctor medic sanatate pixabay 1000x600.webp.webp

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Este COD GALBEN de ceață în judeţul Botoșani

Publicat

atenție la condițiile de trafic! este cod galben de ceață

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani până mâine dimineață, la ora 02:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenționare de călătorie MAE: Italia – grevă la nivel național în sectorul transportului aerian

Publicat

atenționare de călătorie mae: italia – grevă la nivel național

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, asupra faptului că, la data de 16 februarie, în intervalul orar 00:00 – 23:59, va fi organizată o grevă la nivel național care va afecta transportul aerian.

Activitatea personalului de zbor al companiilor aeriene, precum și serviciile de handling la sol în aeroporturi vor fi afectate pe întreg...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe