Connect with us

ECONOMIE

Fonduri europene de aproape 9 miliarde euro pentru fermieri, în perioada 2017-2019

Publicat

agricultura bani

Fondurile europene intrate în conturile fermierilor români în perioada 2017-2019 se apropie de 9 miliarde de euro. Numai în acest an Comisia Europeană a decontat României peste 2,7 miliarde de euro pentru agricultură şi dezvoltare rurală, a anunţat, marţi, Ministerul Agriculturii.

„În data de 26 august 2019 au intrat în conturile României pentru fermieri şi dezvoltarea satului românesc încă 176,41 milioane euro reprezentând rambursarea din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR). Valoarea totală a fondurilor europene pe care România le-a primit în 2019 pentru agricultură şi dezvoltare rurală se ridică la suma de peste 2,7 miliarde euro (plăţi directe şi investiţii)” , se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Potrivit sursei citate, prin cele două agenţii de plăţi, APIA şi AFIR, domeniul agricol din România a atras 8,95 miliarde euro, această sumă reprezentând totalul fondurilor intrate în conturile fermierilor români în perioada 2017-2019. AGERPRES


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ACTUALITATE

Persoanele fizice pot accesa noul program ”Casa Verde – fotovoltaice” din 9 septembrie

Publicat

panouri solare fotovoltaice 400x240

Noul Program „Casa Verde”, destinat instalării de panouri fotovoltaice, va demara pe data de 9 septembrie şi se va adresa persoanelor fizice, ce pot deveni, astfel, şi producători de energie electrică, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

„Avem astăzi un eveniment extrem de important aşteptat de către români. Semnăm astăzi contractul de finanţare pentru contractul „Casa Verde – fotovoltaice”, între Ministerul Dezvoltării care este finanţatorul, având bani, 656 milioane de lei pentru Programul „Casa Verde – fotovoltaice” şi Administraţia Fondului pentru Mediu. M-am gândit din prima clipă, în momentul în care am devenit ministru al Mediului, cum să reuşim să îmbunătăţim Programul „Casa Verde”, pe care toţi românii îl cunoşteau, atunci când era vorba de a pune pe casele noastre panouri solare. Pentru că vremurile întotdeauna sunt mai emancipate şi pentru că trebuie să ne uităm la tehnologie, la avantajele fiecărui român care doreşte să-şi construiască sau doreşte să plătească mai puţini bani la utilităţi, ne-am gândit că este cea mai bună metodă să montăm celule fotovoltaice pe casele noastre, şi, un lucru extrem de important, fiecare dintre noi poate deveni producător de energie electrică. Programul se va referi concret la toţi românii care vor putea, din data de 9 septembrie, să acceseze prin toţi instalatorii care astăzi se vor putea regăsi pe lista care va fi publicată de către AFM. Românii vor putea să încheie contracte cu aceşti instalatori, după care vor trebuie să-şi ia avizul tehnic pentru montajul acestor celule fotovoltaice. Nu în ultimul rând, este un termen scurt din momentul în care semnezi contractul cu instalatorul până la finalizarea proiectului, adică de opt luni”, a spus Gavrilescu.

Potrivit ministrului, prin bugetul alocat pentru programul „Casa Verde – fotovoltaice” vor fi finanţate circa 33.000 de unităţi locative.

„Minimul de putere instalată este de 3 KW şi se va putea din acel moment să negocieze şi cu societăţile de electricitate şi să încheie contractul de racordare. Am aproximat că 33.000 de unităţi locative vor fi posesoare a acestor celule fotovoltaice. Ne gândim de pe acum ce sume să identificăm, împreună cu Ministerul Dezvoltării, alţi bani pentru un alt program şi lărgirea acestuia şi la persoane juridice şi instituţii publice. Dăm dovadă de mare responsabilitate, prin acest program. Încercăm să facem şi noi lucruri pe care alte ţări le-au făcut mai demult. Consider că a venit momentul în care fiecare dintre cei care doresc să facă o economie la buget să poată accesa banii prin Programul Operaţional Regional şi de la Administraţia Fondului pentru Mediu”, a subliniat ministrul.

Gavrilescu a amintit, totodată, de programul „Centenarul Luminii”, prin care zonele izolate din România pot fi racordate la reţeaua de energie electrică.

Contractul de finanţare aferent Programului pentru instalarea de sisteme fotovoltaice a fost parafat, luni, într-o conferinţă de presă, de către preşedintele Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), Cornel Brezuică, şi viceprim-ministrul şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Daniel Suciu.

Bugetul alocat acestui program este dee 656 de milioane de lei, din care 536 de milioane de lei prin Programul Operaţional Regional (POR) şi 120 de milioane de lei, de la AFM.

Prin accesarea programului, pot fi instalate sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.

Pentru a beneficia de finanţare în cadrul programului, persoana fizică trebuie să respecte criteriile de eligibilitate a solicitantului, criteriile de eligibilitate a proiectului şi cerinţele tehnice ale componentelor sistemului de panouri fotovoltaice. De asemenea, solicitanţii trebuie să prezinte documentele necesare pentru înscriere aşa cum se regăsesc în Ghidul de finanţare disponibil pe site-ul AFM, la secţiunea aferentă programului.

Scopul programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.

Începând din 26 august, lista cu instalatorii aprobaţi în cadrul programului va fi publicată pe site-ul AFM.

Dosarele de finanţare pentru noul program se vor depune exclusiv electronic.

La sfârşitul lunii mai, Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) anunţa, prin vocea Gabrielei Munteanu, şef serviciu reglementări tehnice în cadrul instituţiei, că în România există în jur de 70 de prosumatori, adică persoane fizice care îşi asigură o parte din consumul de energie din producţie proprie şi livrează excesul în reţea.

Aceasta a subliniat că oricine doreşte informaţii despre paşii care trebuie parcurşi pentru a deveni prosumator trebuie să se adreseze operatorilor de distribuţie din zona de care aparţin, iar aceştia sunt obligaţi să le ofere toate detaliile solicitate.

În 2018, Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat pachetul de reglementări pentru comercializarea energiei electrice produsă în centrale electrice din surse regenerabile de către prosumatori.

Parlamentul a aprobat, în iulie, Legea nr. 184/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile, care precizează: „Prosumatorii (sau prosumerii – n. r.) care deţin unităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu puterea instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum pot vinde energia electrică produsă şi livrată în reţeaua electrică furnizorilor de energie electrică cu care aceştia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, conform reglementărilor ANRE”.

Totodată, furnizorii de energie electrică sunt obligaţi, la solicitarea prosumatorilor cu care aceştia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, să achiziţioneze energia electrică produsă la un preţ egal cu preţul mediu ponderat înregistrat în Piaţa pentru Ziua Următoare în anul anterior. De asemenea, aceşti consumatori sunt scutiţi şi de la plata certificatelor verzi pentru energia produsă şi utilizată pentru consumul propriu final. AGERPRES

Citește mai departe

ACTUALITATE

Undă verde pentru drumul expres București-Târgoviște

Publicat

trafic rutier autostrada e1530529525720 400x240

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că a semnat contractul pentru elaborarea studiilor de Prefezabilitate și Fezabilitate necesare construcției Drumului Expres București -Târgoviște.

Contractul a fost semnat cu ofertantul declarat câștigător, TPF Inginerie SRL, și are o valoare de 11.515.926,40 lei fără TVA.

Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Durata este de 25 luni de la aata de începere a contractului, din care 2 luni studiul de prefezabilitate și 23 luni studiu de fezabilitate (18 luni), asistență tehnică acordată beneficiarului pentru susținerea aplicației de finanțare și asistență tehnică acordată beneficiarului pentru procedura de atribuire a proiectării și execuției lucrărilor (4 luni).

Prin elaborarea studiilor se va realiza conectarea cu sectorul de Autostradă de Centură București Nord și cu Drumul expres Găești-Târgoviște-Ploiești, anunță CNAIR. MEDIAFAX

Citește mai departe

ECONOMIE

Dacia a înregistrat 7.500 de comenzi pentru electrica Spring pe piaţa locală

Publicat

dacia spring1

Renault Commercial Roumanie, divizia de retail a Grupului Renault pe piaţa locală, a înregistrat 7.500 de comenzi pentru Dacia Spring, primul model electric al constructorului local, relatează ZF.

La nivel european Dacia a înregistrat circa 40.000 de comenzi pentru Spring.

Dacia Spring este cel mai accesibil automobil electric de pe piaţa europeană, fiind cu aproape 10.000 de euro mai ieftin decât al doilea cel mai ieftin concurent.

„Cu aproape 40.000 de comenzi înregistrate în opt luni, Dacia Spring cunoaşte un excelent demaraj co­mercial. Ca soluţie de mobilitate elec­trică accesibilă tuturor, Spring atrage atât clienţi tradiţionali ai mărcii Dacia cât, mai ales, un număr foarte mare de clienţi noi. R-EVoluţia este aşadar în plină desfăşurare“, a spus Xavier Martinet, director de marketing şi de vânzări Dacia.
(sursa: Mediafax)

Citește Romania24.ro pe Google News

Citește mai departe

ACTUALITATE

Industria alimentară se confruntă cu un şoc fără precedent. Tot ce se putea scumpi se scumpeşte

Publicat

piata cibin e1560508124162

Industria alimentară se confruntă cu un şoc fără precedent. Tot ce se putea scumpi se scumpeşte: energia, combustibilul, munca, materiile prime.

Ungaria se confruntă cu o penurie de făină. Companiile de morărit anunţă scumpiri de 40%, iar poducătorii de pâine vor ridica preţurile cu peste 10%. Ungaria este în situaţia aceasta deşi este un stat propice agriculturii, investeşte în acest sector, nu este sărac şi nu este izolat de pieţele externe.

Probleme asemănătoare au multe alte economii din diverse părţi ale lumii. Aceasta pentru că economia alimentară modernă nu a mai avut de-a face cu forţe precum cele care o modelează în prezent: toate componentele de cost, cum ar fi energia, combustibilul, munca, materiile prime au crescut drastic şi toate în acelaşi timp, după cum scrie Hungary Today.

Preţurile grâului cresc din SUA şi până în Rusia, atingând niveluri record în Europa şi conducând la scumpirea pâinii. Iar situaţia nu se va ameliora prea curând, după cum a concluzionat Bloomberg, citat de ZF.

Culturile de grâu, cele mai întinse ca suprafaţă din lume, au fost lovite anul acesta de secetă, îngheţ şi ploi puternice. Cele ale prin­cipalilor exportatori n-au făcut excepţie. Acest lucru a condus la reducerea cantităţilor de făină disponibile pentru produse variind de la pizza la pâinea franţuzească şi pastele făinoase italiene sau turceşti. Iar oferta limitată când cererea este mare duce la creşterea preţurilor.

Experţii sunt îngrijoraţi că recoltele aşteptate de la Argentina şi Australia nu vor reuşi să aducă suficientă materie primă pe piaţă pentru a o detensiona. „Iar situaţia se poate înrăutăţi“, spune Carlos Mera, analist pe agricultură la Rabobank. „Cu cât preţurile se duc mai sus, cu atât mai multă frică pătrunde pe piaţă, iar cumpărătorii sunt tentaţi să se lase pradă panicii.“ MEDIAFAX

Citește mai departe