EVENIMENT
Aproximativ 174.200 de persoane au trecut prin punctele de frontieră în ultimele 24 de ore
Aproximativ 174.200 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 41.800 de mijloace de transport (dintre care 9.900 automarfare) au efectuat formalităţile de control prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în ultimele 24 de ore, informează luni IGPF.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, pe sensul de intrare au fost aproximativ 84.500 persoane cu 19.000 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 89.700 persoane cu 22.800 mijloace de transport.
Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 46.700 de persoane şi 18.000 de mijloace de transport (3.900 automarfare), din care pe sensul de ieşire din ţară au fost aproximativ 25.400 de persoane cu 10.500 mijloace de transport şi 1.800 automarfare.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 43 de fapte ilegale (11 infracţiuni şi 32 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 43.800 lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 12.800 lei.
Nu s-a permis intrarea în ţară a 13 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 18 cetăţeni români din diferite motive legale.
AGERPRES
EVENIMENT
Un pensionar din Alba care a tăiat șapte copaci, condamnat de judecătorii din Câmpeni după patru ani
Șapte copaci tăiați a fost motivul pentru care un pensionar din Alba a ajuns în fața instanței de judecată. Este vorba despre un dosar ce a avut obiectul de infracțiuni la regimul silvic.
Bărbatul de loc din comuna Ciuruleasa a fost condamnat în data de 29 ianuarie 2026, la patru ani distanță de la momentul tăierii copacilor.
Mai exact, ”la data de 13.01.2022, organele de politie din cadrul Postului de Poliție Ciuruleasa, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Mai mulţi factori influenţează durata de viaţă, cum ar fi dieta, exerciţiile fizice, fumatul, consumul de alcool, mediul şi alte variabile. De asemenea, ajută şi faptul a de nu fi călcat de un camion de gunoi. Dar ce se întâmplă cu rolul genelor? Aceasta a fost o întrebare controversată timp de decenii, informează Reuters.
Genetica, rol de 50% în durata vieții
Un nou studiu indică un rol mult mai...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Noi reguli pentru concediul medical, în vigoare de la 1 februarie: Ce schimbări importante vor limita concediile fictive
Noi reguli pentru concediul medical intră în vigoare de la data de 1 februarie 2026. Este vorba despre o ordonanță de urgență dată de Guvernul României în luna decembrie a anului 2025.
Noile legi vor limita situația concediilor fictive. Mai exact,Conform noilor reguli, prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită, iar costul va fi suportat de angajat, inclusiv în cazul concediilor medicale care erau plătite integral de stat.
Asta înseamnă că angajatorul suportă zilele 2 -...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Horoscop 1-7 februarie 2026: Care sunt cele mai avantajate zodii în materie de bani. Ce nativi trebuie să aiba grijă în dragoste
Horoscop 1-7 februarie 2026: Cele mai avantajate în perioada 1 februarie 2026-7 februarie 2026, par a fi Leul, Capricornul și Fecioara, pentru că au un mix bun de vizibilitate, eficiență și control.
În dragoste, ar fi bine să aibă mai multă grijă Scorpionul și Peștii, fiindcă pot apărea emoții intense, gelozie sau idealizare, iar Berbecul să fie atent la ton în discuțiile directe. Balanța și Gemenii ar câștiga dacă evită indecizia sau promisiunile făcute din entuziasm,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
