Connect with us

EVENIMENT

Aproximativ 187.000 de persoane au trecut prin punctele de frontieră din țară, în ultimele 24 de ore

Publicat

frontiera general

Un număr de circa 187.000 de persoane au trecut prin punctele de frontieră din țară, în ultimele 24 de ore.

Potrivit Poliției de Frontieră, în data de 05.11.2022, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 187.000 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 50.500 de mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România, au fost 86.732 de persoane, dintre care 9.158 de cetăţeni ucraineni (în creștere cu 16,81% faţă de ziua precedentă).

Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 05.11.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 2.762.841 cetăţeni ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România  prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

FOTO: Dispensarul din comuna Mihalț și-a redeschis porțile, după o investiție de un milion de lei

Publicat

foto: dispensarul din comuna mihalț și a redeschis porțile, după o

Dispensarul uman din comuna Mihalț și-a redeschis porțile, miercuri, după finalizarea unei investiții de 1 milion de lei, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Clădirea a fost complet modernizată, iar locuitorii comunității vor beneficia de servicii medicale în condiții mult îmbunătățite, într-un spațiu dotat și amenajat la standarde actuale.

”M-am bucurat să fiu prezent la inaugurarea acestei investiții, alături de președintele Ion…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

EXCLUSIV. Clujul își deschide „Spațiul Cosmic”, un hub pentru pasionații de astronomie în Parcul Feroviarilor

Publicat

telescop parcul feroviarilor sursa foto observator astronomic mobil facebook.jpg






Un nou proiect dedicat astronomiei prinde contur în Cluj-Napoca. „Spațiul Cosmic”, un loc de întâlnire menit să aducă laolaltă pasionați, specialiști și curioși, va fi inaugurat în 13 ianuarie 2026, la Pavilionul Tinerilor din Parcul Feroviarilor.

Inițiativa îi aparține lui Ștefan Pop-Coț, vicepreședintele Societății Române pentru Astronomie Culturală și al astROmania și fondator al Observatorului…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Noi reguli privind combaterea hărțuirii și violenței la locul de muncă. Obligații pentru angajatori și amenzi

Publicat

varianta susținută de psd în reforma administrației locale: primarii vor

Guvernul aprobă în ședința de joi modificări în legislația privind combaterea hărțuirii și violenței la locul de muncă. Sunt definite conceptele de violență și hărțuire în domeniul raporturilor de muncă, precum și principiile generale de prevenire a violenței și hărțuirii la locul de muncă.

Violenta și hărțuirea în domeniul raporturilor de muncă sunt interzise, prevede legea. Acestea se referă la comportamente și practici sau amenințări cu comportamente și…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Proiect pentru modernizarea pieței din centrul municipiului Alba Iulia. Închiderea parțială a fațadelor și sisteme de climatizare

Publicat

proiect pentru modernizarea pieței din centrul municipiului alba iulia. Închiderea

Proiect pentru modernizarea pieței din centrul municipiului Alba Iulia. Administrația locală din Alba Iulia vrea să modernizeze piața agroalimentară din centrul municipiului, prin anveloparea parțială a fațadelor, astfel încât să ofere condiții de comercializare pe tot parcursul anului.

Primăria Alba Iulia a lansat recent o procedură de achiziție pentru elaborarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru obiectivul „Modernizare Piață…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe