EVENIMENT
Aproximativ 40 de persoane, evacuate din cauza a două incendii izbucnite la Anina şi la Caransebeş
Aproximativ 40 de persoane au fost evacuate, marţi seara, din cauza a două incendii, unul izbucnit în municipiul Caransebeş şi altul în oraşul Anina, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin.
"Cu puţin timp înainte de ora 22,00, prin apel 112 a fost anunţat un incendiu izbucnit la un apartament de pe strada Ştefan Velovan, din municipiul Caransebeş. Au intervenit de urgenţă două echipaje de stingere şi unul SMURD, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caransebeş. Incendiul emana mult fum, care a pătruns şi în casa scării, astfel că s-a impus evacuarea unui număr de şapte persoane de la nivelul superior. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. La nici cinci minute de la momentul anunţării acestui incendiu, un altul a izbucnit la un apartament în oraşul Anina, în urma căruia 30 de persoane au fost evacuate. Pentru stingerea acestuia au acţionat un echipaj din cadrul Secţiei de Pompieri Oraviţa şi SVSU Anina", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Caraş-Severin, Magdalena Tocmelea.
Ea a adăugat că proprietara apartamentului din Caransebeş nu era acasă în momentul izbucnirii incendiului, ajungând la domiciliu în timpul intervenţiei de stingere. Aceasta a suferit un atac de panică şi a fost preluată de echipajul SMURD şi transportată la spital. A ars mobilierul din camera în care s-a produs incendiul, iar restul apartamentului şi casa scării au fost afectate puternic de fum. Din apartament a fost salvat un câine de talie mică, care nu parea să fie rănit. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului a rezultat că incendiul a fost cauzat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric.
În ceea ce priveşte incendiul din Anina, nici în acest caz nu a fost nimeni rănit, dar au fost evacuate 30 de persoane de la nivelurile superioare. A ars mobilierul din cameră, o uşă şi un toc de geam, iar la apartamentul de la nivelul superior a fost afectat un geam. În acest caz, focul pare să fi izbucnit din cauza unui sistem de încălzire improvizat. AGERPRES
EVENIMENT
Clădiri din Alba și din țară, iluminate în roșu miercuri seara, de Ziua Europeană a Numărului unic de urgență 112
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), alături de instituții publice și private din întreaga țară, marchează și în acest an Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112 și aniversarea a 22 de ani de la operaționalizarea Sistemului de urgență 112 în România, prin iluminarea în roșu a unor clădiri emblematice din București și din alte orașe ale țării.
În seara de 11 februarie 2026, peste 140 de clădiri ale administrației publice centrale și locale, inclusiv...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Ce poți face de Valentine’s Day la Cluj. Idei pentru o seară romantică, culturală sau una plină de energie
Valentine’s Day vine, și anul acesta, cu o ofertă variată în Cluj-Napoca. De la cine speciale în restaurante cu vedere panoramică, la spectacole de operă, teatru sau stand-up comedy, orașul propune opțiuni pentru toate gusturile.
Asta fie că sărbătorești în doi, cu prietenii sau alegi o seară pe care să ți-o dedici ție. Iată câteva dintre evenimentele anunțate pentru 14 februarie, când se...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tânăr din Alba Iulia, cu dosar penal. A fost prins la volanul unei autoutilitare cu remorcă, fără a deține permis corespunzător
Un tânăr de 28 de ani din Alba Iulia s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști în timp ce conducea o autoutilitară cu remorcă, fără a deține permis de conducere corespunzător.
Potrivit IPJ Alba, la data de 10 februarie 2026, în jurul orei 10:10, polițiști din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au oprit, pentru control, pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiu, o autoutilitară ce tracta o remorcă, ansamblul de vehicule fiind condus de un bărbat,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Șofer din Cluj, oprit în trafic pe un drum din Alba: S-a ales cu dosar penal. Ce au descoperit polițiștii
Un șofer de 22 de ani din Cluj s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit de polițiști pe un drum din Alba.
Potrivit IPJ Alba, la data de 10 februarie 2026, în jurul orei 11:30, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din municipiul Dej, județul Cluj.
Din verificări a reieșit că autoturismul condus de acesta...
Citește mai mult pe Alba24.ro
