Connect with us

EVENIMENT

Aproximativ 5.000 de persoane, așteptate în weekend la a doua ediţie a Maratonului de vaccinare de la UMF Iași

Publicat

Cea de-a doua ediţie a Maratonului de vaccinare de la Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Gr T Popa' din Iaşi se va desfăşura în perioada 4-6 iunie, eveniment la care sunt aşteptaţi să se imunizeze aproximativ 5.000 de persoane.

Potrivit unui comunicat remis presei, la deschiderea celei de-a doua ediţii a Maratonului vaccinării va fi prezentă şi ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.

Imunizările cu a doua doză de vaccin Pfizer se vor face non stop, începând de vineri după amiaza de la ora 16,00 până luni, la ora 8.00, în acţiune fiind implicaţi peste 500 de voluntari. Maratonul se va încheia luni dimineaţă, la ora 8,00.

Pe esplanada UMF Iaşi va fi instalat un Info Point, iar în clădirea Universităţii vor fi amenajate 12 de fluxuri de vaccinare.

"Considerăm că este datoria noastră, a tuturor celor care fac parte din comunitatea academică a Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iaşi, profesionişti şi viitori profesionişti din domeniul sănătăţii, să ne implicăm în lupta împotriva COVID-19. Deja efectele benefice ale vaccinării se simt, imunizarea unei părţi importante a populaţiei a făcut să ne putem reîntoarce, parţial, la viaţa noastră de dinainte de pandemie, putem să mergem la teatru, la spectacol, să ne facem planuri de călătorie şi, cel mai important, să ne petrecem timpul alături de cei dragi fără să ne mai fie frică de boala care a făcut ravagii în toată lumea.

Le mulţumesc colegilor care s-au înscris ca voluntari în cea de a doua ediţie a Maratonului de vaccinare şi totodată le mulţumesc şi cetăţenilor responsabili care au optat pentru a se vaccina, protejându-se atât pe ei, cât şi pe cei apropiaţi", a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.

La a doua ediţie a maratonului de vaccinare vor participa 145 de medici, 145 de asistente medicale, 145 de registratori, 95 de studenţi, urmând a fi funcţionale 12 fluxuri - ziua şi două - noaptea.

La prima ediţie a maratonului de vaccinare organizat de UMF Iaşi au fost vaccinate 4.649 de persoane în 64 ore. Au participat 1.000 de voluntari. S-a lucrat în schimburi de 8 ore, cu 20 de fluxuri deschise ziua şi cinci - noaptea.

Maratonul de vaccinare este organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi, în parteneriat cu Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, Colegiul Medicilor Iaşi, Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, filiala Iaşi (OAMGMAMR Iaşi), Prefectura Iaşi, Primăria Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi şi Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Centrul pentru Jurnalism Independent: Educația media, alternativă la blocarea accesului copiilor pe platformele de socializare

Publicat

programul ”euro 200”: când primesc elevii și studenții bonuri valorice

Centrul pentru Jurnalism Independent atenționează privind importanța educației media pentru comunitățile din România, ca alternativă față de inițiativele de blocare a accesului la platforme de socializare pentru copiii sub 16 ani. 

”Un șir de evenimente dramatice, în care au fost implicați adolescenți, a generat reacții emoționale în spațiul public, iar blocarea accesului copiilor și tinerilor la rețelele sociale a devenit prima și singura măsură legislativă, fără...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Zi cu miză pentru tenisul românesc la Transylvania Open. Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse intră pe teren la simplu

Publicat

jaqueline cristian si gabriela ruse sursa paula copaciu.jpeg






Transylvania Open WTA 250 continuă marți, 3 februarie, la BT Arena din Cluj-Napoca, cu o zi intensă de competiție, în care atenția publicului român se va îndrepta către evoluțiile lui Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse, ambele programate să joace pe tabloul de simplu.

Programul zilei include meciuri din primul tur al tablourilor de simplu și dublu, dar și primele confruntări din turul al doilea al probei de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Incendiu izbucnit la acoperișul a două case, în zona Fărău - Alecuș. Intervin de urgență pompierii

Publicat

incendiu la miraslău: o casă nelocuită arde generalizat. intervin pompierii

Un incendiu a izbucnit marți, la acoperișul a două locuințe. Potrivit ISU Alba, cele două case se află între Fărău și Alecuș. Intervin de urgență pompierii.

La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Intervin și voluntarii de la serviciile volunare pentru situații de urgență de la Ocna Mureș și Șonă.

Știre în actualizare

Foto: Arhivă






...
Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Vremea până în 2 martie: variații mari de temperatură în ultima lună de iarnă. Prognoza ANM pe patru săptămâni, actualizată

Publicat

vremea până în 2 martie: variații mari de temperatură în

Vremea până în 2 martie: ultima lună de iarnă a anului 2026 aduce variații mari de temperatură de la o săptămână la alta și de la o regiune la alta. În următoarele zile, temperaturile sunt în creștere până la valori neobișnuit de mari pentru această perioadă.

Excepție fac zonele de nord-est și sud-vest ale țării, unde va fi mai frig. Până la jumătatea lunii februarie sunt anunțate ploi în centru, sud-est și nord-est. Vor fi și ninsori, mai ales în vestul...
Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe