EVENIMENT
Arădean dat în urmărire, prins la Galați după ce s-a îmbătat și a făcut scandal
Un arădean în vârstă de 28 ani care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea a fost depistat de jandarmii gălățeni chemați să intervină pentru aplanarea unui scandal. Arădeanul s-a îmbătat și s-a certat cu un alt bărbat, iar martorii au sunat la 112.
Incidentul s-a produs în noaptea de duminică spre luni, în orașul Galați. Un echipaj de jandarmerie aflat în patrulare a fost anunțat prin apel 112 că pe o stradă are loc un scandal. La fața locului au fost identificați doi bărbați, cu vârstele de 28 ani și 30 ani, aflați în stare de ebrietate.
Potrivit jandarmilor, pe fondul consumului de alcool, între cei doi bărbați a izbucnit un conflict spontan, în timpul căruia și-au adresat injurii și amenințări. O persoană care a asistat la disputa între cei doi bărbați a sunat la 112.
După verificări, jandarmii au constatat că unul dintre scandalagii este dat în urmărire națională deoarece trebuia să fie în închisoare.
„În urma verificărilor efectuate cu privire la identitatea celor două persoane a reieșit că pe numele uneia dintre acestea figurează o semnalare ca fiind urmărită în vederea executării unei pedepse cu închisoare, conform ordinului emis de către Inspectoratul de Politie al Județului Arad. Bărbatul în cauză are de executat o pedeapsă de 1 an, 9 luni și 20 de zile închisoare, fiind condamnat pentru tentativă la furt calificat”, au anunțat jandarmii.
Arădeanul a fost dus la sediul Poliției și urmează să-și ispășească pedeapsa cu închisoarea.
EVENIMENT
Cu ocazia Zilei Internaționale a cuvântului „Mulțumesc”, transmitem un gând de mulțumire cititorilor noștri
Duminică, 11 ianuarie, în întreaga lume este sărbătorită Ziua Internațională a Cuvântului „Mulțumesc”, o inițiativă lansată în 1984, menită să reamintească importanța recunoștinței, respectului și empatiei în relațiile dintre oameni. Este o zi simplă, dar profundă, în care un singur cuvânt poate face diferența.
Ziua Internațională a Cuvântului „Mulțumesc” este marcată anual pe 11...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
România, printre țările cele mai sigure pentru turiști. Clasamentul întocmit de Departamentul American de Stat
România, printre țările cele mai sigure pentru turiști: Departamentul de Stat al SUA a actualizat avertismentele de călătorie, plasând România și vecinii din Europa de Est în categoria celor mai sigure destinații din lume.
Cu un nivel de risc minim, Bucureștiul și Clujul devin alternative strategice la marile capitale vestice, aflate sub alertă de terorism, scrie Economedia.
Vezi și TOP 10 - cele mai frumoase locuri din România, potrivit Tripadvisor: În clasament este inclusă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
De ce se pune o cană de apă pe calorifer, iarna? Un gest simplu poate avea efecte importante
De ce se pune o cană de apă pe calorifer, iarna? Pe timpul sezonului rece, odată cu pornirea sistemelor de încălzire, aerul din locuințe devine adesea prea uscat.
Mulți oameni apelează la un truc vechi și aparent banal: așezarea unei căni sau a unui vas cu apă pe calorifer.
Deși pare o soluție improvizată, acest obicei are o explicație clară și beneficii reale pentru confortul și sănătatea din interiorul casei.
Aerul uscat, o problemă frecventă iarna
Încălzirea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Boc laudă clujenii care și-au curățat trotuarele, dar critică mașinile rămase sub zăpadă: Oare care o fi explicația?
Primarul Clujului, Emil Boc, le-a transmis, duminică, mulțumiri publice clujenilor care au dat dovadă de spirit civic și și-au curățat trotuarele din fața imobilelor pe care le dețin. În același timp, edilul atrage atenția asupra unui alt fenomen observat în oraș: mii de mașini, din toate cartierele, ar fi necurățate de zăpadă și nemișcate din loc.
Într-o postare publică, Emil Boc a transmis:...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
