Connect with us

EVENIMENT

Argeș: Bărbat reţinut după ce şi-a agresat fiica minoră şi soţia. Ambele victime sunt internate

Publicat

Un bărbat din oraşul Mioveni a fost reţinut de poliţişti după ce şi-a agresat fiica în vârstă de 13 ani şi soţia, ambele victime fiind internate la Spitalul de Pediatrie din Piteşti.

"În urma unei sesizări venite de la o unitate medicală, poliţiştii din (...) Mioveni au efectuat cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie şi au reţinut un bărbat de 38 de ani. Din cercetări s-a stabilit faptul că, în seara zilei de 29 mai, acesta şi-ar fi lovit atât soţia, cât şi fiica minoră. După întocmirea chestionarului de evaluare a riscului, a fost emis un ordin de protecţie provizoriu pentru cinci zile", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, Mădălina Epure.

Conform acesteia, suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de luni să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Potrivit medicilor de la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, leziunile suferite de minoră sunt destul de grave.

"În urma anamnezei făcute de medic, s-a constatat că a fost vorba de o agresiune. (...) Este stabilă în momentul de faţă, dar prezenta un traumatism cranio-cerebral minor (...), contuzie toraco-abdominală cu ceva modificări ecografice. (...) Bilanţul lezional este destul de serios şi cu ameninţare vitală destul de puternică", a declarat Managerul Spitalului de Pediatrie din Piteşti, Tudor Ionescu.

El a precizat că şi mama minorei este internată în Secţia ATI a unităţii medicale, împreună cu fiica sa, având o fractură de antebraţ. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

10 ianuarie: Sfântul Grigorie de Nisa, teolog al profunzimii și apărător al credinței creștine

Publicat

10 ianuarie: sfântul grigorie de nisa, teolog al profunzimii și

10 ianuarie: Sfântul Grigorie de Nisa, teolog al profunzimii și apărător al credinței creștine. Sfântul Grigorie de Nisa este una dintre cele mai luminoase personalități ale creștinismului din secolul al IV-lea, fiind recunoscut ca mare teolog, filosof și Părinte al Bisericii. El este prăznuit de Biserica Ortodoxă în data de 10 ianuarie.

Născut în jurul anului 335, în Cezareea Capadociei (Asia Mică), Sfântul Grigorie provenea dintr-o familie profund credincioasă, care a dat...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Două persoane rănite într-un incendiu izbucnit la o cabană din Bistra, aflată într-o zonă greu accesibilă

Publicat

incendiu pe raza municipiului aiud: o tigaie uitată pe foc

Două persoane au fost rănite într-un incendiu izbucnit la o cabană din Bistra, în noaptea dinspre vineri spre sâmbătă.

Un incendiu izbucnit la o cabană din lemn din satul Runcuri, aparținând comunei Bistra, a mobilizat, miercuri, forțele de intervenție ale Secției de pompieri Câmpeni.

În urma evenimentului, două persoane au fost rănite.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Alba, incendiul a izbucnit la o cabană din lemn, cu o suprafață de aproximativ 70 de metri...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

StepIng. Stagii de practică pentru viitorii ingineri – Deschiderea înscrierilor pentru seria 2026

Publicat

oradea 2.jpg






Universitatea din Oradea, în parteneriat cu Transilvania IT Cluster, anunță deschiderea perioadei de înscrieri pentru stagiile de practică destinate studenților din domeniile inginerești, în cadrul proiectului „Dezvoltarea de stagii de practică adaptate pieței muncii destinate studenților din domeniile de studii inginerești ale Universității din Oradea”.

Înscrierile pentru noua serie de practică au loc în...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

CFR Cluj, învinsă de KAA Gent în primul amical din Spania. Echipa lui Daniel Pancu, dominată în prima repriză

Publicat

cfr cluj amical kaa gent sursa cfr cluj facebook e1767962698592.jpg






CFR Cluj a suferit o înfrângere cu 0-2 în fața formației belgiene KAA Gent, într-un meci de pregătire disputat în cantonamentul din Spania.

Echipa antrenată de Daniel Pancu a început partida cu o formulă de start apropiată de cea standard, însă acest lucru nu a fost suficient pentru a contracara ritmul și precizia adversarilor.

Belgienii au controlat autoritar prima repriză, perioadă în care și-au...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe